Ideea care sta la baza acestui proiect a pornit tocmai din necesitatea parintilor de a “invatata” cum sa devină părinți mai eficienți și mai fericiți. A invata inseamna a cunoste, a afla, a cauta in permanenta să își cunoască mai bine copiii și să le înțeleagă mai bine nevoile acestora. Cu sfaturi si indrumari bazate pe principii științific demonstrate și întărite de practică, putem să ne creștem copiii sănătoși și fericiți.

Fiecare copil și fiecare părinte este unic în felul său, la fel este și relația dintre ei - unică, particulară, specială. Dorința firească a părintelui responsabil și conștiincios de a oferi copilului său tot ceea ce este mai bun poate, uneori, să rămână doar dorință, să nu se împlinească sau să se împlinească parțial.

Un parinte mai bun” și-a propus să sprijine părinții să devină mai eficienți atingerea acestui obiectiv, oferindu-le metode și idei alternative de cunoastere și relaționare cu copiii și de a face fata problemelor diverse cu care se confrunta în funcție de particularitățile de vârstă ale copilului.

Ne dorim ca aceste seminarii/conferinte din cadrul proiectului sa beneficieze de o maxima calitate, astfel ne-am orientat ca trainer-ul sa impuna el insusi calitate. Beficiem in aceasta campanie de spriinul Irinei Petrea (Supernanny) cunoscuta din emisiunile televizate "Supernanny" si "Cei 7 ani de acasa", fiind trainerul activitatilor sustinute.

Obiectivele campaniei “Un parinte mai bun

  • identificarea particularităților de vârstă ale copiilor și cerințele educaționale impuse de acestea

  • autoexplorarea cu maturitate a propriei copilării și a relației cu părinții pentru o mai bună înțelegere a relației cu proprii copii.

  • Sfaturi și sugestii utile pentru părinții care au identificat anumite probleme în educația copiilor și în relația cu aceștia.

  • un parinte mai bun

Teme abordate in activitatile sustinute

  • Gradinita si adaptarea in colectivitate

  • Familia, dinamica relatiilor si impactul asupra sanatatii si dezvoltarii copilului

  • Importanta jocului pentru dezvoltarea copilului si a relatiei parinte-copil. Jocuri adecvate varstei

  • Particularitatile copilului prescolar

  • Dezvoltarea psihosexuala a copilului

  • Importanta jocului pentru dezvoltarea copilului. Jocuri adecvate varstei

  • Particularitatile copilului scolar

  • Clasa I. Pregatirea pentru scoala si integrarea scolara. Probleme frecvente legate de scoala.

  • Joaca. Calculator.

  • Probleme frecvente si abordari adecvate.

  • Cum obtinem cooperarea, nu obedient.

  • Disciplina, nu pedeapsa!

  • Tipuri specific de probleme si cine le rezolva.

“Supernanny” Irina Petrea la Brasov si Sibiu!

CAND si UNDE?

  • 3 Aprilie 2013- Conferinta “Cum poti fii un parinte mai bun”

Scoala Jules Verne, str Paltinis, nr 6, Brasov

  • 4 Aprilie 2013- seminar “Educatia incepe din frageda copilarie” ora 17:30

Hotel Ramada, str Emil Ciorean nr 2, Sibiu

  • 5 Aprilie 2013- seminar “Cu copilul la scoala” ora 17:30

Hotel Ramada, str Emil Ciorean nr 2, Sibiu

CUM?

INSCRIERILE pentru participarea la seminarii sunt obligatorii!

Ne puteti contacta  la adresa de email  Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau telefonic la numarul

0757 464 988- Cosmina Pop  sau 0755 539 613-Andrada Sorca.

Seminariile/conferinta dureaza aproximativ 4 ore,  sunt interactive,  iar la sfarsitul prelegerii participantii ii pot adresa intrebari Irinei Petrea.

Mai multe detalii:

www.unparintemaibun.ro

www.facebook.com /Un parinte mai bun 

 

MOBILE //PArenting ADS vers 2019 300x250_4

Sarcina si Nasterea

sarcina si serviciu

Sarcina si mersul la serviciu

O data ce ai aflat ca ai ramas insarcinata, viata ta incepe sa se schimbe. La inceput schimbarile sunt minore, dar cu cat te apropii mai mult de saptamana 40, modificarile stilului tau de viata ...
Citeste mai mult ...
depresia in timpul sarcinii

Depresia si anxietatea pe timpul sarcinii

Desi de cele mai multe ori imaginea celor 9 luni de sarcina este prezentata intr-o lumina…
saptamana 29 de sarcina

28 - A 28-a saptamana de sarcina

Sunteti acum la mai putin de 3 luni de data nasterii. De acum controalele medicale vor…
complicatii sarcina multipla

Sarcina multipla, complicatii posibile

Sunt sarcinile multiple mai riscante decat cele unice? Desi in cele mai multe cazuri…
natalvit-logo

Vitamine si minerale esentiale daca va doriti un copil inteligent

Aportul de fier, iod, calciu, vitamina B9 si D trebuie sa fie substantial mai mare la…

Copii si bebelusi

perna pentru alaptat blue adaptive 800x600

4 Produse Must-Have pentru mămicile proaspete

Sosirea primului copil marchează începutul unei noi aventuri: a vieții de părinte. E o experiență aventuroasă cu momente de bucurie dar și de nervi, stres și sperieturi dar și una care poate crea cele mai frumoase amintiri cu putință. Viața de părinte nu e ușoară, mai ales în primele săptămâni din…
Citeste mai mult ...
Vocea interioara

Cu ce ne ajuta vocea interioara?

Vocea noastra interioara este acea voce slaba, in surdina, dar omniprezenta in noi. In…
alaptare cu lapte matern donat de o alta mama

Laptele donat versus laptele formula pentru prematuri

Când mamele prematurilor nu pot asigura suficient lapte, în primele 10 zile de viaţă,…
diareea la copil

Ce facem in caz de diaree

Diareea este o afectiune destul de intalnita la bebelusi. Banala, diaree poate aparea din…
bebelus chimicale

Nu iti aduce nou nascutul intr-o casa plina de chimicale

Desi poate parea ciudat, asa cum si voi ca parinti trebuie sa va adaptati nevoilor…

Mai multe articole

De la femei pentru femei

Minnime museline

Muselina, cea mai buna prietena a mamei si a bebelusului in primele luni de viata

Momentul in care aduci pe lume un copil cu greu poate fi descris in cuvinte. Odata cu fericirea aceea de o intensitate nemaiintalnita ia nastere si dorinta de a proteja cu orice pret puiul de om care creste sub ochii tai si la pieptul tau, de a-i oferi, pe langa dragoste, tot ce este mai bun pentru…
Citeste mai mult ...
Gel de dus solid Bebelus

De la mama la viitoare mama, iata cu ce trebuie sa te pregatesti pentru noul tau nascut.

Ce perioada minunata, draga viitoare mamica! Esti insarcinata si abia astepti sa cunosti…
viata frumoasa

Ce cred eu ca este feminitatea!

Primele date despre îngrijire mi-au spus că sunt feminine cu 25 de ani. Un coleg de…
moda toamna iarna 2020

Top tendinte de moda pentru toamna-iarna in 2020

Pe masura ce anul progreseaza, apar numeroase stiluri pe care pasionatii de moda incearca…
Default Image

Care este greutatea potrivită pentru mine?

Anul trecut am avut câteva kilograme în plus. Mult mai multe decât mi-ar fi plăcut mie.…

Din dragoste pentru copii

sarea in bucate

Sarea in bucate

A fost odată un împărat. Acest împărat avea trei fete. Rămânând văduv, toată dragostea lui el şi-o aruncase asupra fetelor. Ele mărindu-se şi văzând sârguinţa ce punea părintele lor ca să le crească pre ele, să le înveţe şi să le păzească de orice răutăţi şi…
Citeste mai mult ...

Mămico, vreau să mă călătorești până dincolo de stele

Mămico, vreau să mă călătorești până dincolo de stele,Să mă ții de-o mână în timp ce eu…
soacra cu 3 nurori

Soacra cu 3 nurori

Era odată o babă, care avea 3 feciori inalţi ca nişte brazi şi tari de virtute, dar slabi…
Somnoroase pasarele

Somnoroase pasarele

Somnoroase pasarelePe la cuiburi se aduna,Se ascund în ramurele Noapte buna! Doar…

Vis de primavara

- Ştii, când m-ai trezit,tot cerul era plin de fluturi - Aşa e dimineaţa, când de vise…

Pentru mai multa sanatate

enzysol mamicamea

Indigestia la copii- Cauze, simptome, remedii

Indigestia, dispepsie, numită și problemă alimentară care se evidențiază printr-un ansamblu variat de simptome, însă nu constituie sau afecțiune în sine.Care sunt cauzele indigestiei?Indigestia se instalează atunci când copilul consumă o cantitate excesivă de…
Citeste mai mult ...
Aquabelle calivita set

Intarirea sistemului imunitar al copilului in sezonul rece

Pentru unii copii, raceala si boala pare sa fie o obisnuinta. Astfel, imunitatea…
Aminexil Clinical 5

După naștere, mamele sunt alarmate că le cade parul. Cum putem să rezolvam asta?

Pe lângă toate provocările ce vin la pachet cu apariția unui copil iubit în familie, la…
bebe stem microfon

Bebelus prematur, salvat cu ajutorul unei terapii inovatoare cu celule stem (P)

Un bebelus de 4 luni iese invingator in lupta pentru viata dupa o interventie terapeutica…
anxietate si tulburari de somn copil

Copiii cu depresie și anxietate au tulburări de somn, care în timp le afectează sănătatea!

Problemele de somn ar putea reprezenta un simptom al unor tulburări emoționale grave la…

Evenimente si comunicate

Mamicamea.ro   Novakid World Kids Academy

Cum pot avea acces copiii la un mediu cu adevărat internațional pentru practicarea englezei? World Kids Academy are răspunsul

Știați că practicarea limbii engleze poate fi o activitate plină de amuzament? O dovedește World Kids Academy, de la Novakid! Acest concept inovator reunește studenți din peste 50 de țări și le oferă acces la sesiuni de exersare a vorbirii în grupuri…
Citeste mai mult ...
TEDx piata unirii

TEDx PiațaUnirii ED

Educația a fost, este și va rămâne o misiune colectivă: TEDx PiațaUnirii ED anunță pentru…
scaun auto joie

Despre “Siguranța Copilului în Traficul Rutier din România” pe 21 octombrie la târgul Baby Boom

În cadrul târgului Baby Boom Show 2023, dedicat copiilor și viitoarelor mămici, are loc o…
Disney Channelkiff

Un nou serial animat „Kiff” promite multă distracție la Disney Channel

Un nou serial animat, Kiff, este disponibil pe Disney Channel începând din această lună,…
Mamicamea var 2

Back to school: consolidarea imunității copiilor

Consolidarea imunității copiilor nu este un subiect nou pentru părinți. Este un subiect…