Merg spre Vithleem.
Dară cine sunt?
Îi Iosif cel sfânt
Şi Maria sfântă,
Care aşa cuvântă:
- Iosif, mi-i greu
De acest drum rău.
Vină să ne odihnim.
Şi să ne umbrim.
De un plop au dat
Şi acolo au stat,
De s-au răcorit.
Plopul că s-o clătinat,
Umbra că s-au tras,
Soarele i-au ars...
Sfânta Maria
Mult se supără
Şi mi-l blestemă,
Din gură-mi zicea:
- Plop afurisit,
Să nu fii rodit,
Să creşti tot în sus,
Umbră nu mi-ai adus!
Iară au plecat
Şi ei mi-au plecat
Prin văi şi vâlcele,
Mirişti, păpuşoişti.
Precista au picat,
Căci s-au împiedicat
De-o tufă din cale.
Ea, oftând cu jale,
Din gură-mi zicea
Şi mi-o blestema:
- Tufă-afurisită,
Să nu creşti în sus,
Cine de tine se va-mpiedica,
Toţi te-or blestema...
Iar au mai plecat,
Un măr au aflat.
Şi ei s-au odihnit,
Mărul i-au umbrit,
Umbra ş-au lăţit,
Soarele au pierit.
Sfânta Maria
Către măr zicea:
- Mărul înflorit,
Să fii tot rodit!
Să creşti tu în lături,
Să sporeşti în roduri!
Iar Iosif grăia
Precistei îi spunea:
- Hai să ne grăbim,
La sfântul Vithleem,
Că iată, îi seară
Şi-nnoptăm prin ţară.
Şi ei s-au sculat
Şi-ndată-au plecat
Către Vithleem.
Cu toţii să trăim
La anul şi la mulţi ani!

 

Mai multe articole