Cu toti am observat la bebelusi si uneori chiar si la copii mai mari de 1-2 ani obiceiul de a suge degetul. Oare care este motivul pentru care bebelusii sug degetul? Este normal? Nu se va imbonai? Ce trebuie facut pentru a scapa bebelusul de acest obicei? Suptul sau tetina pentru un bebelus sunt absolut normale si corespund unei nevoi fiziologice. Pe de alta parte insa daca acesta devine un obicei prelungit dintii risca sa fie afectati, si nu numai.

Toti copii simt nevoia sa isi suga degetul si incep chiar de timpuriu. Incepand cu a 16-a saptamana de sarcina fatul isi tine degetul in gurita. Dupa nastere majoritatea nou-nascutilor continua sa isi suga degetul mare, in timp ce altii prefera sa isi suga celelalte degete, o tetina sau chiar paturica lor. Dupa parerea pediatrilor suptul degetului este o necesitate fiziologica: ofera copilului un sentiment de bunastare si un ajutor la indemana. In plus este o modalitate de a depasi o tensiune, de a se proteja si de a se simti confortabil oricand si il ajuta pe copil sa suporte mai usor separarea de parintii sai, spre exemplu la cresa, sau durerea provocata de aparitia dentitiei.

Suptul degetului poate avea drept cauza o sub-alimentatie, ca dovada ca intervine in special inaintea pranzului sau in cazul in care se decaleaza orarul alimentatiei. De obicei dureaza doar cateva minute si nu are consecinte negative. Cand suptul degetului dureaza insa de multa vreme nici macar inlaturarea cauzei nu duce la disparitia acestuia, pentru ca s-a stabilit deja un reflex conditionat, dificil de inlaturat.

O alta cauza a suptului degetului o constituie eruptia dentara: starea de tensiune si cea inflamatorie locala este calmata cu ajutorul masajului pe care il exercita copilul prin intermediul degetului pe care il suge.

suge degetulE bine totusi sa se ia masuri impotriva acestui obicei. Atentie insa! Interzicerea brusca si intr-un mod brutal a suptului nu duce deloc la rezultate favorabile. Acest pas se face cu blandete si progresiv.

Explicati-i ca trebuie sa nu mai tina suzeta sau degetul in gurita atunci cand vorbeste pentru ca nu intelegeti ce va spune. De asemenea ii puteti da diverse jucarii sau obiecte care sa ii tina manutele ocupate, nemaiavand astfel cum sa isi suga degetul. Propuneti-i sa isi lase acasa paturica sau suzeta atunci cand mergeti la plimbare.

Nu scapati de suptul degetului? Incercati un joc: "Nu iti atingi degetul cat timp facem inconjurul acestui parc." Daca reuseste felicitati-l si astfel va avea satisfactia sa fi castigat jocul vostru.

Ideal ar fi ca acest obicei sa dispara pana la varsta de 3 ani sau cel tarziu la 5 ani. De ce? Pentru ca, daca persista si dupa aceasta varsta, poate avea repercursiuni grave asupra dentitiei copilului d-voastra.

Suptul degetului timp indelungat poate duce la:

- inapetenta – mai ales fata de alimentele solide;

- infectii bucodentare – cu consecinte severe asupra alimentatiei si risc de inefctii digestive;

- anomalii in dezvoltarea maxilarelor – deviere inainte a celui superior si inapoi a celui inferior – si a dintilor;

80% dintre nou-nascuti isi sug degetul; dupa 2 ani doar 40% dintre copii mai au acest obicei si 10% dintre ei continua pana la varsta de 5 ani. Intr-un fel suptul degetului este semnul unei bune dezvoltari psiho-motorii ce arata o maturizare normala a copilului.

 

Mai multe articole