Tatal lui, castanul cel batrin, ii povestise lucruri minunate despre neamul castanilor. Bunaoara, ii spusese ca se facuse asa frumos, mare si puternic dintr-o castana mica ingropata in pamint, ca florile de castan sunt roz-albe, inflorite ca niste rochite puse una peste alta, cu margini de danteluta. Ii mai spusese ca florile stau in sus, intocmai ca luminarile de la pomul de iarna, ca din flori ies castane si cite si mai cite lucruri alese care-i placeau si pe care dorea sa le vada cit mai repede. Dar ce pacat, era prea tinar! In serile calde, cand vintul ii mingaia frunzele verzi, late si crestate adinc, de parca erau niste palme intinse, el se gindea cu bucurie la timpul cand va ajunge sa vada aceste lucruri minunate. Fosnindu-si frunzele, spunea:

- „Pe fetitele mele le voi numi castane, am sa le dau numele meu." Si asa facu.
Trecura citeva primaveri si, in sfirsit, veni o primavara calda, cu ploi destule si el inmuguri, apoi infrunzi si... ce sa vezi? intr-o dimineata castanul se scula cu noaptea in cap, fiindca cineva nu-l lasa sa doarma.
- „Scoala taticule si sa vezi ce frumoase suntem. Ne-ai asteptat mult si acuma dormi?"
Castanul, somnoros, nu pricepu ce se intimpla, privi in toate partile, scotoci printre frunze, mai dadu la o parte niste crengi si auzi un chicotit.
- „Hi, hi, hi ce nu ne vezi? De ce ne cauti la intuneric? suntem la lumina, aici sus spre soare!"
Mare i-a fost bucuria castanului cand a vazut floricele stind cu piciorusele infipte in crenguta de care erau prinse.
- „Dar tot nu vad, unde sunteti?"
- „Hi, hi, hi ne-am ascuns intre frunzele tale! Cauta-ne!"

Intelegind despre ce e vorba, de bucurie, castanul incepu sa-si clatine crengile, sa-si fosneasca frunzele si sa murmure:
- „Florile mele dragi, florile mele scumpe, de cand va astept". Le ruga apoi ca rind pe rind, sa treaca prin fata lui sa le vada.
Invirtindu-se pe virful picioarelor cu capul sus, cu rochitele alb-roz infoiate si impodobite cu minunate dantelute, au trecut pe rand prin fata lui. Mare lucru nu a vazut, dar nu mai putea de fericire. Le privea si nu mai se satura zicandu-si: „acolo in rochitele infoiate sunt fetitele mele, ce fericit sunt!"
Din ziua aceea, nu mai cuteza sa-si miste crengile, nici frunzele pentru a nu supara somnul fetitelor lui. Dis-de-dimineata castanul se scula in risetele si veselia florilor. Ele se jucau in soare, faceau baie in roua diminetii, apoi isi infoiau mai tare rochitele in care se prindea cite un bob de margaritar si in care curcubeul isi oglindea briul cu minunatele-i culori. La amiaza, sedeau tolanite la soare si-si povesteau in soapta. Din cand in cand, cite o albina venea sa le aduca vesti din locuri indepartate, iar ele, drept multumire, ii umpleau cosuletele cu pulbere galbena scuturata de pe rochitele lor si ii dadeau sticlute pline cu suc dulce, dulce, pe care albina il cauta in toate florile sa-l duca acasa, sa hraneasca albinele si sa fabrice mierea.

Seara, in amurg, inviorate de adierea dulce a vintului si infiorate de mingiierea lui ascultau cantecele pasarelelor si-si torceau firul amintirilor de peste zi. Si asa zilele treceau, florile se desfaceau si erau din zi in zi tot mai frumoase. Intr-o dimineata, s-au sculat mai vesele ca oricind. Se gindeau sa stea mai mult la soare, sa faca mai multa baie si apoi sa se joace fel de fel de jocuri, cand sa se imbrace, nu si-au mai gasit rochitele.
- „Unde or fi rochitele noastre? Cine le-o fi luat?" au strigat ele suparate. De necaz, au inceput sa planga. In sfirsit, dupa ce s-au potolit de plins, uitindu-se in jur, au vazut ca rochitele erau cazute jos, rupte bucatele, bucatele. S-au intristat de tot. Castanul vazindu-le necajite, le-a indemnat sa-si faca alte rochite. Acestea se cam invechisera si nu mai erau chiar asa de frumoase. In timp ce se sfatuiau ce sa faca, au vazut o frunza care sedea intinsa la soare, desfatandu-se.
- „Draga frunza nu ne dai din culoarea ta sa ne tesem cite o rochita noua?"
- „Ba va dau chiar si cate o bucatica de frunza, daca vreti".

In citeva ceasuri castanele si-au croit cite o rochita verde care se parea ca nu era asa de frumoasa ca cealalta. In seara aceea, in loc sa rada, sa povesteasca, s-au culcat tare triste. Una dintre ele n-a dormit si se gindea ce sa faca pentru ca rochitele lor sa fie frumoase.
Dar minune: a doua zi, pe poalele fiecarei rochite, sclipeau aceleasi pietre scumpe si stralucitoare ca si pe celelalte. cand a venit albina sa le mai povesteasca ce este nou prin lume, au rugat-o sa le aduca niste podoabe ca sa-si infrumuseteze rochitele.
Albina le-a adus o sumedenie de ace pe care si le-au infipt in rochite, pe toate partile, iar dimineata, in virful fiecarui ac sclipea cite un bob de margaritar, in care razele de soare jucause, dadeau scantei tare luminoase.

Toata vara castanele au stat la soare, facand o baie calduta sub razele lui dogoritoare, care le mangaia cu dragoste. Castanul le iubea pentru ca erau cuminti si harnice, le adormea cu soaptele vantului, care se strecura printre frunze si aducea taraitul greierului sau ciripitul pasarelelor, le mangaia cu frunzele lui din care le facuse un pat bun, odihnitor.

Vara trecu, cu cerul ei senin, cu cantece de pasarele si cu ploi calde. Frunzele multor copaci, angalbenite, isi luau zborul plutind in nestire prin aer si, apoi, cazind pe pamant, care unde nimereau. Si castanului i se ingalbenisera frunzele si au inceput sa-i cada una cite una. Isi facea si el pregatirile de iarna. Intr-o zi, cand inca soarele mai arunca suliti fierbinti, castanul statu de vorba cu fetitele lui, spunindu-le:
- „Vine vremea cand va trebui sa va faceti o alta rochita. Ati crescut mari, rochitele pe care le aveti vor fi prea mici si se vor rupe ca si celelalte. Ingrijiti-va din timp si bagati de seama sa aiba o culoare care sa tina caldura, ca, de pilda, cafeniul."
Castanele au ascultat sfatul tatalui si, harnice, au pornit la lucru. Au adunat fire scumpe si lucioase, cafenii, din crengutele castanului si si-au facut cite o rochita de toata frumusetea. Avea culoarea cafenie, iar in jurul gitului, i-au pus cite un guleras alb care o infrumuseta si o inviora nevoie mare.

Au trecut inca multe zile in care castanele cautau sa se mai bucure de zimbetul cald al zilelor de toamna. Intr-una din aceste zile, vazura ca rochitele cele verzi nu le mai incapeau. Atunci, imbracara pe cele cafenii si incepura sa se suceasca si sa se invirteaasca in fata soarelui. Tot miscandu-se, uneia ii scapa un piciorus si, buff! a cazut in iarba. Vai, cum s-a speriat! Clatina capul sa si-l limpezeasca. Privi in jur, erau numai fire de iarba. Incepu sa planga si sa spuna:
- „Nu vreau aici, vreau sus la taticul meu!"
Un fir de iarba mai gros si mai inalt si care parea sa stie tare multe, i-a spus ca inapoi nu va mai ajunge niciodata, ci, mai degraba, in buzunarul unui copil de gradinita va fi locul cel mai bun. Castana si-a sters ochii, a zimbit, s-a mai uitat inca o data in jur si, a parut multumita, mai ales cand si-a dat seama ca rochita cafenie, pe care o imbracase inainte de a cadea, este curata si sclipeste in razele mangaietoare ale soarelui de toamna. De acolo, din iarba, privi la tatal ei si-i zimbi, el ii raspunse fosnindu-si frunzele.

Si a stat castana acolo citeva zile minunindu-se de cele ce vedea. Un melc se chinuia sa-si repare usa la casuta, pentru a nu-l apuca iarna cu ea stricata, niste furnici alergau grabite cu sacii plini mai grei decat ele, pe care-i duceau in casutele lor, sa aiba cu ce se hrani in iarna grea care va veni, doar greierasul nu se gandea la ce se va intampla. Stind picior peste picior pe o frunza, se mai desfata in slabele raze ale soarelui si, din cand in cand, isi incerca vioara la care nu avea sa mai cinte toata iarna.

Intr-una din zile, privind iscoditor in toate partile sa vada ce mai e nou, castana a auzit un glas care spune:
- „Sa fii cuminte in carucior, pana adun eu castanele cu care ne vom juca acasa: Era o fetita care-si adusese papusa la plimbare, cand a auzit castana una ca asta, se bucura nespus de mult. Fetita o culese si astfel ajunse in carucior langa papusica. De acolo, zimbi, pentru cea din urma oara castanului, care privind dupa ea, si-a fosnit frunzele asa de tare, incit toate celelalte castane au cazut jos si asa a terminat si el pregatirile pentru somnul de iarna, gandind ca in anul care va veni, va avea mai multe castane, pe care le va da copiilor sa se joace.

 

Adaugă comentariu


Ultimele discutii pe forum

Ador fustele office trei sferturi colorate! Vara asta am vazut la tot pasul doamne si domnisoare, grase sau slabe imbracate cu astfel de fustite! Foarte tare! Uite cateva sfaturi foarte...
*Au trecut 9 luni de sarcina , au trecut 12 luni de cand le-am dat prima sarutare si i-am tinut in brate si le-am oferit tot ce este mai bun pe lumea asta , _dragostea noastra...
*Bine ati venit pe lume Mogaldete de august 2014 . Au trecut cele 9 luni de zile de la primul semn ca veti deveni mamici , acele 2 liniute pe testul de sarcina sau acel punctulet pe ecranul...
In perioada 20 August - 10 Septembrie 2014, la Scoala de Muzica Boem Club vor avea loc inscrierile pentru anul scolar 2014 - 2015. Cursurile de muzica Boem Club pentru anul scolar 2014...