Puterea atingerii. Mangaierea vindecatoare
Este ceva mai reconfortant pentru un copil decat sa simta atingerea usoara a...
Beneficiul pe care prematurii îl au din contactul piele-la-piele este detectabil chiar şi la 10 ani după naştere, raportează un studiu recent, publicat în Biological Psychiatry. Contactul fizic cu copilul este esenţial pentru dezvoltarea lor fizică şi psihologică. Această lecţie a fost învăţată într-un mod neplăcut atunci când copiii neglijaţi în spitale sau orfelinate au dezvoltat multiple probleme, de la depresie la eşecul global al creşterii.
Într-un studiu recent, dr. Ruth Feldman, profesor la Bar-Ilan University, şi colegii săi au studiat impactul diverselor nivele de contact fizic asupra prematurilor. „În acest studiu care s-a întins pe o durată de 10 ani am demonstrat pentru prima dată că asigurând contactul piele-la-piele între mamă şi nou-născutul prematur în perioada neonatală putem ameliora funcţionalitatea copiilor în următorii 10 ani la nivelul sistemelor care au fost demonstrate ca sensibile la deprivarea maternă precoce în studiile pe animale”. În mod specific, cercetătorii au comparat îngrijirea de tip standard în incubator cu o modalitate nouă de îngrijire numită „îngrijire de tip cangur”, dezvoltată iniţial pentru a diminua riscul de hipotermie al prematurilor născuţi în Columbia unde exista o penurie de incubatoare.
Această metodă, în esenţă, utilizează căldura corpului mamei pentru a ţine de cald copiilor acestora. Cercetătorii au cerut celor 73 de mame din studiu să asigure contact piele-la-piele prematurilor lor în terapia intensivă neonatală timp de o oră pe zi timp de 14 zile consecutiv. Pentru comparaţie cercetătorii au evaluat alţi 73 de prematuri care au fost îngrijiţi standard în incubatoare. Apoi, copiii au fost evaluaţi de 7 ori în decursul primilor 10 ani de viaţă.
Cercetătorii au descoperit că în prima jumătate a primului an de viaţă, mamele din grupul cu îngrijire de tip cangur au fost mult mai sensibile şi au exprimat mai multe comportamente maternale direcţionate către copiii lor. Copiii din acest grup au avut abilităţi cognitive şi executive mai bune la testele repetate de la 6 luni până la 10 ani. La vârsta de 10 ani copiii care au beneficiat de contact matern ca prematuri au avut un somn mai organizat, răspunsuri neuro-endocrine mai bune la stress, funcţionare mai matură a sistemului nervos autonom şi control cognitiv mai bun.
„Acest studiu ne reaminteşte încă o dată de consecinţele profunde şi pe termen lung ale contactului maternal”, a comentat Dr. John Krystal, editor la Biological Psychiatry. „Nivelul crescut de stimulare asigurat de acest contact pare să influenţeze în mod pozitiv dezvoltarea creierului şi să adâncească relaţia dintre mamă şi copil”. Naşterea prematură este o problemă majoră de sănătate care preocupă întreaga lume, aproximativ 12% din copii născându-se prematur în ţările industrializate şi şi mai mulţi în ţările în curs de dezvoltare.
În timp de medicina modernă a determinat creşterea substanţială a numărului de prematuri supravieţuitori, mulţi din aceştia suferă pe termen îndelungat de dificultăţi cognitive şi probleme ale sistemelor neuro-biologice care asigură reglarea în condiţii de stress şi organizarea trezirii şi atenţiei. Dr. Fieldman subliniază că „Îngrijire de tip cangur este o intervenţie uşor de aplicat, cu costuri minime iar impactul său multidimensional asupra dezvoltării copilului cere integrarea acestei intervenţii în practica de zi cu zi de îngrijire a prematurilor din întreaga lume”.
Articol: "Maternal-Preterm Skin-to-Skin Contact Enhances Child Physiologic Organization and Cognitive Control Across the First 10 Years of Life", autori Ruth Feldman, Zehava Rosenthal, Arthur I. Eidelman, publicat în Biological Psychiatry, Ian, 2014, Elsevier.
După Rhiannon Bugno; Sursa:http://www.eurekalert.org
Traducere: Baby Care Sibiu