|
De-o bucata de vreme, in fiecare zi, la ora patru bunicuta lui Puiu Cercel are mare placere sa manance o dulceata impreuna cu mama lui Dumitrel. Cum se apropie ora, mama pregateste farfurioarele, linguritele, cestile si asteapta. Dar acum s-a facut demult ora patru si bunicuta n-a venit.
- Ce-o fi? se ingrijoreaza mama. Nu cumva o fi bolnava?
- Precis s-a imbolnavit! o asigura Dumitrel. Chiar Puiu Cercel a zis: "Daca bunica afla de doiul meu de la scoala se imbolnaveste de inima rea".
- Cum? Puiu Cercel a luat un doi?
- A luat la aritmetica! S-a jucat in banca in timpul lectiilor.
- Se joaca in banca in timpul lectiilor? De ce nu se joaca in recreatie?
- Asa! se incrunta Dumitrel si adauga neinduplecat: Nici Puiu Cercel si nici Stefanescu Ghita n-or sa mai fie premianti, asa cred.
- Cum se poate? se necajeste mama.
Mama se asaza pe scaun langa Dumitrel, se uita fix la el, foarte, foarte nedumerita:
- Si, cum, voua premiantilor nu va pasa de colegii vostri care raman in urma?
Tocmai cand Dumitrel voia sa-i povesteasca cat de suparata e toata lumea pe codasi, taaarrr! soneria! Nu era bunicuta, ci Puiu Cercel! Cu gura pana la urechi, ca de obicei:
- Saru-mana, tanti Popescul, m-a trimis bunica sa va invit la noi la o dulceata! Sa vedeti ce mobila noua de bucatarie avem.
Ce curios! Mama se bucura grozav cand il vede pe Puiu Cercel!...
- Multumesc, Puiule! mi-era teama ca bunicuta ta e bolnava.
- Nu e bolnava deloc! se umfla el in pene. E vesela! V-am spus ca tata a cumparat mobila noua de bucatarie!
- Abia astept s-o vad!
Dar in timp ce mama isi puse salutul verde pe umeri, adauga pe neasteptate:
- Sa stii, tare rau imi pare de doiul ala al tau!
Puiu Cercel ramase un pic surprins, apoi ofta intristat:
- Am luat! Dar va rog, tanti Popescu! Va rog mult sa nu-i spuneti astazi nimic bunicutei, ii spun eu, maine, poimaine, poate iau vreo nota buna! Ca azi nu vreau sa-i stric inima!
- Hmm, cazu mama pe ganduri. Dar eu, tot nu pricep: de ce te joci tu in banca? Doamna invatatoare isi sparge pieptul sa va explice lectia si tu te joci! Nu-i normal sa se supere?
Puiu Cercel se scarpina in cap, incurcat:
- E normal! Dar eu nu ma jucam! Stefanescu Ghita a gasit un carabus. Il avea intr-o cutie. Eu am crezut ca a murit din lipsa de aer, Ghita a zis ca e viu si a deschis cutia si atunci carabusul a sarit si dus a fost! Ei, si atunci ne-a vazut doamna si gata doiul!
Dumitrel asculta povestea lui Puiu Cercel si intreaba neincrezator:
- Dar de ce cand te-a intrebat doamna ce faceai in banca, n-ai spus nimic de carabus?
- Pai, era carabusul meu? Si pe urma nu ai auzit ca a fugit?
- Incurcata treaba! ofta mama, dar mi se pare ca am vazut in parc o multime de carabusi. Aprilie si mai e timpul lor! Ati putea sa va duceti dupa carabusi, dar asta dupa ce va faceti lectiile!
Dumitrel se pomeni ca spune:
- Vrei sa ne facem lectiile impreuna si pe urma sa mergem dupa carabusi?
- Eu vreau! Ca si bunicuta ma tot intreaba mereu ce tot avem noi doi de impartit! Dar eu nu mai sunt suparat pe tine!
Si asa plecara toti trei impreuna, acasa la Puiu Cercel.
|
