De multe ori, cand eram mica si bunica imi spunea povesti, m-am intrebat oare ce ursitoare au venit la nasterea mea si ce mi-au menit. Nu ma gandeam la frumusete si bogatie. Cred ca nici un copil nu se gandeste la asta ... poate doar ceva parinti. Eu speram sa fi primit vreun dar sa pot zbura sau sa devin invizibila; ori chiar sa aflu o multime de lucruri asa dintr-o data cat ai clipi din ochi, doar cat m-as gandi. Doar ca nu stiam formula magica prin care sa pot beneficia de darurile primite.

Nu trebuie sa spunem ca toate povestile au un sambure de adevar ca sa avem certitudinea existentei ursitoarelor si a menitului - de pe vremea dacilor o stim cu siguranta, ca sa nu mai vorbim de bunicutele de pe la tara - batrane parca de cand lumea - care inca mai pun (si astazi) in versuri mestesugite daruri de iubire catre micile fapturi abia venite pe lume.

Din pacate, in ziua de astazi, obiceiul - atat de benefic - nu prea se mai practica, iar cei care isi mai amintesc se gandesc numai la partea fizica, materiala si rationala (sa fie frumos, destept, sa aiba bani etc.). Gandurile spirituale au cam disparut si cred ca este momentul sa sunam putin clopotelul pentru a reveni pe Calea Adevarului.

Menirea, reprezinta din punctul meu de vedere, incredintarea spre facere a unor misiuni toate convergand spre indumnezeirea umanitatii. Caci trebuie sa dispunem de toate darurile primite - oricat ar fi ele de mici sau comune - pentru a ne apropia cat mai mult de Dumnezeu.
Pe vremuri, la nasterea copilului, persoana cu credinta cea mai mare (ale carei rugaciuni aveau deci puterea cea mai mare) din acea familie se ruga Domnului Dumnezeu pentru inzestrarea noului nascut cu cat mai multe calitati si virtuti si pentru inlaturarea sau diminuarea pe cat posibil a carentelor.

menirea copiilor si ursitoareAcum menirea - cand se mai face - se face la botez, mai exact la "scoaterea din mir" - adica la baita de a doua zi de dupa botez. Atunci nasii punand in apa de baie - care trebuie sa contina aghiasma - miere, lapte, petale de flori, busuioc si cate si mai cate ii menesc noului crestin.
Rugaciunile sunt bine de facut inca din perioada graviditatii in primul rand de catre parinti - si mama si tatal sunt la fel de implicati in aceasta "preeducare" a viitorului copil; dorinta de sanatate si siguranta sunt firesti, dar sunt sigura ca ne dorim cu totii mai mult pentru copiii nostri, si daca acestia vor face ceea ce trebuie si isi vor asculta ingerasii pazitori, cu certitudine vor avea parte si de celelalte... Cu certitudine nu trebuie sa ne dorim pentru copiii nostri ceea ce nu am putut realiza pentru noi, ori ceea ce am dori pentru noi; sunt fapturi cu totul si cu totul diferite de noi, fiecare cu unicitatea sa in manifestare si nevoi.

La nastere, mama, e de dorit sa-si inchine copilul Sfintei Treimi si Maicii Domnului si sa roage macar un sfant (din calendarul ortodox sau de credinta din care face parte) sa se roage la Bunul Dumnezeu pentru micut - unde puterile noastre sunt mici, ale sfintilor sunt insutite. De aceea este foarte benefic sa ne numim copiii cu nume de sfinti - ca o legatura cu acestia si o rugaminte totodata de protejare - iar nu sa le dam nume fara nici o semnificatie, ba chiar demne cateodata de a atrage nu numai glumele rautacioase ba chiar si dispretul (a se vedea nume ale unor eroi de telenovela sau chiar nume intregi ale unor jucatori de fotbal).

La botez e bine ca nasii sa se roage, pe langa si chiar inainte de sanatate, frumusete, desteptaciune, avutie si cariera, ca finul lor sa poata eleva in timpul optim, sa isi auda si asculte ingerasii pazitori, sa faca cat mai multe fapte bune, sa invete sa iubeasca si sa daruiasca iubire, sa aduca bucurie in jurul sau etc.

Cat despre mine, nu pot inca sa zbor fara un avion, decat poate cu gandul, si nici nu pot sa ma fac invizibila - ceea ce nici nu mai vreau. Dar reusesc sa imi aud din ce in ce mai mutl ingerasii si sa aflu lucruri despre care nu am crezut ca voi afla vreodata. Si in plus, ma straduiesc din toata inima sa daruiesc toata dragostea de care sunt capabila celor din jurul meu. Si dumneavoastra de asemenea.

autor: Monalisa-Livia Gheorghiu

 

Mai multe articole