×

Eroare

[OSYouTube] Alledia framework not found

Asta e doar povestea, povestea dependenţei, depinzi de întâmplări, depinzi de reguli şi şabloane, depinzi de cel de lângă tine neştiind că el depinde de tot ce viaţa i-a oferit şi poate că nu a fost prea generoasă cu ce-i bun şi frumos. Nu înţelegi şi nici măcar nu încerci; condamni, critici, pui la zid. E uşor să faci asta când vii de-afară unde soarele străluceşte şi praful pare a fi perdea de steluţe lucitoare, mizeria este ambalată frumos în hârtia egocentrismului, legată cu panglici de orgoliu, iar întunericul este îndepărtat cu lumina falsă a minciunii.” (Mihaela)

Organizaţia Mondială a Sănătăţii spune că la fiecare persoană dependentă de alcool au de suferit alte 7 persoane (parteneri, copii, vecini, colegi de serviciu). România este o ţară care se confruntă cu o creştere accentuată a problemelor legate de consumul abuziv de alcool. Consumatorii de alcool sunt o categorie populaţională marginalizată, atât în ceea ce priveşte accesul la serviciile medicale, cât şi posibilitatea de recuperare şi integrare socială.

Dizabilitatea produsă de consumul abuziv de alcool, cât şi stigma asociată acestui comportament afectează nu doar consumatorul, cât şi familia sa.
Specialiștii de la ALIAT au început să organizeze aceste grupuri de suport pentru partenerii de viață/părintii consumatorilor de alcool din octombrie 2011.

Beneficiarii Centrului aveau nevoie să fie înțeleși și de familie. Prin participarea la grupul de suport partenerii de viață/părinții consumatorilor de alcool au înțeles ce înseamnă consumul problematic de alcool, tipurile de consum, comunicarea asertivă, situaţiile de risc sau managementul conflictelor.

Participantele au venit cu un singur scop, acela de a-și ajuta soţul, prietenul sau mama să scape de dependenţa de alcool. Cu timpul au deprins anumite abilităţi pentru a-şi ajuta partenerii/părinţii. Îşi doreau cu disperare o schimbare pentru apropiaţii lor, atât de tare încât erau dispuse să se sacrifice pe ele.

La grupul de suport vei înțelege schimbarea prin care trece partenerul de viață/rudele cu un consum problematic de alcool, vei dobândi abilități de a-i susține în schimbare.

Carmen ne-a povestit despre cum a fost o scurtă parte a copilăriei ei petrecută alături de un părinte (mama) consumator de alcool: „Dependenţa este o boală psihică, nu a fost o alegere a mamei să renunţe la mine în favoarea alcoolului. În momentul în care mama nu mai era mama, ci doar o persoana intoxicată, tot universul meu se dărâma, se prăbuşea. Tata s-a refugiat în carieră, iar eu mă confruntam deseori singură cu această situaţie. Am fost pusă în diverse situaţii: să mediez conflictele dintre părinţi, să am grijă de mama, să incerc să o ridic de pe jos sau să o conving să stea în pat, atunci când nu prea se mai putea ţine pe picioare, să asist la atacuri de panică ale ei: spunea că moare, iar eu, la 8-9 ani chiar credeam că moare şi nu înţelegeam de ce nu face tata ceva să o salveze. În toate aceste situaţii am simţit o disperare profundă, o panică teribilă şi neputinţa de a o salva. Aceste experienţe mi-au rămas atât de adânc întipărite în memorie, încât şi acum, când îmi amintesc, retrăiesc acele evenimente cu intensitate şi-mi dau lacrimile. De-a lungul timpului am dezvoltat o furie puternică faţă de mama, pe care o jigneam  foarte rău sau ţipam la ea. Furia aceasta era dublată de o tristeţe profundă, datorată în mare parte faptului că mama nu m-a ales niciodată pe mine, deşi am rugat-o de atâtea ori. Ea a ales alcoolul în locul meu. Ştiu că m-a iubit şi mă iubeşte enorm, dar nu a acceptat niciun fel de ajutor.”

Înca de la prima întâlnire, deşi pline de emoţii şi puţin speriate de cum va decurge totul, specialiștii ALIAT au reușit să le dea încrederea de care aveau nevoie.

O dată ce poveştile au fost spuse, iar aşteptările şi dorinţele participantelor au început să iasă la iveala, discutând despre consumul de alcool şi despre felul în care fiecare reacţioneaza în relaţia cu partenerul dependent, specialistii ALIAT au adăugat un nou obiectiv în structura planului de grup: acele de a se ajuta si pe ele insele.

Deşi de cele mai multe ori, decentrarea de pe propria persoană ne va ajuta în a ne înţelege mai bine propriile angoase şi aspiraţii, de această dată, soluţia a venit din sens contrar, iar acceptarea propriilor nevoi a deschis de fapt procesul de “vindecare”.

Grupul nostru de suport are loc în fiecare marţi la sediul ALIAT începând cu ora 17. Acesta este un grup deschis în care sunt acceptaţi cu drag noi membri. Suntem în cea de-a 7-a lună de întâlniri. Grupul de suport numără până în prezent 8 membri ( parteneri de viața, fiice ale consumatorilor de alcool), persoane care doresc să facă o schimbare în viața lor și care doresc să-și înțeleagă partenerii pentru a trece mai ușor peste dependența de alcool

La fiecare întâlnire, descoperim ceva nou şi putem spune cu mâna pe inimă că povestea ne conduce pe noi şi nu invers.

Despre    A.L.I.A.T.

aliatÎn prezent, programele ALIAT acoperă întreagă plajă de servicii în domeniul abuzului și dependenței de alcool și droguri - prevenirea inițierii consumului, tratamentul abuzului și dependenței, îngrijiri paleative, training pentru profesioniști și cercetare.

Toate proiectele ALIAT au fost/sunt intervenții noi pentru România, au eficiența dovedită în studii internaționale și includ specialiști de prestigiu, atât români, cât și străini.

Serviciile oferite de ALIAT se adresează persoanelor cu un consum problematic de alcool, cât și familiilor acestora. Aceste servicii includ: evaluarea consumului de alcool, evaluare psihiatrică, intervenții de creștere a motivației, prevenirea recăderilor, dar și consiliere vocațională, consiliere juridică și formare profesională în peste 50 de meserii.

 


 

Centrul de Incluziune socială pentru persoanele dependente de alcool este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - 2007-2013, Axa Prioritară 6 'Promovarea incluziunii sociale' Domeniul major de intervenție 6.2 'Îmbunătățirea accesului și a participării grupurilor vulnerabile pe piața muncii'. Parteneri - Centrul Național de Studii în Medicina de Familie și Asociația de Sprijin a Șomerilor Dâmbovița.

ALIAT – Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor este o organizaţie nonguvernamentală, o asociaţie de profesionişti în sănătate mintală, una din primele organizaţii profesionale care activează în domeniul adicţiilor din România, fondată în 1993.

Mai multe informaţii cu privire la activitatea ALIAT şi a celor două centre de incluziune socială pentru persoanele cu un consum problematic de alcool găsiţi pe www.alcocentru.ro , www.aliatong.ro

București: Str. C.F.Robescu nr.4, Sector 3 – 021.334.84.06
Târgoviște: Str.Nicolae Radian nr.3A – 0245.210.064

 

Mai multe articole