intemeiat in toata puterea cuvantului:   cu gospodari tot unul si unul, cu flacai voinici si fete mandre, care stiau a invarti si hora, dar si suveica, de vuia satul de vatale in toate partile; cu biserica frumoasa si niste preoti si dascali si poporeni ca aceia, de faceau mare cinste satului lor. si parintele Ioan de sub deal, Doamne, ce om vrednic si cu bunatate mai era! Prin indemnul sau, ce mai pomi s-au pus in tintirim, care era ingradit cu zaplaz de barne, stresinit cu sindila, si ce chilie durata s-a facut la poarta bisericii pentru scoala; s-apoi, sa fi vazut pe neobositul parinte cum umbla prin sat din casa in casa, impreuna cu badita Vasile a Ilioaei, dascalul bisericii, un holtei zdravan, frumos si voinic, si sfatuia pe oameni sa-si dea copiii la invatatura. si unde nu s-au adunat o multime de baieti si fete la scoala, intre care eram si eu, un baiat prizarit, rusinos si fricos si de umbra mea. si cea dintai scolarita a fost insasi Smarandita popii, o zgatie de copila agera la minte si asa de silitoare, de intrecea mai pe toti baietii si din carte, dar si din nebunii. Insa parintele mai in toata ziua, trecea pe la scoala si vedea ce se petrece...

Si ne pomenim intr-una din zile ca parintele din sat vine la scoala si ne aduce un scaun nou si lung, si dupa ce-a intrebat de dascal, care cum ne purtam, a stat putin pe ganduri, apoi a pus nume scaunului Calul Balan si l-a lasat in scoala. In alta zi ne trezim ca iar vine parintele la scoala, cu mos Fotea, cojocarul satului, care ne aduce, dar de scoala noua, un dragut de biciusor de curele, impletit frumos, si parintele ii pune nume Sfantul Nicolai, dupa cum este si hramul bisericii din satul Humulesti... Apoi pofteste pe mos Fotea ca, daca i-or mai pica ceva curele bune, sa mai faca asa, din cand in cand, cate unul din asta, si ceva mai grosut, daca se poate... Badita Vasile a zambit atunci, iara noi, scolarii, am ramas cu ochii holbati unii la altii. Si a pus parintele pravila si a zis ca in toata sambata sa se prociteasca baietii si fetele, adica sa asculte dascalul pe fiecare de tot ce-a invatat peste saptamana, si cate greseli va face sa i le insemne cu carbune pe ceva, iar la urma urmelor, de fiecare greseala sa ŢmangaieŢ scolarul cu cate un Sfant Nicolai. Atunci copila parintelui, cum era sprintara si plina de incuri, a bufnit in ras. Pacatul ei, sarmana!

- Ia, poftim smarandita de incaleca pe Balan, jupaneasa! zise parintele, de tot posomorat, sa facem pocinog sfantului Nicolai cel din cui. Si cu toata staruinta lui Mos Fotea si a lui badita Vasile, Smarandita a mancat papara, si pe urma sedea cu mainile la ochi si plangea ca o mireasa, de sarea camasa de pe dansa. Noi, cand am vazut asta, am ramas inlemniti. Iar parintele, ba azi, ba maine, aducand pitaci si colaci din biserica, a impartit la fiecare, de ne-a imblanzit, si treaba mergea struna, baietii schimbau tabla in toate zilele, si sambata procitanie. Nu-i vorba, ca noi tot ne faceam felul, asa, cateodata, caci, din batul in care era asezata fila cu cruce-ajuta si buchile scrise de badita Vasile pentru fiecare, am ajuns la trataji, de la trataji la ceaslov, s-apoi, da, Doamne, bine! in lipsa parintelui si a dascalului intram in tinterim, tineam ceaslovul deschis, si, cum erau filele cam unse, trageau mustele si bondarii la ele, si, cand clampaneam ceaslovul, cate zece-douazeci de suflete prapadeam deodata, potop era pe capul sarmanelor muste! Intr-una din zile, ce-i vine parintelui, ne cauta ceasloavele si, cand le vede asa sangerate cum erau, isi pune mainile in cap de necaz. Si cum afla care e pricina, incepe a ne pofti pe fiecare la Calul Balan si a ne mangaia frumos cu Sfantul Ierarh Nicolai pentru durerile cuvioaselor muste si ale cuviosilor bondari, care din pricina noastra au patimit. Nu trece mult dupa asta, si intr-o zi, prin luna lui mai, aproape de Mosi, indeamna pacatul pe badita Vasile tantul, ca mai bine nu i-oi zice, sa puna pe unul, Nica a lui Costache, sa ma prociteasca. Nica, baiat mai mare si inaintat in invatatura pana la genunchiul broastei, era sfadit cu mine din pricina Smaranditei popii, careia, cu toata parerea mea de rau, i-am tras intr-o zi o bleanda, pentru ca nu-mi da pace sa prind muste... si Nica incepe sa ma asculte, si ma asculta el, si ma asculta, si unde nu s-apuca de insemnat la greseli cu ghiotura pe o dranita: una, doua, trei, pana la douazeci si noua. Mai!!! s-a trecut de saga, zic eu, in gandul meu, inca nu m-a gatit de ascultat, si cate au sa mai fie! si unde n-a inceput a mi se face negru pe dinaintea ochilor si a tremura de manios... Ei, ei! acu-i acu. Ce-i de facut, mai Nica? imi zic eu in mine. Si ma uitam eu pe furis la usa mantuirii si tot scaparam din picioare, asteptand cu neastampar sa vina un lainic de scolar de afara, caci era porunca sa nu iesim cate doi deodata, si-mi crapa maseaua-n gura cand vedeam ca nu mai vine, sa ma scutesc de calaria lui Balan si de blagoslovenia lui Nicolai, facatorul de vanatai. Dar adevaratul sfant Nicolai se vede ca a stiut de stirea mea, ca numai iaca ce intra afurisitul de baiat in scoala. Atunci eu, cu voie, fara voie, plec spre usa, ies repede si nu ma mai incurc primprejurul scolii, ci o iau la sanatoasa spre casa. Si cand ma uit inapoi, doi hojmalai se si luasera repede dupa mine, si unde nu incep a fugi de-mi scaparau picioarele, si trec pe langa casa noastra, si nu intru acasa, ci cotigesc in stanga si intru in ograda unui megies al nostru, si din ograda in ocol, si din ocol in gradina cu papusoi, care erau chiar atunci prasiti de-al doilea, si baietii dupa mine, si, pana sa ma ajunga, eu, de frica, cine stie cum, am izbutit de m-am ingropat in tarna la radacina unui papusoi. Si Nic-a lui Costache, dusmanul meu aprig, si cu Toader a Catincai, alt hojmalau, au trecut pe langa mine vorbind cu mare ciuda, si se vede ca i-a orbit Dumnezeu de nu mau putut gabui. Si de la o vreme, nemaiauzind nici o fosnitura de papusoi, nici o scurmatura de gaina, am tasnit odata cu tarna-n cap, si tiva la mama acasa, si am inceput a-i spune, cu lacrimi, ca nu ma mai duc la scoala, macar sa stiu bine ca m-or omori!

A doua zi insa a venit parintele pe la noi, s-a inteles cu tata, m-au luat ei cu binisorul si m-au dus iar la scoala. Ca, da, e pacat sa ramai fara leac de invatatura, zicea parintele, doar ai trecut de bucheludeazla si bucheritazdra: esti acum la ceaslov, si maine-poimaine ai sa treci la psaltire, care este cheia tuturor invataturilor, si, mai stii cum vine vremea? poate sa te faci si popa aici, la biserica Sfantului Nicolai, ca eu pentru voi ma stradanuiesc. Am o singura fata s-oi vedea eu pe cine mi-oi alege de ginere. Hei, hei! cand aud eu de popa si de Smarandita popii, las mustele in pace si-mi iau alte ganduri, alte masuri. Incep a ma da la scris, si la facut cadelnita in biserica, si la tinut isonul, de parca eram baiat. Si parintele ma ia la dragoste, si Smarandita incepe din cand in cand a ma fura cu ochiul, si badita Vasile ma pune sa ascult pe altii, si alta faina se macina acum la moara. Nica a lui Costache, cel ragusit, balcaz si rautacios, nu mai avea stapanire si putere asupra mea. Dar nu-i cum gandeste omul, ci-i cum vrea Domnul. Intr-una din zile, si chiar in ziua de Sfantul Foca, scoate vornicul din sat pe oameni la o claca de dres drumul. Se zicea ca are sa treaca Voda pe acolo spre manastiri. Si badita Vasile n-are ce lucra? Hai si noi, mai baieti, sa dam ajutor la drum, sa nu zica Voda, cand a trece pe aici, ca satul nostru e mai lenes decat alte sate. Si ne luam noi de la scoala si ne ducem cu totii. Si care sapau cu cazmalele, care carau cu taraboantele, care cu carutele, care cu covetile, in sfarsit, lucrau oamenii cu tragere de inima. Iar vornicul Nica a Petricai, cu paznicul, vatamanul si cativa nespalati de mazili se purtau printre oameni de colo pana colo, si cand deodata numai iaca vedem in prund cativa oameni claie peste gramada, si unul din ei mugind puternic. Ce sa fie acolo? ziceau oamenii, alergand care de care din toate partile. Pe badita Vasile il prinsese la oaste cu arcanul, il cetluiau acum zdravan si-l puneau in catuse, sa-l trimita la Piatra... Iaca pentru ce scosese atunci vornicul oamenii la claca. Asa, cu amagele, se prindeau pe vremea aceea flacaii la oaste... Afurisita priveliste mai fu si asta! Flacaii ceilalti pe data s-au facut nevazuti, iara noi, copiii, neam intors plangand pe la casele noastre.

Afurisit sa fie cainerul de vornic, si cum a ars el inima unei mame, asa sa-i arda inima Sfantul Foca de astazi, lui si tuturor partasilor sai! blestemau femeile din sat, cu lacrimi de foc, in toate partile. Iar mama lui badita Vasile isi petrecea baiatul la Piatra, bocindu-l ca pe un mort! Las', mama, ca lumea asta nu-i numai cat se vede cu ochii, zicea badita Vasile mangaind-o, si la oaste traieste omul bine, daca este vrednic. Ostean a fost si Sfantul Gheorghe, si sfantul Dimitrie, si alti mari sfinti mucenici, care au patimit pentru dragostea si dreptatea lui Hristos, macar de-am fi si noi ca dansii! Ei, ei! pe badita Vasile l-am pierdut, s-a dus unde i-a fost scris. Si parintele Ioan umbla acum cu pletele in vant sa gaseasca alt dascal, dar n-a mai gasit un badita Vasile, cuminte, harnic si rusinos ca o fata mare. Era in sat si dascalul Iordache, farnaitul de la strana mare, dar ce ti-i bun? Stia si el glasurile pe dinafara de biserica, nu-i vorba, dar clampanea de batran ce era, s-apoi mai avea si darul suptului... Asadar, scoala a ramas pustie pentru o bucata de vreme, si cativa dintre noi, care ne tineam de parintele Ioan, colea-valea: biserica deschide pe om. Duminicile bazaiam la strana, si harsti! cate-un colac! si, cand veneau cele doua ajunuri, cate 30, 40 de baieti fugeau inaintea popii, de rupeam omatul de la o casa la alta, si la Craciun nechezam ca manzii, iar la Boboteaza strigam chiraleisa de clocotea satul. Si, cand ajungea popa, noi ne asezam in doua randuri si-i deschideam calea, iara el isi tragea barba si zicea cu mandrie catre gazda:

- Aistia-s manzii popii, fiule. Niste zile mari ca aceste le asteapta si ei, cu mare bucurie, tot anul. Gatitu-le-ati ceva bob fiert, galuste, turte cu julfa si varzare? Gatit, cinstite parinte, poftim de ne blagosloviti casa si masa si poftim de mai sedeti, sa ne sada petitorii. Cand auzeam noi de masa, tabaram pe dansa, si apoi, atine-te, gura! Vorba ceea: De placinte rade gura, de varzare, si mai tare. Ce sa faci, ca doar numai de doua ori pe an este ajunul! Ba la un loc, mi-aduc aminte, ne-am gramadit asa de tare si am rasturnat masa omului, cu bucate cu tot, in mijlocul casei, de i-am dogorit obrazul parintelui de rusine. Dar el tot cu bunatate:

- De unde nu-i, de-acolo nu se varsa, fiilor, insa mai multa bagare de seama nu strica la nimenea! Apoi la hramul bisericii se tinea praznicul cate-o saptamana incheiata, si numai sa fi avut pantece unde sa pui coliva si bucatele, atat de multe erau. Si dascali, si popi, si vladici, si de tot soiul de oameni, din toate partile, se adunau la hramul bisericii din Humulesti, si toti iesau multumiti. Ba si pe la casele oamenilor se ospatau o multime de straini. Si mama, Dumnezeu sa o ierte, strasnic se mai bucura cand se intamplau oaspeti la casa noastra si avea prilej sa-si imparta painea cu dansii.

- Ori mi-or da feciorii dupa moarte de pomana, ori ba, mai bine sa-mi dau eu cu mana mea. Ca, oricum ar fi, tot is mai aproape dintii decat parintii. S-au vazut de acestea! si cand invatam eu la scoala, mama invata cu mine acasa si citea acum la ceaslov, la psaltire si Alexandria mai bine decat mine, si se bucura grozav cand vedea ca ma trag la carte. Din partea tatei, care ades imi zicea in bataie de joc: Logofete, branza-n cui, lapte acru-n calamari, chiu si vai prin buzunari!, puteam sa raman cum era mai bine: Nic-a lui Stefan a Petrei, om de treaba si gospodar in Humulesti. Vorba ceea:

Decat codas in oras,
Mai bine-n satul tau fruntas.

Mama insa era in stare sa toarca-n furca, si sa invat mai departe. si tot cihaia mama pe tata sa ma mai dea undeva la scoala, caci auzise ea spunand la biserica, in Parimei, ca omul invatat intelept va fi si pe cel neinvatat sluga-l va avea. Si afara de aceasta, babele care trag pe fundul sitei in 41 de bobi, toti zodierii si carturaresele pe la care cautase pentru mine si femeile bisericoase din sat ii bagase mamei o multime de bazaconii in cap, care de care mai ciudate: ba ca am sa petrec intre oameni mari, ba ca-s plin de noroc, ca broasca de par, ba ca am un glas de inger, si multe alte minunatii, incat mama, in slabaciunea ei pentru mine, ajunsese a crede ca am sa ies un al doilea Cucuzel, podoaba crestinatatii, care scotea lacrimi din orice inima impietrita, aduna lumea de pe lume in pustiul codrilor si veselea intreaga faptura cu viersul sau.

Doamne, mai femeie, Doamne, multa minte-ti mai trebuie! zicea tata, vazand-o asa de ahotnica pentru mine. Dac-ar fi sa iasa toti invatati, dupa cum socoti tu, n-ar mai avea cine sa ne traga ciubotele. N-ai auzit ca unul cica s-a dus odata bou la Paris, unde-a fi acolo, si a venit vaca inapoi? Oare Grigore a lui Petre Lucai de la noi din sat pe la scoli a invatat, de stie a spune atatea bongoase si conocaria pe la nunti? Nu vezi tu ca, daca nu-i glagore-n cap, nu-i, si pace buna!

- Asa a fi, n-a fi asa, zise mama, vreau sa-mi fac baiatul popa, ce ai tu?
- Numaidecat popa, zise tata. Auzi, mai! Nu-l vezi ca-i o tigoare de baiat, cobait si lenes, de n-are pereche? Dimineata, pana-l scoli, iti stupesti sufletul. Cum il scoli, cere de mancare. Cat ii mic, prinde muste cu ceaslovul si toata ziulica bate prundurile dupa scaldat, in loc sa pasca cei carlani si sa-mi dea ajutor la treburi, dupa cat il ajuta puterea. Iarna, pe gheata si la sanius. Tu, cu scoala ta, l-ai deprins cu narav. Cand s-a face mai marisor, are sa inceapa a-i mirosi a catrinta, si cu asta randuiala n-am sa am folos de el niciodata.

Si dupa cum am cinste a va spune, multa vorba s-a facut intre tata si mama pentru mine, pana ce a venit in vara aceea, pe la august, si cinstita holera de la '48 si a inceput a secera prin Humulesti in dreapta si in stanga, de se auzea numai chiu si vai in toate partile. si eu, neastamparat cum eram, ba ieseam la parlaz, cand trecea cu mortul pe la poarta noastra si-l boscorodeam cu cimilitura:

Chitigaie, gaie, ce ai in tigaie?
Papa puilor duc in valea socilor.
Ferice de gangur, ca sede intr-un varf de soc
Si se roaga rugului si se-nchina cucului!
Nici pentru mine, nici pentru tine,
Ci pentru budihacea de la groapa,
Sa-i dai vaca de vaca si doi boi sa taca,

Ba il petreceam pana la biserica si apoi veneam acasa cu sanul incarcat de covrigi, mere turture, nuci poleite, roscove si smochine din pomul mortului, de se incruceau tata si mama cand ma vedeau cu dansele. Si ca sa ma scape de belea, m-au trimis la stana in dumbrava Agapiei, langa podul Caragitei, unde erau si oile noastre, sa sed acolo pana s-a mai potoli bolistea. Insa peste noapte a si dat holera peste mine si m-a framantat si m-a zgarcit carcel, si-mi ardea sufletul in mine de sete, si ciobanii si baciul habar n-aveau de asta, numai se intorceau pe ceea parte in tipetele mele si horaiau mereu. Iara eu ma taraiam cum puteam pana la fantana, in dosul stanei, si pe nimica pe ceas beam cate-un cofaiel intreg de apa. Pot zice ca in noaptea aceea la fantana mi-a fost masul, si n-am inchis ochii nici cat ai scapara din amanar. Abia despre ziua s-a indurat Vasile Bordeianu, strungarul nostru, de s-a dus in Humulesti, cale de doua ceasuri cu piciorul, si a instiintat pe tata, de a venit cu caruta si m-a luat acasa. si pe drum, necontenit ceream apa, iar tata ma amana cu momele de la o fantana la alta, pana a dat Dumnezeu de am ajuns in Humulesti. si, cand colo, doftorii satului, mos Vasile tandura si altul, nu-mi aduc aminte, erau la noi acasa si prajeau pe foc intr-un ceaun mare niste hostine cu sau, si dupa ce mi-au tras o frecatura buna cu otet si leustean, mi-aduc aminte ca acum, au intins hostinele ferbincioase pe o panzatura si m-au infasat cu ele peste tot, ca pe un copil, si nu pot sti cat a fi trecut la mijloc pana ce am adormit mort, si d-abia a doua zi pe la toaca m-am trezit, sanatos ca toti sanatosii.

Dumnezeu sa odihneasca pe mos tandura si pe tovarasul sau! si, vorba ceea: Lucrul rau nu piere cu una, cu doua. Pana-n seara, am si colindat mai tot satul, ba si pe la scaldat am tras o raita, cu prietenul meu Chiriac al lui Goian, un lainic si un pierde-vara ca si mine. Dar tata nu mi-a mai zis atunci nimica, m-a lasat in voia mea pentru o bucata de vreme. Peste iarna, mama iar s-a pus pe capul tatei, sa ma dea undeva la scoala. Dar tata spunea ca nu mai are bani de dat pentru mine.

- Lui dascalul Vasile a Vasilcai, ii plateam numai cate un sorocovat pe luna. Iar postoronca de dascalul Simeon Fosa din Tutuieni, numai pentru ca vorbeste mai in talcuri decat altii si sfarcaieste toata ziua la tabac, cerea cate trei husasi pe luna, auzi vorba! Nu face baiatul ista atatia husasi, cu straie cu tot, cati am dat eu pentru dansul pana acum! Cand a mai auzit mama si asta, s-a facut foc.

- Sarmane omule! Daca nu stii boaba de carte, cum ai sa ma intelegi? Cand tragi sorocovetii la musteata, de ce nu te olicaiesti atata? Petre Todosiicai, crasmarul nostru, asa-i ca ti-a mancat noua sute de lei? Vasile Roibu din Bejeni, mai pe-atatia, si altii cati? Rustei lui Valica si Mariucai lui Onofrei gasesti sa le dai si sa le rasdai? Stiu eu, sa nu crezi ca doarme Smaranda, dormire-ai somnul cel de veci sa dormi! Si pentru baiat n-ai de unde da? Mai omule, mai! Ai sa te duci in fundul iadului, si n-are sa aiba cine te scoate, daca nu te-i sili sa-ti faci un baiat popa! De spovedanie fugi ca dracul de tamaie. La biserica mergi din Pasti in Pasti. Asa cauti tu de sufletul tau?

- Ian taci, mai femeie, ca biserica-i in inima omului, si daca voi muri, tot la biserica am sa sed, zise tata, nu mai face si tu atata vorba, ca fariseul cel fatarnic. Bate-te mai bine cu mana peste gura si zi ca vamesul: Doamne, milostiv fii mie, pacatoasei, care-mi tot imbalorez gura pe barbat degeaba.

In sfarsit, cat s-a balabanit mama cu tata din pricina mea, tot pe-amamei a ramas, caci intr-o duminica, prin carneleaga, a venit tatul mamei, bunicu-meu David Creanga din Pipirig, la noi si, vazand cearta iscata intre tata si mama din pricina mea, a zis:

- Las', mai stefane si Smaranduca, nu va mai ingrijiti atata, ca azi e duminica, maine luni si zi de targ, dar marti, de-om ajunge cu sanatate, am sa iau nepotul cu mine si am sa-l duc la Brosteni, cu Dumitru al meu, la profesorul Nicolai Nanu de la scoala lui Balos, si-ti vedea voi ce-a scoate el din baiat, ca de ceilalti baieti ai mei, Vasile si Gheorghe, am ramas tare multumit cat au invatat acolo. De douazeci si mai bine de ani, de cand port vornicia in Pipirig, am dus-o cam anevoie numai cu rabusul. Ce folos ca citesc orice carte bisericeasca, daca nu stii a insemna macar catusi de cat, e greu. Insa de cand mi-au venit baietii de la invatatura, imi tin socoteala ban cu ban si huzuresc de bine, acum zic si eu ca poti duce vornicia pe viata, fara sa te simti. Zau, mare pomana si-a mai facut Alecu Balos cu scoala ceea a lui, cine vrea sa inteleaga! si, Doamne, peste ce profesor intelept si iscusit a dat! Asa vorbeste de bland si primeste cu bunatate pe fiecare, de ti-i mai mare dragul sa te duci la el! Ferice de parintii care l-au nascut, ca bun suflet de om este, n-am ce zice! si mai ales pentru noi, taranii munteni, este o mare facere de bine. Cand am venit eu cu tata si cu fratii mei, Petrea si Vasile si Nica, din Ardeal in Pipirig, acum sasezeci de ani trecuti, unde se pomeneau scoli ca a lui Balos in Moldova? Doar la Iasi sa fi fost asa ceva si la Manastirea Neamtului, pe vremea Mitropolitului Iacob, care era oleaca de cimotie cu noi, de pe Ciubuc Clopotarul de la Manastirea Neamtului, bunicul mane-ta, Smaranda, al carui nume sta scris si astazi pe clopotul bisericii din Pipirig. Ciubuc Clopotarul tot din Ardeal stia putina carte, ca si mine, si apoi a pribegit de-acolo, ca si noi, s-a tras cu bucatele incoace, ca si mos Dediu din Vanatori si alti mocani, din pricina papistasiei mai mult, pe cat stiu eu. Si atat era de cuprins, de s-au umplut muntii: Halauca, Piatra lui Iepure, Barnariul, Cotnarelul si Boam pele, pana dincolo peste Patru-Voda, de turmele si tamazlacurile lui. Si se pomeneste ca Ciubuc era om de omenie, fiecare oaspe ce tragea la odaia lui era primit cu draga inima si ospatat cu indestulare. Si se dusese vestea in toate partile despre bunatatea si bogatia sa. Pana si Voda cica ar fi tras odata in gazda la Ciubuc, si intrebandu-l cu cine mai tine atata amar de bucate, el ar fi raspuns: Cu cei slabi de minte si tari de virtute, maria-ta. Atunci Voda nu s-a putut stapani de mirare, spunandnd: Ia, aista-i om, zic si eu, dear fi multi ca dansul in domnia mea, putina lipsa ar duce tara la nevoi! Si l-a batut Voda cu mana pe umar, zicandu-i: Mosule, sa stii ca de azi inainte esti omul meu, si la domnie ti-i deschisa usa orisicand. Si de atunci i-a mers lui Ciubuc numele de omul lui Voda, incat si pana astazi un deal, in partea despre Plotunul, unde era mai mult asezarea lui Ciubuc, se cheama Dealul Omului. Pe acest deal, Smaranda, am fugit in vremea zaverei, cu ma-ta, cu tine si cu frate-tau Ioan, de frica unei cete de turci, care se batuse chiar atunci cu volintirii la Secu si apoi se indreptara spre Pipirig, dupa jefuit. Iar pe sora-ta Ioana, de grabit ce-am fost, o uitasem acasa, pe prispa, in albiuta. si ma-ta, cand a dat de copila ca nu-i, a inceput a-si smulge parul din cap si a boci innadusit, zicand: Vai de mine si de mine, copila mea, au strapuns-o turcii! Eu insa m-am suit in varful unui brad si, cum am vazut ca apuca turcii spre Plotinul, m-am azvarlit fara sine pe parul unui cal, am alergat acasa si, cand colo, am gasit copila teafara, insa rasturnata cu albiuta de niste porci, care grohaiau imprejurul ei, cat pe ce sa o rupa. Iar pe la capatul albiutei am gasit cateva rubele puse de turci, se vede, la capul copilei. Atunci am luat copila si, de bucurie, nici nu stiu cand am ajuns cu dansa la ma-ta, in Dealul Omului. Si dupa ce mi-am venit putin in sine, am zis si eu in amaraciune, ca multi inainte de mine: cei care n-au copii nu stiu ce-i necazul. Buna minte mai au unii, in felul acesta, de nu se insoara! Si unul dintr-acestia a fost si Ciubuc mocanul, care, neavand femeie, nici copii, ce i-a venit mai tarziu, de evlavia cea multa ce avea, sau din alte imprejurari, a inchinat toata averea sa Manastirii Neamtului, si el s-a calugarit, mai cu toti haidaii lui, facand multe pomeniri cat a fost in viata. Iar astazi petrece in liniste langa zidurile manastirii, Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca intru imparatia cereasca! Caci si noi ca maine avem a ne duce acolo! Asa-i ca voi habar n-aveti de toate aceste, de nu v-as fi spus eu? zise bunicul oftand.

- Nu-i rau, mai Stefane, sa stie si baiatul tau oleaca de carte, nu numaidecat pentru popie, cum chiteste Smaranda, ca si popia are multe nacafale, e greu de purtat. si decat n-a fi cum se cade, mai bine sa nu fie. Dar cartea iti aduce si oarecare mangaiere. Eu, sa nu fi stiut a citi, de mult as fi innebunit, cate am avut pe capul meu. Insa deschid Vietile sfintilor si vad atatea si atatea si zic: Doamne, multa rabdare ai dat alesilor tai! Ale noastre sunt flori la ureche pe langa cele ce spune in carti. S-apoi, sa fie cineva de tot bou, inca nu este bine. Din carti culegi multa intelepciune, si, la dreptul vorbind, nu esti numai asa, o vaca de muls pentru fiecare. Baiatul vad ca are tinere de minte si, numai dupa cat a invatat, canta si citeste cat se poate de bine.

De aceste si altele ca aceste a vorbit bunicul David cu mama si cu tata, mai toata noaptea, duminica spre luni si luni spre marti, caci la noi manea cand venea din Pipirig la targ sa-si cumpere cele trebuitoare. Iar marti dis de dimineata puse tarnitile si desagii pe cai si, legandu-i frumusel cu capastrul: pe cel de-al doilea de coada celui intai, pe cel de-al treilea de coada celui al doilea, pe cel de-al patrulea de coada celui al treilea, cum ii leaga muntenii, a zis:

- Ei, mai Stefane si Smaranduca, mai ramaneti cu sanatate, ca eu m-am dusu-m-am. Hai, nepoate, gata esti?

- Gata, bunicule, haidem, zisei, necajindu-ma cu niste costite de porc afumate si cu niste carnati fripti, ce mi-i pusese mama dinainte. si, luandu-mi ramas bun de la parinti, am purces cu bunicul spre Pipirig. Si era un pui de ger in dimineata aceea, de crapau lemnele! Si din sus de Vanatori, cum treceam puntea peste apa Neamtului, bunicul in urma, cu caii de capastru, si eu inainte, mi-au lunecat ciubotele si am cazut in Ozana cat mi ti-i baiatul! Noroc de bunicul! si scroambele iestea a voastre is pocite, zise el scotandu-ma repede, murat pana la piele si inghetat hat bine, caci naboise apa in toate partile. Si iute mi-a scos ciubotele din picioare, ca se facuse bocna. Opinca-i buna, saraca! Iti sede piciorul hodinit, si la ger huzuresti cu dansa. si pana a vorbit aceste, eram si invelit intr-o sarica ghitoasa de Casina, bagat intr-o desaga pe cal, purces pe drum, si hai la Pipirig. si cand m-a vazut bunica in ce hal ma aflam, ghemuit in desaga, ca un pui de bogdaproste, cat pe ce sa se prapadeasca plangand. Inca n-am vazut asa femeie, sa planga de toate cele: era miloasa din cale afara. Carne de vita nu manca in viata, tot din asta pricina, si cand se ducea sarbatoarea la biserica, bocea toti mortii din tintirim, fie ruda, fie strain, fara deosebire. Bunicul insa era asezat la mintea lui, isi cauta de trebi cum stia el si lasa pe bunica intr-ale sale, ca un cap de femeie ce se gasea.

- Oi, Doamne, Davide, cum nu te mai astamperi, de ce-ai scos baiatul din casa pe vremea asta?

- Ca sa te miri tu, Nastasie, zise bunicul, scotand o piele de porc salbatic din camara si croind cate-o pereche de opinci pentru Dumitru si pentru mine, apoi le-a ingruzit frumos si a petrecut cate-o pereche de ata neagra de par de cal prin cele nojite.

Si a treia zi dupa asta, dandu-ne schimburi si cate doua perechi de obiele de suman alb, ne-am incaltat cu opincile binisor si, sarutand mana bunicai, am luat-o usurel prin Boboiesti, iar cu bunicul si cu Dumitru, fratele mamei cel mai mic, si suind pe la fundul Halaucii, am ajuns dupa un tarziu in Farcasa, unde ne-a fost si masul, impreuna cu parintele Dumitru de la Paraul Carjei, care avea o gusa la gat cat o plosca de cele mari si garaia dintr-insa ca dintr-un cimpoi, de n-am putut inchide ochii de raul sau mai toata noaptea. Nu era vinovat bietul preot, si, dupa cum spunea si el, e mai rau de cei ce au gusa incap decat de cei ce o poarta pe dinafara... A doua zi am purces din Farcasa pe la Borca spre Paraul Carjei si Cotargas, pana ce am ajuns si la Brosteni. si dupa ce ne-a asezat bunicul in gazda, cu toata cheltuiala lui, la una Irinuca, apoi ne-a dus pe la profesor si pe la biserica, de ne-a inchinat pe la icoane, si pe urma ne-a lasat cu sanatate si s-a intors acasa, trimitandu-ne din cand in cand cele trebuitoare. Si satul Brostenii fiind imprastiat, ca mai toate satele de la munte, nu se rusinau lupul si ursul a se arata ziua-miaza-mare prin el, o casa ici, sub tiharaia asta, alta dincolo de Bistrita, sub alta tiharaie, ma rog, unde i-a venit omului indemana sa si-o faca. si Irinuca avea o cocioaba veche de barne, cu ferestrele cat palma, acoperita cu scanduri, ingradita cu razlogi de brad si asezata chiar sub munte, pe malul stang al Bistritei, aproape de pod. Irinuca era o femeie nici tanara, nici tocmai batrana, avea barbat, si o fata balcaza si lalaie, de-ti era frica sa innoptezi cu dansa in casa. Noroc numai ca de luni dimineata si pana sambata seara n-o mai vedeai, se ducea cu tata-sau in munte, la facut ferestrea, si lucra toata saptamana ca un barbat pentru nimica toata, doi oameni cu doi boi, la vreme de iarna, abia isi puteau scoate mamaliga. Ba la multi se intampla de veneau sambata noaptea cate cu un picior frant sau cu boii stalciti, si aceasta le era castig pe deasupra. Cocioaba de pe malul stang al Bistritei, barbatul, fata si boii din padure, un tap si doua capre slabe si raioase, ce dormeau pururea in tinda, era toata averea Irinucai.

Dar si asta-i o avere, cand e omul sanatos. insa ce ma priveste? Mai bine sa ne cautam de ale noastre. Noi, cum a plecat bunicul, a doua zi ne-am dus la scoala, si vazand profesorul ca purtam plete, a poruncit unuia dintre scolari sa ne tunda. Cand am auzit noi una ca asta, am inceput a plange cu zece randuri de lacrimi si a ne ruga de toti Dumnezeii sa nu ne sluteasca. Dar ti-ai gasit, profesorul a stat langa noi, pana ce ne-a tuns chilug. Apoi ne-a pus in rand cu ceilalti scolari si ne-a dat de invatat, dupa puterea noastra, intre una-alta, si ingerul a strigat, pe dinafara.

Si am dus-o noi asa pana pe la Mezii-Paresii. Si unde nu ne trezim intr-o buna dimineata plini ciucuri de raie capreasca de la caprele Irinucai! Ei, ei! ce-i de facut? Dascalul nu ne mai primea in scoala, Irinuca nu ne putea vindeca, pe bunicul n-avea cine-l instiinta, merindele erau pe sfarsit, rau de noi! Nu stiu cum se intampla, ca, aproape de Buna-vestire, unde nu da o caldura ca aceea, si se topeste omatul, si curg paraiele, si se umfla Bistrita din mal in mal, de cat pe ce sa ia casa Irinucai. si noi, pe caldurile celea, ne ungeam cu lesie tulbure, sedeam afara la soare cu pielea goala, pana se usca cenusa pe noi, si apoi ne bagam in Bistrita de ne scaldam. Asa ne invatase o baba sa facem, ca sa ne treaca de raie. Va puteti inchipui ce va sa zica a te scalda in Bistrita, la Brosteni, de doua ori pe zi, tocmai in postul cel mare! si nici tu junghi, nici tu friguri, nici alta boala nu s-a lipit de noi, dar nici de raie n-am scapat. Vorba ceea: Se tine ca raia de om. Intr-o zi, fiind Irinuca dusa in sat si avand obicei a sedea uitata, ca fata vatamanului, noi n-avem ce lucra? Ne suim pe munte, la deal de casa ei, cate c-o bucata de razlog in mana, si cum curgeau paraiele grozav, mai ales unul alb cum ii laptele, ne pune dracul de urnim o stanca din locul ei, care era numai intinata, si unde nu porneste stanca la vale, saltand tot mai sus de un stat de om, si trece stanca prin gardul si prin tinda Irinucai, pe la capre, si se duce drept in Bistrita, de clocotea apa! Asta era in sambata lui Lazar, pe la amiaza. Ei, ei! ce-i de facut? Gardul si casa femeii daramate la pamant, o capra rupta in bucati, nu-i lucru de saga. Uitasem acum si raie si tot de spaima.

- Strange repede ce mai ai, pana cand nu vine baba, si hai sa fugim cu pluta ceea la frate-meu Vasile, in Borca, zise Dumitru, caci plutele incepura a umbla. Insfacam noi te miri ce mai aveam, ne ducem degraba la pluta, si plutasii, de cuvant, si pornesc. Ce-a fi zis Irinuca, in urma noastra, ce n-a fi zis, nu stiu, dar stiu atata, ca eram cu gheata-n spate, de frica, pan-am ajuns la Borca, unde ne-a fost si masul. Iar a doua zi, in duminica de Florii, dis-dimineata am plecat din Borca pe Plaiul-Batran, impreuna cu doi plaiesi calari, spre Pipirig. Era o zi frumoasa in duminica aceea, si plaiesii spuneau ca n-au mai apucat asa primavara devreme de cand is ei. Eu cu Dumitru insa o duceam intr-un cantec, strangand viorele si toporasi de pe langa plai, si mergeam tot zburdand si harjonindu-ne, de parca nu eram noi raiosii din Brosteni, care facusem atata bucurie la casa Irinucai. Si mergand noi tot asa, cam pe la amiaza, deodata s-a schimbat vremea cea frumoasa intr-o vijelie cumplita, sa rastoarne brazii la pamant, nu altaceva! Pesemne baba Dochia nu-si lepadase toate cojoacele. Incepe a bura, apoi o intoarce in lapovita, pe urma o da in frig si ninsoare cumsecade si, intr-un buc, ne astupa drumul de nu stiai incotro sa mergi. Si tot ninsoare si pacla pana la pamant, de nu se vedea om pe om alature fiind.

- Asa-i ca s-a deocheat vremea? zise unul dintre plaiesi oftand. Ma miram eu sa fi mancat lupul iarna asta asa de in pripa. De pe la intarcatori am prapadit drumul. De-acum s-o luam de-a chioara, si unde ne-a fi scris, acolo vom iesi.

- I-auziti glasul unui cucos, zise celalalt plaies. Haideti sa apucam intr-acolo si poate sa iesim in sat undeva. Si ne coboram noi, si ne tot coboram, cu mare greutate, pe niste povarnisuri primejdioase, si ne incurcam printre ciritei de brad, si caii lunecau si se duceau de-a rostogolul, si eu cu Dumitru mergeam zgribuliti si plangeam in pumni de frig, si plaiesii numai icneau si-si muscau buzele de necaz, si omatul se pusese pe unele locuri pana la brau, si incepuse a innopta cand am ajuns intr-o fundatura de munti, unde se auzea rasunand glasul unui parauas ce venea, ca si noi, din deal in vale, pravalindu-se si izbindu-se de cele stanci fara vointa sa... Numai atata, ca el a trecut mai departe in drumul sau, iar noi am stat pe loc si am pus-o de mamaliga, fara apa. Ei, mai baieti, ia amu trageti la aghioase, zise un plaies, scaparand si dand foc unui brad.

- Ce ti-i scris in frunte ti-i pus, chef si voie buna, zise celalalt scotand o hrinca inghetata din desagi, parpalind-o pe jaratic si dandu-ne si noua cate-o harchina.

Si asa luneca hrinca aceea de usor pe gat, parca era unsa cu unt! Dupa ce ne-am pus bine-rau gura la cale, ne-am covrigit imprejurul focului, si deasupra ninsoare, dedesubt udeala, pe-o parte inghetai, pe una te frigeai, ca la vremea si locul acela. Si tot chinuindu-ne asa, era sa ne pasca alt pacat: cat pe ce sa ne toropeasca bradul aprins, de nu baga de seama unul dintre plaiesi. Pesemne blestemul Irinucai ne ajunsese. In sfarsit, se face ziua si, dupa ce ne spalam cu omat si ne inchinam dupa obiceiul crestinesc, apoi pornim cu plaiesii la deal, pe unde ne coborasem. Ninsoarea mai incetase, si dupa multa truda am gasit drumul, si hai, hai! hai, hai! catre seara am ajuns la bunicul David din Pipirig. Si cand ne-a vazut bunica, de bucurie a si tras un bocet.

- David al meu are de gand sa ma bage de vie in mormant, cu apucaturile lui, cum vad eu. Iaca ce rana-i pe dansii, sarmanii baieti! Cum i-a mancat raia prin straini, mititeii! si dupa ce ne-a cainat si ne-a plans bunica, dupa obiceiul ei, si dupa ce ne-a dat de mancare tot ce avea mai bun si ne-a indopat bine, degraba s-a dus in camara, a scos un ulcior cu dohot de mesteacan, ne-a uns peste tot trupul din crestet pana in talpi si apoi ne-a culcat pe cuptor la caldura. Si tot asa ne-a uns de cate doua-trei ori pe zi cu noapte, pana ce in Vinerea-Seaca ne-am trezit vindecati. Dar pana atunci a venit si veste de la Brosteni despre stricaciunea ce facusem la casa Irinucai, si bunicul, fara vorba, a multumit pe Irinuca cu patru galbeni. Apoi, in Sambata Pastilor, m-a trimis la parinti acasa la Humulesti. Si in ziua de Pasti am tras un ingerul a strigat la biserica, de au ramas toti oamenii cu gurile cascate la mine. Si mamei ii venea sa ma inghita de bucurie. Si parintele Ioan m-a pus la masa cu dansul, si Smarandita a ciocnit o multime de oua rosii cu mine. Si amu bucurie peste bucurie venea pe capul meu. Iar la invierea a doua nu mi-a mai mers asa de bine, caci toate fetele din sat, venind la biserica si unele din ele fiind mai dracoase, cum au dat cu ochii de mine, le-a si bufnit rasul, si au inceput a-mi zice: Tunsul felegunsul, tunsul felegunsul, cainii dupa dansul!

Continuare cu Amintiri din Copilarie partea II

 

Jucarii pentru copii isteti

Jocul, jucariile si copiii - 7 avantaje ale acestor activitati distractive, dar si educative
Te-ai intrebat vreodata de ce e atat de important pentru copii sa se joace? De ce au nevoie de jucarii si activitati care sa ii relaxeze, care sa ii bucure si, bineinteles, care sa le ajute dezvoltarea? In valtoarea unei vieti prea haotice uneori tindem sa uitam cat de importanta e joaca pentru copiii nostri. Ca un fel de “reminder” in acest sens, iata cateva dintre avantajele activitatilor distractive, dar si educative in care trebuie implicati ...
Mai mult...
10 activitati distractive si educative, perfecte pentru interior
S-au inmultit deja zilele cu temperaturi scazute, asa ca nu ne mai putem juca atat de des in parc sau nu mai putem planifica o iesire la munte in fiecare week-end. Asta nu inseamna, insa, ca lasam ploaia si frigul sa ne strice distractia impreuna cu copilul nostru! Mai ales ca avem la indemana o multime de variante de activitati distractive si educative, perfecte pentru interior. Esti si tu in cautarea unor astfel de solutii “pentru vreme rea”? U...
Mai mult...
Jucării care dezvoltă limbajul copilului
Există o mulțime de modalităti prin care putem ajuta copiii în dezvoltarea abilităților de comunicare. Totuși, cele mai distractive și mai eficace s-au dovedit a fi jocurile adaptate vârstei lor si care vor oferi multiple posibilități de dezvoltare a creativității. Jucăriile alese corect angajează simțurile copilului, îi declanşează imaginația și îl incurajează să comunice. Știi și tu că orice activitate care presupune învățare, poate fi realizat...
Mai mult...

Mai multe articole