Iar viteazul nu fusese altul decat acela care intemeiase tara Moldovei.
- Atata se mai stie, adaugau batranii clatindu-si barbile albe, ca numai "flacaul fara pereche-n lume", daca ar putea pune stapanire pe arc, ar putea sa domneasca peste Moldova asa fel incat nimeni n-ar mai izbuti sa-i calce hotarul fara a-si primi pedeapsa. Numai ca pestera din codrii Strihanului a ajuns, urmau ei, in puterea unui urs de o salbaticie neinchipuita, care i-a rapus pe toti cei care s-au apropiat de acele locuri si de-atunci nimeni n-a mai avut curajul sa-l infrunte pe urs.

- Ba eu as cuteza, a zis Stefan afland aceasta. M-oi duce sa gasesc ursul, sa-l dobor si sa castig arcul.
Apoi, cu toate sfaturile dimpotriva ale celor din preajma sa, baiatul a inceput sa se pregateasca. Apuca ghioaga cea mai tare, incaleca pe calul cel mai iute. Puse cateva merinde intr-o desaga si porni. Urca spre Muntii Neamtului, spre padurea Strihanului si, dupa o cale lunga, ajunse la pestera cu pricina si lega calul de un trunchi.
In pestera, agatate de un stei, se vedeau tolba si arcul. Stefan intinse mana... Atunci, dintr-un cotlon, de nu stiu unde, se auzi un mormait cumplit. O singura zvacnire de spaima il strapunse pe Stefan. Numai una... ca fulgerul se rasuci spre fiara, ridica ghioaga si lovi... lovi ca traznetul...
Orb de durere, ursul se pravali, iar in clipa aceea Stefan prinse in mana arcul, intinse coarda si slobozi o sageata drept in inima ursului. Dupa aceea iesi pe pajistea ruginita de frunzele cu licar de arama ale toamnei. Rasufla din greu dupa fierbinteala luptei si, zambind cu multumire, incaleca si pleca pe calea intoarsa. Ducea tolba cu sageti si arcul, arcul despre care se stie ca Stefan cel Mare al Moldovei nu s-a mai despartit de el pana la moarte.

 

Mai multe articole