sora cea de scoarţă, şi de mama cea vitregă, noroc de la Dumnezeu că era o fată robace şi răbdătoare, căci altfel ar fi fost vai şi amar de pielea ei.

Fata moşneagului la deal, fata moşneagului la vale, ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuieţul în spate la moară, ea, în sfârşit, în toate părţile după treabă. Cât era ziulica de mare, nu-şi mai oprea picioarele, dintr-o parte venea şi-n alta parte se ducea. Ş-apoi baba şi cu odorul de fiică-sa tot cârtitoare şi nemulţumitoare erau. Pentru babă, fata moşneagului era piatră de moară în casă, iar fata ei - busuioc de pus la icoane.

Când se duceau amândouă fetele în sat la şezătoare seara, fata moşneagului nu se încurca, ci torcea câte-un ciur plin de fuse, iar fata babei îndruga şi ea cu mare greu câte-un fus, ş-apoi, când veneau amândouă fetele acasă noaptea târziu, fata babei sărea iute peste pârlaz şi zicea fetei moşneagului să-i dea ciurul cu fusele, ca să-l ţie până va sări şi ea. Atunci fata babei, vicleană cum era, lua ciurul şi fuga în casă la babă şi la moşneag, spunând că ea a tors acele fuse. În zadar fata moşneagului spunea în urmă că acela este lucrul mâinilor sale, căci îndată o apucau de obraz baba şi cu fiică-sa şi trebuia numaidecât să rămâie pe-a lor. Când veneau duminica şi sărbătorile, fata babei era împopoţată şi netezită pe cap, de parc-o linseseră viţeii. Nu era joc, nu era clacă în sat la care să nu se ducă fata babei, iar fata moşneagului era oprită cu asprime de la toate aceste. Ş-apoi, când venea moşneagul de pe unde era dus, gura babei umbla cum umblă meliţa, că fata mosului nu ascultă, că-i uşernică, că-i leneşă, că-i soi rău... că-i laie, că-i bălaie, şi că s-o alunge de la casă, s-o trimită la slujbă unde o şti, că nu-i de chip s-o mai ţie, pentru că poate să înnărăvească rau şi pe fata ei.

Moşneagul, fiind un gură-cască, sau cum a-ti vrea să ii ziceţi, se uita în coarnele ei, şi ce-i spunea ea sfânt era pentru el. Din inimă, bietul moşneag poate ca ar fi mai zis câte ceva, dar acum apucase a cânta găina la casa lui, şi cucoşul nu mai avea nici o trecere, ş-apoi, ia să-l fi pus păcatul să se întreacă cu dedeochiul, căci baba şi cu fiică-sa îl umplea de bogdaproste.
Într-una din zile, moşneagul, fiind foarte amărât de câte-i spunea baba, chemă fata şi-i zise:
- Draga tatei, iaca ce-mi tot spune baba de tine: că n-o asculţi, că eşti rea de gură şi înnărăvită şi că nu este de chip să mai stai la casa mea, de-aceea du-te şi tu încotro te-a îndruma Dumnezeu, ca să nu se mai facă atâta gâlceavă la casa asta, din pricina ta. Dar te sfătuiesc, ca un tată ce-ţi sunt, că, orişiunde te-i duce, să fii supusă, blajină şi harnică, căci la casa mea tot ai dus-o cum ai dus-o, c-a mai fost şi mila părintească la mijloc!... dar printre străini, Dumnezeu ştie peste ce soi de sămânţă de oameni ai da, şi nu ţi-or putea răbda câte ţi-am răbdat noi.

Atunci sarmana fată, văzând că baba şi cu fiică-sa voiesc cu orice chip s-o alunge, sărută mâna tată-său şi, cu lacrimi în ochi, porneşte în toată lumea, depărtându-se de casa părintească fără nici o nădejde de întoarcere! Şi merse ea cât merse pe-un drum, până ce, din întâmplare, îi ieşi înainte o căţeluşă, bolnavă  şi slabă de-i numărai coastele, şi cum văzu pe fată, îi zise:
- Fată frumoasă şi harnică, fie-ţi milă te rog de mine şi mă grijeşte, că ţi-oi prinde şi eu bine vreodată!
Atunci fetei mosului i se făcu milă şi, luând căţeluşa, o spălă şi-o griji foarte bine. Apoi o lăsă acolo şi-şi căută mai departe de drum, mulţumită fiind în suflet că a putut săvârşi o faptă bună.

Nu merse ea tocmai mult, şi numai iaca ce vede un păr frumos şi înflorit, dar plin de omizi. Părul, cum o vede pe fată, zice:
- Fată frumoasă şi harnică, te rog grijeşte-mă şi curăţă-mă de omizi, că ţi-oi prinde şi eu bine vrodată!
Fata, harnică cum era, curăţă părul de uscături şi de omizi cu mare îngrijire şi apoi se tot duce înainte să-şi caute stăpân.

Şi, mergând ea mai departe, numai iata ce vede o fântână mâlită şi părăsită. Fântâna atunci zice:
- Fată frumoasă şi harnică, te rog îngrijeşte-mă, că ţi-oi prinde şi eu bine vrodată!
Fata curata fântâna şi-o grijeşte foarte bine, apoi o lasă şi-şi caută de drum.

Şi, tot mergând mai departe, numai iaca ce dă de-un cuptor nelipit şi mai-mai să se naruiasca. Cuptorul, cum vede pe fată, zice:
- Fată frumoasă şi harnică, te rog lipeşte-mă şi grijeşte-mă, că poate ţi-oi prinde şi eu bine vrodată!
Fata, care ştia că de făcut treabă nu cade coada nimănui, îşi suflecă repede mânecile, călcă lut şi lipi cuptorul, îl humui şi-l griji, de-ţi era mai mare dragul să-l priveşti! Apoi îşi spălă frumuşel mâinile si picioarele de lut şi porni iarăşi la drum.

Şi mergând ea acum şi zi şi noapte, nu ştiu ce făcu, că se rătăci, cu toate aceste, nu şi-a pierdut nădejdea în Dumnezeu, ci merse tot înainte până ce, într-una din zile, dis-dimineaţă, trecând printr-un codru întunecos, dă de-o poiană foarte frumoasă, şi în poiană vede o căsuţă umbrită de nişte lozii pletoase, şi când se apropie de acea casă, numai iaca o babă întâmpină pe fată cu blândeţe şi-i zice:
- Da' ce cauţi prin aceste locuri, copilă, şi cine eşti?
- Cine să fiu, mătuşă? Ia, sunt o fată săracă, fără mamă şi fără tată, pot zice, numai Cel-de-sus ştie câte-am tras de când mama care m-a făcut si a pus mâinile pe piept! Stăpân caut şi, necunoscând pe nimeni şi umblând din loc în loc, m-am rătăcit. Dumnezeu însă m-a indrumat de-am nimerit la casa dumitale şi te rog să-mi dai sălăşluire.
- Sărmană fată! zise bătrâna. Cu adevărat numai Dumnezeu te-a îndreptat la mine şi te-a scăpat de primejdii. Eu sunt sfânta Duminică, slujeşte la mine astăzi şi fii încredinţată că mâine n-ai să ieşi cu mâinile goale din casa mea.
- Bine, măicuţă, dar nu ştiu ce treburi am să fac.
- Ia, să-mi iei copilaşii, care dorm acum, şi să-i hrăneşti, apoi să-mi faci bucate, şi, când m-oi întoarce eu de la biserică, să le găsesc nici reci, nici fierbinţi, ci cum îs mai bune de mâncat.

Şi, cum zice, bătrâna porneşte la biserică, iară fata suflecă mânecile şi s-apucă de treabă. Întâi şi-ntâi face lăutoare, apoi iese afară şi începe a striga:
- Copii, copii, copii! Veniţi la mama să vă lăie! Şi când se uită fata, ce să vadă? Ograda se umpluse şi pădurea fogăia de-o mulţime de balauri şi de tot soiul de jivine mici şi mari! Însă, tare în credinţă şi cu nădejdea la Bunul Dumnezeu, fata nu se sperie, ci le lua pe câte una şi le îngrijeşte cât nu se poate mai bine. Apoi s-apucă de făcut bucate, şi când a venit sfânta Duminică de la biserică şi a văzut copiii lăuţi frumos şi toate trebile bine făcute, s-a umplut de bucurie, şi după ce-a şezut la masă, a zis fetei să se suie în pod şi să-şi aleagă de-acolo o ladă, care-a vrea ea, şi să şi-o ia ca simbrie, dar să n-o deschidă pân-acasă, la tată-său. Fata se suie în pod şi vede acolo o mulţime de lăzi: unele mai vechi şi mai urâte, altele mai noi şi mai frumoase. Ea, însă, nefiind o fire lacomă, isi alege pe cea mai veche şi mai urâtă dintre toate. Şi când se dă cu dânsa jos, sfânta Duminică cam încreţeşte din sprâncene, dar n-are încotro. Ci binecuvântează pe fată, care îşi ia lada în spate şi se întoarce spre casa părintească cu bucurie, tot pe drumul pe care venise.

Când, pe drum, iaca cuptorul grijit de dânsa era plin de plăcinte crescute şi rumenite... Şi mănâncă fata la plăcinte, şi mănâncă, pana se satura bine, apoi îşi mai ia câteva la drum şi porneşte.
Când, mai încolo, numai iata ca fântâna ingrijită de dânsa era plină până-n gură cu apă limpede cum îi lacrima, dulce şi rece cum îi gheaţa. Şi pe colacul fântânii erau două pahare de argint, cu care a băut la apă până s-a răcorit. Apoi a luat paharele cu sine şi a pornit înainte.
Şi mergând mai departe, iata ca părul ingrijit de dânsa era încărcat tot de pere, galbene ca ceara, de coapte ce erau, şi dulci ca mierea. Părul, văzând pe fată, şi-a plecat crengile-n jos, şi ea a mâncat la pere şi şi-a luat la drum câte i-au trebuit.
De-acolo mergând mai departe, iata ca se întâlneşte şi cu căţeluşa, care acum era voinică şi frumoasă, iară la gât purta o salbă frumoasa de galbeni pe care a dat-o fetei, ca mulţumire pentru că a căutat-o la boală. Şi de aici, fata, tot mergând înainte, a ajuns acasă la tată-său.

Moşneagul, când a văzut-o, i s-au umplut ochii de lacrimi şi inima de bucurie. Fata atunci scoate salba şi paharele cele de argint şi le dă tătâne-său, apoi deschizând lada împreună, nenumărate herghelii de cai, cirezi de vite şi turme de oi ies din ea, încât moşneagul pe loc a întinerit, văzând atâtea bogăţii! Iară baba a rămas opărită şi nu ştia ce să facă de ciudă. Fata babei atunci şi-a luat inima-n dinţi şi a zis:
- Lasa, mamă, că nu-i prădată lumea de bogăţii, mă duc să-ţi aduc eu şi mai multe de atat.

Şi cum zice, porneşte cu ciudă, trăsnind şi plesnind. Merge şi ea cât merge, tot pe acest drum, pe unde fusese fata moşneagului, se întâlneşte şi ea cu căţeluşa cea slabă şi bolnavă, dă şi ea de părul cel ticsit de omide, de fântâna cea mâlită şi seacă şi părăsită, de cuptorul cel nelipit şi aproape să se risipească, dar când o roagă şi căţeluşa, şi părul, şi fântâna, şi cuptorul ca să îngrijească de dânsele, ea le răspundea cu ciudă şi în bătaie de joc:
- Da' cum nu!? că nu mi-oi feşteli eu mânuţele tătucuţei şi a muicuţei! Multe slugi aţi avut ca mine?
Atunci, cu toatele, ştiind că mai uşor ar putea căpăta cineva lapte de la o vacă stearpă decât să te îndatorească o fată alintată şi leneşă, au lăsat-o să-şi urmeze drumul în pace şi n-au mai cerut de la dânsa nici un ajutor.

Şi mergând ea tot înainte, a ajuns apoi şi ea la sfânta Duminică, dar şi aici s-a purtat tot ursuz, cu obrăznicie, alintata şi prosteşte. În loc să facă bucatele bune şi potrivite şi să lăie copiii sfintei Duminici cum i-a lăut fata moşneagului de bine, ea i-a opărit pe toţi, de ţipau şi fugeau nebuni de usturime şi de durere. Apoi bucatele le-a făcut afumate, arse şi sleite, de nu mai era chip să le poată lua cineva în gură... şi când a venit sfânta Duminică de la biserică, şi-a pus mâinile in cap de ceea ce-a găsit acasă. Dar sfânta Duminică, blândă şi îngăduitoare, n-a vrut să-şi puie mintea cu o sturlubatică şi cu o leneşă de fată ca aceasta, ci i-a spus să se suie în pod, să-şi aleagă de-acolo o ladă, care i-o plăcea mai mult, şi să se ducă în plata lui Dumnezeu. Fata atunci s-a suit şi şi-a ales, cum crede-ti, lada cea mai nouă, mai mare şi mai frumoasă, căci îi plăcea să ia cât de mult şi ce-i mai bun şi mai frumos, dar să facă slujbă bună nu-i plăcea. Apoi, cum se dă jos din pod cu lada, nu se mai duce să-şi ia ziua bună şi binecuvântare de la sfânta Duminică, ci porneşte ca de la o casă pustie şi se tot duce înainte, şi mergea de-i pârâiau călcâiele, de frică să nu se răzgândească sfânta Duminică să pornească după dânsa, s-o ajungă şi să-i ia lada inapoi.

Şi când ajunge la cuptor, frumoase plăcinte erau într-însul! Dar când s-apropie să ia dintr-însele şi să-şi astampere pofta, focul o arde şi nu poate lua. La fântână, aşijderea: păhăruţele de argint, nu-i vorbă, erau, şi fântâna plină cu apă până-n gură, dar când a vrut fata să puie mâna pe pahar şi să ia apă, paharele pe loc s-au cufundat, apa din fântână într-o clipă a scazut, şi fata de sete s-a uscat!... Când prin dreptul părului, nu-i vorbă, că parcă era bătut cu lopata de pere multe ce avea, dar credeţi c-a avut fata parte să guste vreo una? Nu, căci părul s-a făcut de-o mie de ori mai înalt de cum era, de-i ajunsese crengile în nouri! Şi-atunci... scobeşte-te, fata babei, în dinţi ca pre nmu mananci! Mergând mai înainte, cu căţeluşa încă s-a întâlnit, salbă frumoasa de galbeni avea şi acum la gât, dar când fata babei a vrut să i-o ia, căţeluşa a muşcat-o de i-a rupt degetele şi n-a lăsat-o să puie mâna pe dânsa. Îşi muşca fata acum degeţelele mămucuţei şi ale tătucuţei de ciudă şi de ruşine, dar n-avea ce face. În sfârşit, cu mare ce a ajuns şi ea acasă, la mă-sa, dar şi aici nu le-a ticnit bogăţia. Căci, deschizând lada, o mulţime de balauri au ieşit dintr-însa şi pe loc au inghitit pe babă, cu fată cu tot, de parcă n-au mai fost pe lumea asta, şi apoi s-au făcut balaurii nevăzuţi cu ladă cu tot.

Iar moşneagul a rămas liniştit din partea babei şi avea nenumărate bogăţii: el a măritat pe fiică-sa după un om bun şi harnic. Cucoşii cântau acum pe stâlpii porţilor, în prag şi în toate părţile, iar găinile nu mai cântau cucoşeşte la casa moşneagului, să mai facă a rău, ca apoi atunci nici zile multe nu mai aveau. Numai atâta, că moşneagul a rămas pleşuv şi spetit de mult ce-l netezise baba pe cap şi de cercat în spatele lui cu cociorva, dacă-i copt mălaiul.

 

Adaugă comentariu


Mai multe articole

Ultimele discutii pe forum

Dragi gravidutze nu exista ceva mai comod pentru voi decat o rochita petrecuta! Si mascheaza burticile perfect oricat de mari ar fi! Puteti intra in tema pe blogul Talis in articolul -...
Au inceputinscrierile la editia a II-a a Concursului National "Musica Mundi", care vaavea loc anul acesta in perioada 15-23 noiembrie, in Sala de Auditii a sediuluiBoem Club Dorobanti...
Bine ati venit pe lume , pufosenii ! Sa va dea Dumnezeu sanatate , crestere usoara , mamici odihnite si sanatoase :) Va invit sa continuare aici experiente cresterii micutilor vostri ,...
Buna fetelor! Sunt curioasa sa aud experientele voastre si la cate saptamani ati aflat daca e fetita sau baietel! Cum a fost? Emotii la greu, banuiesc :D