A fost un imparat si se numea imparatul Rosu. El era foarte mahnit ca, in zilele lui, niste zmei furasera soarele si luna de pe cer. Trimise deci oameni prin toate tarile si scrisori prin orase, ca sa dea de stire tuturor ca oricine se va gasi sa scoata soarele si luna inapoi de la zmei, acela va lua pe fiie-sa de nevasta si inca jumatate din imparatia lui, iara cine va umbla si nu va izbandi nimic, acela sa stie ca i se va taia capul.

Multi voinici se prapadisera semetindu-se cu usurinta ca vor scoate la capat o asemenea insarcinare, si cand la treaba, hat in sus, hat in jos, da din colt in colt si nu stia de unde s-o inceapa si unde s-o sfarseasca, vezi ca nu toate mustele fac miere. Imparatul insa se tinu de cuvant.
Pe vremea aceea, traia un viteaz pre nume Greuceanu. Auzind si el de fagaduinta imparateasca, ce se gandi, ce se razgandi, ca numai isi lua inima in dinti, incumetandu-se pe ajutorul lui Dumnezeu si pe voinicia sa, si pleca si el la imparat sa se inchine cu slujba. Pe drum se intalni cu doi oameni pe cari slujitorii imparatesti ii ducea la imparatul ca sa-i taie, pentru ca fugisera de la o batalie ce o avusese imparatul acesta cu niste gadine. Ei erau tristi, bietii oameni, dara Greuceanu ii mangaie cu niste vorbe asa de dulci, incat le mai veni nitica inima in piept, ca era si mester la cuvant Greuceanu nostru.

El isi puse nadejdea in intamplarea aceasta si isi zise: "Imi voi incerca norocul. De voi izbuti sa induplec pe imparatul a ierta pe acesti oameni de la moarte, ma voi incumeta sa ma insarcinez si cu cealalta treaba, iara de nu, sanatate buna! Ma voi duce de unde am venit. Asta sa fie in norocul meu; niciodata nu strica cineva sa faca o incercare". Si astfel, stabilind unele ca acestea, aide, aide, ajunge la curtea imparateasca. Infatisandu-se la imparatul, atatea ii povesti, asa cuvinte bune si dulci scoase si atata mestesug puse in vorbirea sa, incat si imparatul crezu ca pe nedrept ar fi sa omoare pe acei oameni, ca mai de folos i-ar fi lui sa aiba doi supusi mai mult, si ca mai mare va fi vaza lui in lume de s-ar arata milostiv catre popor.

Nu mai putura oamenii de bucurie cand auzira ca Greuceanu a lingusit pe imparatul pana intr-atata, incat l-a facut sa-i ierte. Multumira lui Greuceanu din toata inima si ii fagaduira ca toata viata lor se vor ruga lui Dumnezeu pentru dansul ca sa mearga din izbanda in izbanda, si sa ii dea multa intepeciune, ceea ce si facura. Aceasta izbanda o lua drept semn bun, si Greuceanu, mergand a doua oara la imparatul, grai cu cuvintele lui mieroase cele urmatoare:

- Marite doamne, sa traiesti intru multi ani pe luminatul scaunul acestei imparatii. Multi voinici s-au legat catre maria ta sa scoata de la zmei soarele si luna pe care le-a rapit de pe cer, si stiu ca cu moarte au murit, fiindca n-au putut sa-si indeplineasca juramintele ce au facut catre maria ta. Si eu, marite doamne, cuget a ma duce intru cautarea acestor talhari de zmei, si mi-ar fi voia sa-mi incerc si eu norocul, doar-doar va da Dumnezeu sa ajungem a putea pedepsi pe acei blestemati de zmei, pentru nesocotita lor indrazneala. Dar fii-mi milostiv si mana de ajutor.

- Dragul meu Greucene, raspunse imparatul, nu pot sa schimb nici o iota, nici un dram din hotararea mea. Si aceasta nu pentru altceva, ci numai si numai pentru ca voiesc sa fiu drept. Poruncile mele voi sa fie una pentru toata imparatia mea, la mine partinire nu este scris. Vazand statornica hotarare a imparatului si dreptatea celor vorbite de dansul, Greuceanu cuvanta cu glas voinicesc:

- Fie, marite imparate, chiar de as sti ca voi pieri, tot nu ma voi lasa pana nu voi duce la capat bun sarcina ce imi iau de buna-voia mea.

Se invoira, si peste cateva zile si pleca, dupa ce puse la cale tot ce gasi ca e bine sa faca, ca sa scape cu fata curata din aceasta intreprindere. Greuceanu lua cu dansul si pe fratele sau si merse, merse, merse cale lunga, departata, pana ce ajunse la Faurul-pamantului, cu care era frate de cruce. Acest faur, fiind cel mai mare mester de pe pamant, era si nazdravan. Aici se oprira si poposira, trei zile si trei nopti au stat inchisi intr-o camara Greuceanu cu Faurul-pamantului si se sfatuira. Si, dupa ce se odihnira cateva zile si mai planuira ceea ce era de facut, Greuceanu si frate-sau o luara la drum. Indata dupa plecarea Greuceanului, Faurul-pamantului se apuca si facu chipul lui Greuceanu numai si numai din fier, apoi porunci sa arza cusnita ziua si noaptea si sa tina chipul acesta fara curmare in foc.
Iara Greuceanu si frate-sau mersera cale lunga, si mai lunga, pana ce li se facu calea cruci, aici se oprira, se asezara pe iarba si facura o gustarica din merindele ce mai aveau, si apoi se despartira, dupa ce se imbratisara, si plansera ca niste copii. Mai nainte d-a se desparti, isi impartira cate o basma si se intelesera zicand: "Atunci cand basmalele vor fi rupte pe margini, sa mai traga nadejde unul de altul ca se vor mai intalni; iara cand basmalele vor fi rupte in mijloc, sa se stie ca unul din ei este pierit". Mai infipse si un cutit in pamant si zisera: "Acela din noi, care s-ar intoarce mai intai si va gasi cutitul ruginit sa nu mai astepte pe cellalt, fiindca aceasta insemneaza ca a murit". Apoi Greuceanu apuca la dreapta si frate-sau la stanga. Fratele Greuceanului, umbland mai multa vreme in sec, se intoarse la locul de despartire si, gasind cutitul curat, se puse a-l astepta acolo cu bucurie, ca vazuse soarele si luna la locul lor pe cer.

Iara Greuceanu se duse, se duse pe o poteca care-l scoase tocmai la casele zmeilor, asezate unde-si intarcase dracul copiii. Daca ajunse aici, Greuceanu se dete de trei ori peste cap si se facu un porumbel. Vezi ca el ascultase nazdravaniile ce-l invatase Faurul-pamantului. Facandu-se porumbel, Greuceanu zbura si se puse pe un pom care era tocmai in fata caselor. Atunci, iesind fata de zmeu cea mare si, uitandu-se, se intoarse repede si chema pe muma-sa si pe sora-sa cea mica, ca sa vina sa vaza minunea. Fata cea mica zise:

- Maiculita si surioara, pasarea asta gingasa nu mi se pare aducatoare de noroc pentru casa noastra. Ochii ei nu seamana a de pasare, ci mai mult seamana a fi ochii lui Greuceanu cel de aur. Pana acuma ne-a fost si noua! D-aici inainte numai Dumnezeu sa-si faca mila de noi si d-ai nostri. Pasamite aveau zmeii cunostinta de vitejia lui Greuceanu. Apoi intrara catestrele zmeoaice in casa si se pusera la sfat. Greuceanu numaidecat se dete iarasi de trei ori peste cap si se facu o musca si intra in camara zmeilor. Acolo se ascunse intr-o crapatura de grinda de la tavanul casei si asculta la sfatul lor. Dupa ce lua in cap tot ce auzi, iesi afara si se duse pe drumul ce ducea la Codru Verde si acolo se ascunse sub un pod. Cum se vede treaba, din cele ce auzise, stia acum ca zmeii se dusesera la vanat in Codru Verde si aveau sa se intoarca unul de cu seara, altul la miezul noptii si tartorul cel mare despre ziua. Asteptand Greuceanu acolo, iata mare, ca zmeul cel mai mic se intorcea si, ajungand calul la marginea podului, unde sforai o data si sari inapoi de sapte pasi. Dara zmeul, maniindu-se, zise:
- Ah, manca-o-ar lupii carnea calului! Pe lumea asta nu mi-e frica de nimeni, numai de Greuceanu de Aur, dar si pe acela c-o lovitura il voi culca la pamant.

Greuceanu, auzind, iesi pe pod si striga:
- Vino, zmeule viteaz, in sabii sa ne taiem, sau in lupta sa ne luptam.
- Ba in lupta, ca e mai dreapta.
Se apropiara unul de altul si se luara la tranta. Aduse zmeul pe Greuceanu si-l baga in pamant pana in genunchi. Aduse si Greuceanu pe zmeu si-l baga in pamant pana in gat si-i taie capul. Apoi, dupa ce arunca lesul zmeului si al calului sub pod, se puse sa se odihneasca.

Cand, in puterea noptii, veni si fratele cel mare al zmeului, si calul lui sari de saptesprezece pasi inapoi. El zise ca si frate-sau, iara Greuceanu ii raspunse si lui ca si celui dintai. Iesind de sub pod, se lua la tranta si cu acest zmeu. Si unde mi-aduse, nene, zmeul pe Greuceanu si-l baga in pamant pana la brau. Dara Greuceanu, sarind repede, unde mi-aduse si el pe zmeu o data, mi-l tranti si-l baga in pamant pana in gat si-i taie capul cu palosul. Aruncandu-i si mortaciunea acestuia si a calului sau sub pod, se puse iarasi de se odihni. Cand despre zori, unde venea, mare, venea tatal zmeilor, ca un tartor, catranit ce era, si cand ajunse la capul podului, sari calul lui saptezeci si sapte de pasi inapoi. Se necaji zmeul de aceasta intamplare cat un lucru mare, si unde racni:
- Ah, mancare-ar lupii carnea calului, ca pe lumea asta nu mi-e frica de nimenea, doara de Greuceanu de Aur, si inca si pe acesta numai sa-l iau la ochi cu sageata si il voi culca la pamant

Atunci, iesind si Greuceanu de sub pod, ii zise:
- Deh! zmeule viteaz, vino sa ne batem, in sabii sa ne taiem, in suliti sa ne lovim, ori in lupta sa ne luptam.
Sosi zmeul si se luara la bataie: in sabii se batura ce se batura si se rupsera sabiile; in suliti se lovira ce se lovira si se rupsera sulitile; apoi se luara la lupta: se zguduiau unul pre altul de se cutremura pamântul; si strânse zmeul pe Greuceanu o data, dara acesta, bagând de seama ce are de gând zmeul, se umfla si se incorda in vine si nu pati nimic, apoi Greuceanu strânse o data pe zmeu, tocmai când el nu se astepta, de-i pârâi oasele. Asa lupta nici ca s-a mai vazut. Si se luptara, si se luptara, pâna ce ajunse vremea la amiezi, si ostenira. Atunci trecu pe dasupra lor un corb carele se legana prin vazduh si cauta la lupta lor. Si vazandu-l, zmeul ii zise:
- Corbule, corbule, pasare cernita, adu-mi tu mie un cioc de apa si-ti voi da de mancare un voinic cu calul lui cu tot. Zise si Greuceanu:
- Corbule, corbule, mie sa-mi aduci un cioc de apa dulce, caci eu ti-oi da de mâncare trei lesuri de zmeu si trei de cal.
Auzind corbul aceste cuvinte, aduse lui Greuceanu un cioc de apa dulce si ii astampara setea, caci insetosasera de la lupta, nevoie mare. Atunci Greuceanu mai prinse putere la suflet, si, imputernicindu-se, unde ridica, nene, o data pe zmeu, si trantindu-mi-l il baga in pamant pana in gat si-i puse piciorul pe cap, tinandu-l asa. Apoi ii zise:
- Spune-mi, zmeule spurcat, unde ai ascuns tu soarele si luna, caci azi nu mai ai scapare din mana mea.
Se codea zmeul, ingana verzi si uscate, dara Greuceanu ii mai zise:
- Spune-mi-vei ori nu, eu tot le voi gasi, si inca si capul reteza-ti-l-voi.
Atunci zmeul, tot mai nadajduindu-se a scapa cu viata daca ii va spune, zise:
- In Codru Verde este o cula. Acolo inauntru sunt inchise. Cheia este degetul meu cel mic de la mâna dreapta.
Cum auzi Greuceanu unele ca acestea, ii reteza capul, apoi ii taie degetul si-l lua la sine. Dete corbului, dupa fagaduiala, toate starvurile, si, ducandu-se Greuceanu la cula din Codru Verde, deschise usa cu degetul zmeului si gasi acolo soarele si luna. Lua in mana dreapta soarele si in cea stanga luna, le arunca pe cer si se bucura cu bucurie mare. Oamenii, cand vazura iarasi soarele si luna pe cer, se veselira si laudara pe Dumnezeu ca a dat atata tarie lui Greuceanu de a izbandit impotriva impielitatilor vrajmasi ai omenirii.

Iara el, multumit ca a scos la bun capat slujba, o lua la drum, intorcandu-se inapoi. Gasind pe frate-sau la semnul de introlocare, se imbratisara si, cumparand doi cai ce mergeau ca sageata de iute, intinsera pasul la drum ca sa se intoarca la imparat. In cale, dete peste un par plin de pere de aur. Fratele Greuceanului zise ca ar fi bine sa mai poposeasca putin la umbra acestui par, ca sa mai rasufle si caii, iara pana una, alta sa culeaga si cateva pere, spre a-si mai momi foamea. Greuceanu, care auzise pe zmeoaice ce planuisera, se invoi a se odihni; dara nu lasa pe frate-sau sa culeaga pere, ci zise ca le va culege el. Atunci trase palosul si lovi parul la radacina. Cand, ce sa vezi d-ta? unde incepu a curge niste sange si venin scarbos si un glas se auzi din pom, zicand:
- Ma mancasi fripta, Greucene, precum ai mancat si pre barbatul meu.
Si nimic nu mai ramase din acel par, decat praf si cenuse; iara frate-sau incremeni de mirare, nestiind ce sunt toate acestea.

Dupa ce plecara si mersera ce mersera, detera preste o gradina foarte frumoasa cu flori si cu fluturi si cu apa limpede si rece.
Fratele Greuceanului zise:
- Sa ne oprim aici nitel, ca sa ne mai odihnim caii. Iar noi sa bem nitica apa rece si sa culegem flori.
- Asa sa facem, frate, raspunse Greuceanu, daca aceasta gradina va fi sadita de maini omenesti si daca acel izvor va fi lasat de Dumnezeu.
Apoi, tragand palosul, lovi in tulpina unei flori care se parea mai frumoasa si o culca la pamant; dupa aceea impunse si in fundul fantanei si a marginilor ei, dara in loc de apa incepu a clocoti un sange mohorat, ca si din tulpina florii, si umplu vazduhul de un miros gretos. Praf si tarana ramase si din fata cea mai mare de zmeu, caci ea se facuse gradina si izvor ca sa invenineze pe Greuceanu si sa-l omoare. Si scapand si d-aceasta pacoste, incalecara si plecara la drum, repede ca vantul; cand ce sa vezi d-ta? Unde se luase dupa dansii scorpia de muma a zmeoaicelor cu o falca in cer si cu alta in pamant ca sa inghita pe Greuceanu si mai multe nu; si avea de ce sa fie catranita si amarata: caci nu mai avea nici sot, nici fete, nici gineri. Greuceanu simtind ca s-a luat dupa dansii zmeoaica cea batrana, zise fratina-sau:
- Ia te uita, frate, inapoi si spune-mi ce vezi.
- Ce sa vaz, frate, ii raspunse el, iata un nor vine dupa noi ca un vartej.

Atunci dete bice cailor care mergeau repede ca vantul si lin ca gandul; dara Greuceanu mai zise o data fratelui sau sa se uite in urma. Acesta ii spuse ca se apropie norul ca o flacaraie; apoi, mai facand un vant cailor, ajunsera la Faurul-pamântului.
Aici, cum descalecara, se inchise in fauriste. Pe urma lor iaca si zmeoaica. De-i ajungea, ii prapadea! Nici oscior nu mai ramanea din ei. Acum insa n-avea ce le mai face. O intoarse insa la siretlic: ruga pe Greuceanu sa faca o gaura in parete ca macar sa-l vaza in fata. Greuceanu se prefacu ca se indupleca si facu o gaura in parete. Dara Faurul-pamantului se atinea cu chipul lui Greuceanu cel de fier, ce arsese in foc de sarea scantei din el. Cand zmeoaica puse gura la spartura ca sa soarba pe Greuceanu, Faurul-pamantului ii baga in gura chipul de fier rosu ca focul si i-l vari pe gat. Ea, inghiort! inghiti si pe loc si crapa. Nu trecu mult si starvul zmeoaicei se prefacu intr-un munte de fier si astfel scapara si de dansa. Faurul-pamântului deschise usa fauristei, iesi afara si se veselira trei zile si trei nopti de asa mare izbanda. El mai cu seama era nebun de bucurie pentru muntele de fier. Atunci porunci calfilor sa faca lui Greuceanu o caruta cu trei cai cu totul si cu totul de fier. Dupa ce fura gata, sufla asupra lor si le dete duh de viata.

Luandu-si ziua buna de la frate-sau de cruce, Faurul-pamântului, Greuceanu se urca in trasura cu frate-sau cel bun si porni la Rosu-imparat ca sa-si priimeasca rasplata. Merse, merse, pana ce li se infurci calea. Aci se oprira si poposira. Apoi, Greuceanu desprinse de la caruta un cal si-l dete fratelui sau, ca sa duca imparatului Rosu vestea cea buna a sosirii lui Greuceanu cu izbanda savarsita, iara el ramase mai in urma.

Inaintand el alene, rasturnat in caruta, trecu pre langa un diavol schiop carele tinea calea drumetilor ca sa le faca neajunsuri. Acestuia ii fu frica sa dea piept cu Greuceanu, dara, ca sa nu scape nici el neatins de rautatea lui cea draceasca, ii scoase cuiul din capul osiei de dindarat si-l arunca departe in urma. Apoi tot el zise Greuceanului:
- Mai, vericule, ti-ai pierdut cuiul, du-te de ti-l cauta.
Greuceanu sarind din caruta, isi uita acolo palosul, din greseala. Iara cand el isi cauta cuiul, diavolul ii fura palosul, apoi, asezandu-se in marginea drumului, se dete de trei ori peste cap si se schimba intr-o stana de piatra. Puse Greuceanu cuiul la capul osiei, il intepeni bine, se urca in caruta, si pe ici ti-e drumul! Nu baga insa de seama ca palosul ii lipseste. Ascultati acum si va minunati, boieri d-voastra, de patania bietului Greuceanu. Un mangosit de sfetnic d-ai imparatului Rosu se fagaduise diavolului, daca il va face sa ia el pe fata imparatului. Ba inca si rodul casatoriei sale il inchinase acestui necurat.

Impielitatul stia ca Greuceanu, fara palos, era si el om ca toti oamenii. Puterea lui in palos era; fara palos era necunoscut. Ii fura palosul si-l dete becisnicului de sfetnic. Acesta se infatisa la imparatul si ii ceru fata, zicand ca el este cel cu izbanda cea mare. Imparatul il crezu, vazându-i si palosul, si incepusera a pune la cale cele spre cununie. Pe când se pregatea la curte, pentru nuntirea fiicei imparatului cu voinicul cel mincinos ce zicea ca a scos soarele si luna de la zmei, vine si fratele Greuceanului cu vestea ca Greuceanu are sa soseasca in curand. Sfetnicul cel palavatic, cum auzi de una ca aceasta, merse la imparatul si zise ca acela este un amagitor si trebuie pus la inchisoare. Imparatul il asculta. Iara sfetnicul umbla d-a-ncatelea, zorind sa se faca mai curand nunta, cu gand ca, daca se va cununa odata cu fata imparatului, apoi poate sa vina o suta de Greuceni, ca n-are ce-i mai face, lucru fiind sfarsit.

Imparatului insa nu-i prea placu zorul ce da sfetnicul pentru nunta, si mai taragai lucrurile. Nu trecu mult si iata ca soseste si Greuceanu si, infatisandu-se la imparatul, acesta nu stia intre care sa aleaga. Credea ca acesta sa fie Greuceanu, dara nu-si putea da seama de cum palosul lui Greuceanu se afla in mana sfetnicului. Atunci baga de seama si Greuceanu ca-i lipseste palosul si tocmai acum ii veni in minte pentru ce nu vazuse el stana de piatra decât dupa ce-si gasise cuiul de la osie si se intorcea la caruta cu dansul. Pricepu el ca nu e lucru curat.

- Imparate prealuminate, zise el, toata lumea stie ca esti om drept. Te rog sa-mi faci si mie dreptate. Mult ai asteptat, mai asteapta, rogu-te inca putin si vei vedea cu ochii adevarului.
Primi imparatul a mai astepta pana ce sa se intoarca Greuceanu. Acesta se puse iarasi in caruta lui cu cai cu tot de fier si intr-un suflet merse, pana ce ajunse la stana de piatra, acolo unde Necuratul ii scosese cuiul de la caruta.
- Fiinta netrebnica si pagubitoare omenirii, zise el, da-mi palosul ce mi-ai furat, caci de unde nu, praful nu se alege de tine.
Piatra nici ca se clinti din loc macar.
Atunci Greuceanu se dete de trei ori peste cap, se facu buzdugan cu totul si cu totul de otel, si unde incepu, nene, a lovi in stana de se cutremura pamantul. De cate ori da, de atatea ori cadea cate o zburatura din piatra. Si lovi ce lovi pâna ce ii sfarama varful. Apoi deodata incepu stana de piatra a tremura si a cere iertaciune. Iara buzduganul, de ce da, d-aia isi intetea loviturile, si dete, si dete, pana o facu pulbere. Cand nu mai fu in picioare nimic din stana de piatra, cata prin pulberea ce mai ramasese, si-si gasi Greuceanu palosul ce-i furase Satana.

Il lua si, fara nici o clipa de odihna, veni si se infatisa iarasi la imparat.
- Sunt gata, marite imparate, zise el, s-arat oricui ce poate osul lui Greuceanu. Sa vina acel sfetnic nerusinat care a voit sa te amageasca, spre a ne intelege la cuvinte.
Imparatul il chema.
Acesta, daca veni si vazu pe Greuceanu cu sprinceana incruntata, incepu sa tremure si-si ceru iertaciune, spunand cum cazuse in mainile lui palosul lui Greuceanu.
Dupa rugaciunea lui Greuceanu, dobandi iertare si de la imparat, dar acesta ii porunci sa piara din imparatia lui. Apoi scoase pe fratele lui Greuceanu de la inchisoare si se facu o nunta d-alea imparatestile, si se incinse niste veselii care tinura trei saptamani...

Si eu incalecai p-o sea, si va povestii d-voastra asa

 

Adaugă comentariu


Mai multe articole

Ultimele discutii pe forum

Dragele mele cate dintre voi nu se trezesc dimineata , se aseaza in fata sifonierului si se intreaba: oare azi cu ce ma mai imbrac sa fiu eleganta si in acelasi timp!;) Uite cateva idei...
Bună! Sunt o viitoare mamica din Ploiești si am facut contract pentru nasterea la lotus. Poate cineva dintre voi, proaspetele mamici, sa impartaseasca informatii despre experiența cu ei?...
Dragi gravidutze nu exista ceva mai comod pentru voi decat o rochita petrecuta! Si mascheaza burticile perfect oricat de mari ar fi! Puteti intra in tema pe blogul Talis in articolul -...
Au inceputinscrierile la editia a II-a a Concursului National "Musica Mundi", care vaavea loc anul acesta in perioada 15-23 noiembrie, in Sala de Auditii a sediuluiBoem Club Dorobanti...