O fetita sa nascut cu dintii gata formati

Email
Curiozitati medicale

In Londra s-a nascut o fetita care a uimit intreaga lume medicală, născându-se cu tot cu dinti, relatează site-ul Independent Online. Mama fetitei, Claire Slimming, în vârstă de 20 de ani, nu a ştiut că fetiţa ei s-a născut cu dinti, până când o moaşă nu i-a făcut o mică „verificare" acesteia. fetita care sa nascut cu 7 dinti „Moaşa a numărat cele 10 degeţele de la mâinile şi picioarele lui Megan, iar apoi a pus un deget în gura ei, fiind uimită să simtă şapte dinti", a declarat Claire Slimming.
Micuţa a avut prima programare la dentist la doar o zi de la naştere. „I-au scos cu grijă patru dinti, pentru că exista riscul să se desprindă şi să o înece. Nu a simţit nimic. A dormit tot timpul", a povestit mama. Medicii au aflat de la bunica că proaspăta mămică, la rândul ei, s-a nascut cu dinti erupţi, avand chiar 12 dinti, aceştia au fost înlăturaţi la vârsta de 6 zile.

Micuţa mai are inca un dinte frontal şi doi dinti laterali, destul de bine implantaţi, dar fiindca mama a refuzat ca fiica ei să fie supusă anesteziei generale, acesti dinti nu au fost extrasi si drept urmare, va fi ţinută sub supraveghere, extracţiile urmând a se face mai târziu.

Pe plan mondial unul din 6000 de copii se naşte cu dinti, dintii la nastere sunt intalniti cel mai des la fete, cu doi sau trei dinţişori. Se pare că un rol major în apariţia acestui fenomen destul de neobişnuit a noi nascutilor care se nasc cu dinti este mostenirea genetica.





Tags: dinti  dantura  dinte  
 
Impreuna cu Mamica Mea, mergem sa facem cumparaturi dintr-un magazin copii pentru a cumpara, hainute, patuturi si carucioare copii. Cand va mai creste si poate sa mearga pe bicicleta, va trebui sa cauti biciclete copii.
O seara pentru a fi superba are nevoie de rochii de seara, viziteaza magazinul Cristallini si vei gasi rochii de ocazie superbe si bineinteles ca nu pot lipsi de la aceasta aceasta tinuta posete de dama asortate.
Daca te casatoresti curand poti incepe sa cauti restaurante nunti pe gustul tau, si daca tot faci nunta urmeaza si copiii, asa ca ar trebui sa te uiti si dupa carucioare copii prin magazine.
Salon de masaj
Te relaxezi si scapi de durerile de spate la salonul nostru de masaj www.santamia.ro