×

Eroare

[OSYouTube] Alledia framework not found

Index articole

ziua de Sampietru, in scoala plina cu flori, s-auzi ca striga de colo: "Premiul intai cu cununa - Gropescu Niculae", sa vezi pe domnul invatator ca-i pune peste perisorul lui negru coronita de merisor, pe domnul primar ca-i da un teanc de carti mangaindu-l; si apoi sa pleci pe linia satului, tu, mama de o parte, tatal de alta, si intre voi feciorul vostru premiant, in vazul consatenilor, care zic cu dragoste: "Sa va traiasca! si la mai mare!"

La sfarsitul scolii, domnul invatator Irimescu a zis ca e pacat ca asa baiat cu tragere de inima la invatatura sa nu mearga mai departe; iar neica Andrei Gropescu, de la Sampietru pana la septembrie, s-a gandit si s-a razgandit in toate felurile - a luat sfat si de la unul, si de la altul. Invatatorul i-a spus precum vazurati, si tot asa isi zicea si el in ceasurile de truda si de obida, cand vedea ca munca lui si a Stanei, nevestei sale, nu avea nici un spor pentru casa lui impovarata de patru copii: Niculaita de 11 ani, doua fete gemene de 3 ani si alt baiat in bratele Stanei.

Arendasul, conu Epaminonda, i-a spus ca invatatura multa mai rau otraveste sufletul omului, ca trebuie cheltuiala mare si dezgusta pe om de munca pamantului, i-a dat si pilda pe Ghitica al popii, care a urmat la liceu sase clase si a iesit un apelpisit si un derbedeu, de a speriat comuna: si tot asa isi zicea si neica Andrei, cand se gandea la lipsa lui de mijloace si la ajutorul ce puteau sa-i dea de aci incolo bratele lui Niculaita. Ca si daca nu era prea voinic, dar era tare dibaci la mana si mostenise de la bunicul sau, mos Sandu Gropescu, aplecare spre dulgherie.

Dupa moartea batranului, sculele fusesera urcate in podul casei, dar "iscoada de Niculaita", care la moartea batranului era un pui de om de patru ani, dadu intr-o zi peste ele, si cu toate dojenile mamei sale: "Da-te jos d-acolo, proclete, ca da tat-tu peste tine si-ti moaie oasele", copilul - care acum isi aducea aminte ca prin vis de unchiasul care lucrase stalpii portii - cand si cand da fuga in pod la sculele bunicului. Si incet-incet, din gluma, din joaca, azi a facut un scaunel, maine o morisca de speriat ciorile, care prapadeau ciresul din coasta, pana cand intr-o zi, cand s-a intamplat de a pierdut tatasu codarla de la caruta: "Taica, iti fac eu una la fel." Si s-a pus Niculaita pe lucru si, din lemne vechi de prin curte, a facut intai cotocii, pe urma spetezele, si, dupa ce le-a incheiat frumos, a iesit o codarla, de s-au crucit si tat-su, si mama-sa, si vecinii...
Da, lipsa de mijloace, indemanarea baiatului la dulgherie si teama parintelui de pierderea acestui ajutor de mare pret au dat greutate sfaturilor lui conu Epaminonda, si a ramas Niculaita acasa, la munca pamantului. De parut rau, lui nu i-a parut, ca-i placea si munca la camp si mai ales dulgheria... La camp, cand pazea boii cu alti baieti de seama lui, se juca si el cu ei, dar mai drag ii era sa se razleteasca deoparte, si sa se uite cu bagare de seama la ierburi si la lighioni. El era cel care-i invata sa scoata din gauri paianjeni si greieri cu un glontisor de ceara legat cu ata. Baietii ceilalti stateau ce stateau langa dansul, apoi porneau la alte jocuri, iar el ramanea singur sa supravegheze cum se luptau furnicile sa duca poveri de patru-cinci ori mai mari decat ele ori se tara binisor pe branci, sa vaza ce face lacusta de taraie asa de tare.

Si au trecut asa an peste an, in totul sase, si a ajuns acum flacau de saptesprezece ani, frumos si asezat, dar sfios... La dulgherie acum se pricepe bine. Stalpii care stau gramada sub sopron, pentru ulucele din fata, pe care, daca i-o invrednici Dumnezeu, le ridica la anul - el i-a facut, cosoroaba de la prispa, care putrezise la un cap, el a inlocuit-o, furca maica-si el a increstat-o, si sa va arate Salomia, fata lui Parvu Miu, vecinul, donicioara noua, cumparata de el din oborul de la Sfantul Ilie si tot de el inflorata cu fierul ars...  Minune, nu altceva!... Ar fi, dupa cum vedeti, o pilda de baiat fericit, daca pana in timpul de fata ar fi gasit omul mestesugul sa stapaneasca toata fericirea ce i se cuvine - si daca n-ar avea si Niculaita partea lui de amaraciune, izvorata din netrebnicia intocmirii de azi a lucrurilor...

Dar amaraciunea lui Niculaita a izvorat si din firea lui iscoditoare, deosebita de firea celorlalti... Inca de pe cand era copil i-a jucat renghiuri... De cate ori nu l-a urecheat tatasu pentru ca-si pierduse o jumatate de zi, uitandu-se cum mancau ori cum isi faceau gogosile viermii de matase pe care-i crestea maica-sa? De mai multe ori a mancat bataie, pentru ca in vremea cand el urmarea cate o ganganie, boii pe care era trimis sa-i pazeasca intrau din miriste ori din islaz in vreo holda. De cateva ori a fost trezit de arsura unei nuiele, insotita de o injuratura: "Ma, esti cu dusii de pe lume? Nu vezi ca ti-au intrat boii in porumbul meu?" Dar nici dojana aspra a parintilor, nici bataia pentru plati de ispasa nu l-au putut vindeca...

 

Astea insa le-a rabdat Niculaita fara mare suparare. Ceea ce era mai greu de rabdat era batjocura. Ca incet si treptat a ajuns de batjocura. De doua ori i se intamplase sa vaza pe camp cum un barzaune negru-galben se luptase cu un paianjen mai mare decat dansul, cum il biruise si cum il luase intre labe si zburase cu el. Vederea acestei lupte, care i se paruse cumplit de crancena, atat il miscase, incat a povestit-o si altora. "O fi..." raspunsesera unii. Tatasu raspunsese cu dojana: "Dupa dracii de astea casti gura de platesc eu gloaba, tutuitule!" Iar cei mai tineri: "Musca sa prinza paianjeni! Ma, da' grozav stii sa le mai croiesti!" Alta data a sarit ca muscat de sarpe si a inceput sa strige la ceilalti baieti, care erau mai departe. Cand au venit baietii si l-au intrebat de ce i-a strigat, le-a povestit inspaimantat ca a vazut o lacusta, de-ale de le zice "calugarita", cum odata s-a zbarlit, a bazait, a prins intre gheare o lacusta mai mare ca ea si a inceput s-o manance.
- Unde, ma?
- Uite colea.
- Unde, ma?
- Colo, langa maracinele ala... mai la stanga...
S-au plecat baietii cu totii, s-a plecat si el, s-au uitat, dar n-a gasit "calugarita". Iar unul din ei:
- Hai, ma, incolo, sa ne ispraveasca Marin istoria cu Frusina. Nu-l stiti pe Niculaita? Ma, sa te duci la popa Alecu, sa-ti citeasca o molifta.
- Sa n-am parte de...
- Nu te mai jura, ma, degeaba.

Intr-o zi, cum sta pe un scaunel, crestand un bat cu briceagul, vazuse in stratul de marar de langa dansul pisica lor, pe branci, la panda dupa un stol de vrabii, care, la patru-cinci pasi de ea, ciuguleau pe jos, ciripind, niste malai aruncat. Uitandu-se cu luare-aminte la pisica, o vazuse cascand putin gura si o auzise lamurit facand din gatlej ca vrabiile. Parca ar fi vrut sa le ademeneasca, sa vie inspre locul unde era ea pitita. Si in adevar vrabiile sau dus dupa malai inspre dansa. O vazuse cum isi incorda picioarele, si cand a judecat ca sunt destul de aproape, harsti! odata s-a repezit si a prins una intre gheare. Seara a povestit la poarta cele vazute si auzite. Era de fata si Parvu Miu si fica sa Salomia si lea Manda, mama Salomiei, si mos Grigore, alt vecin.
- Cum le vezi si le auzi numai tu pe toate, ma Niculaita? a intrebat mos Grigore zambind. Iaca, eu sunt om de merg pe saptezeci si patru de ani, dar pisica sa faca din gat ca vrabia n-am auzit.
- Mos Grigore, nu stiu alte pisici, dar pisica noastra asa face. Am auzit-o, uite, cum ma auzi dumneata.
- Ma, o sa-ti scorneasca lumea o porecla. O sa te pomenesti odata cu unul: "Niculaita Minciuna", si asa o sa ramai.
Salomia a inceput sa raza cu hohote, zicand de cateva ori, parca inadins, ca nu cumva sa uite: "Niculaita Minciuna"... Si n-a mai trebuit sa se gaseasca altul sa-i scorneasca porecla prorocita de mos Grigore cu o povata parinteasca... "Niculaita Minciuna" o sa fie de acum incolo pentru tot satul... Si, negresit, il doare cand i-o spun baietii; iar cand Ghitica al popii l-o lua in zeflemea, intrebandu-l: "Ce-ai mai vazut, ma Niculaita!" si i-o spune, in hohotele de ras ale celorlalti, ca a vazut si el greiere prinzand o cioara si mancand-o
- Niculaita o sa se rusineze si o sa inceapa sa se indoiasca el insusi daca a vazut si a auzit cu adevarat ce stie, de vreme ce acest om destept, care facuse sase clase de liceu, nu-l credea.

Mai multe articole