Cerclajul de col uterin
Cerclajul este o interventie care se efectueaza pe colul uterin si care permite...
In calitate de colaboratoare la un centru de consiliere a femeilor gravide am facut numeroase teste de sarcina femeilor tinere. Dar in noaptea aceea de aprilie imi tremurau mainile, ii faceam un test de sarcina propriei mele fete de 17 ani. Testul a iesit pozitiv. Ne-am uitat una la cealalta si nu ne-a venit sa credem. A inceput sa planga. In ziua imediat urmatoare am facut niste analize de sange, care ne-au confirmat rezultatul initial. Timp de mai multe zile am discutat despre sarcina ei si am folosit toata experienta mea de "avocat al vietii", incercand s-o conving sa nu faca avort. Eu si sotul meu i-am zis ca suntem alaturi de ea si vrem s-o sprijinim in orice decizie ar lua, cu exceptia avortului. Vrem s-o ajutam la cresterea copilului si s-o intretinem 100%. A spus ca oricum nu ar face fata unui avort si ca incredintarea copilului spre adoptie ar fi cea mai buna alternativa pentru ea, asa ca ne-am linistit.
A inceput sa mearga din nou la scoala, dar lucrurile au luat brusc o intorsatura neasteptata, felul ei de a fi s-a schimbat radical. Pana acum era foarte deschisa si extravertita, dar a devenit tacuta si distanta. Pana acum discutam orice problema, iar cand plangea, ne lasa sa o cuprindem in brate, acum, insa, nu ne permitea nici sa o atingem macar. Banuiam ca cineva dorea sa-i schimbe parerea cu privire la copil si in curand am aflat si cine. La sfatul unei prietene, fiica mea a telefonat organizatiei "Planned Parenthood" (organizatie americana ce incurajeaza avortul -n. ed.). Fiica mea era acum consiliata de o "avocata a mortii". Parintii unui adolescent nu-si pot inchipui ce tehnici persuasive foloseste aceasta organizatie in abordarea tinerelor, i-au spus ca este suficient de matura pentru a decide singura si ca un bebelus i-ar ruina intreaga viata. Pe deasupra i-au mai promis ca vor fi alaturi de ea si ca vor face totul foarte discret: "Parintii tai nici nu trebuie sa afle despre avort, oricum, nu ai nevoie de consimtamantul lor." Acesta este modul in care ei castiga increderea adolescentilor, convingandu-i sa faca lucruri pe care parintii lor nu le-ar aproba niciodata si astfel adolescentul este incurajat sa actioneze impotriva vointei familiei sale si sa nu ceara consimtamantul familiei.
Fiica noastra ne-a anuntat ca s-a decis: Avortul este singura alegere pe care o poate face. Am intrebat-o daca este constienta de faptul ca-si ucide propriul copil si nepotul nostru. Si a raspuns: "Da!" Raspunsurile ei erau mecanice si lipsite de sentimente. Singura cale de a face fata situatiei era sa fie tare cu sine, sa ramana indiferenta fata de constiinta ei si fata de ce reprezinta cu adevarat avortul.
Intreruperea sarcinii a fost programata pe 11 mai, noi am inceput sa ne rugam inca de cand am facut primul test de sarcina, dar acum rugaciunile noastre si ale prietenilor nostri s-au intetit, ne rugam pentru viata nepotelului nostru si aproape ca ne-am pierdut orice speranta. Un sustinator al avortului avea sa-l omoare pe copilasul fiicei noastre si nepotul nostru si noi nu puteam face nimic, doar sa ne rugam. Tatal copilului i-a spus fiicei noastre ca suporta cheltuielile avortului si ca o va duce cu masina la clinica.
In data de 11 mai fiica noastra a parasit tacuta casa, ochii ei tradau un suflet gol, ratacit. In casa noastra domnea o atmosfera de inmormantare, nici eu si nici sotul meu nu puteam scoate o vorba. Ne rugam cu toata inima pentru fiica noastra si pentru sufletul bebelusului pe care nu-l vom putea vedea niciodata. De acum totul era in mana Domnului, stiam ca din aceasta zi, viata familiei noastre nu va mai putea fi la fel. Cand s-a intors acasa, dupa-masa, fiica noastra arata groaznic, a inceput sa planga si arata de parca ar fi trait un cosmar. Intr-o punga de hartie i-au pus niste medicamente: anticonceptionale, anticoagulante, antibiotice si antinevralgice. N-am putut s-o intreb nimic in acea zi, in timp ce o ingrijeam, stiam ce i-au facut si ce s-a intamplat cu bebelusul.
Am incercat cu totii sa trecem peste acest moment, pierderea suferita era enorma si fara speranta de a o recupera. Cuvintele "Faca-se voia Ta!" ne rasunau mereu in gand. Nici nu mi-as fi putut imagina ce plan are Cel Atotputernic cu viata noastra. Dupa 4 saptamani fiica noastra trebuia sa se prezinte la control la sediul organizatiei "Planned Parenthood". Rugaciunile noastre pareau ca au fost totusi ascultate, a venit acasa intr-o criza de isterie, asistenta care i-a facut controlul a spus ca uterul este inca marit. I-au repetat testul de sarcina si i-au zis ca este insarcinata. Avortul nu reusise!
Toti acesti "prieteni" de la "Planned Parenthood" au luat acum pozitie impotriva ei, spunandu-i ca asemenea lucruri nu li s-au mai intamplat niciodata. Le era teama ca se va afla de aceasta nereusita si au programat-o pentru alta interventie. Dar fiica noastra a fugit, si a venit acasa. In timp ce povestea, m-a cuprins teama, dar si usurarea, am incercat sa iau legatura cu acea organizatie, dar ei nu vroiau sa vorbeasca cu mine, m-am rugat Creatorului sa ma calauzeasca si sa ma ajute sa fac urmatorii pasi. Inainte de toate trebuia sa verificam daca bebelusul traieste si am facut o programare pentru a doua zi la ginecologul din orasul nostru. In noaptea aceea am simtit puterea lui Dumnezeu in casa noastra si am stiut ca in zilele urmatoare ma va folosi ca instrument al Sau. Dupa ce s-a terminat consultatia, asistenta m-a rugat sa intru, fiica mea isi cuprinsese genunchii cu mainile si se legana inainte si inapoi, plangea si nu puteam intelege ce spune. Am ingenuncheat langa ea si mi-am apropiat urechea de gura ei: "Am auzit cum bate inima bebelusului! Traieste!"
Am simtit din nou atingerea mainii Domnului. Doctorul a intrebat-o daca doreste sa pastreze copilul, iar ea a soptit: "Da." Urma sa faca o ecografie, pentru a se constata starea sanatatii copilului, eventuale leziuni sau malformatii. Ceva imi spunea ca totul este bine, ca nu mai este necesar sa ma rog pentru copil. In ziua urmatoare l-am vazut si eu la ecograf pentru prima data, am vazut cum isi misca mainile, picioarele, capul. Amandoua am privit cu uimire si drag mica minune. Doctorul stia ca a supravietuit interventiei facuta de "Planned Parenthood", dar s-a abtinut de la orice comentarii.
Asistenta care primea pacientii avea lacrimi in ochi cand i-a spus fiicei mele: "Este o minune!" "Stiu", a zis ea. Dupa-masa, o voce grava ne-a anuntat telefonic sa ne prezentam la doctor pentru a afla rezultatele ecografiei. M-am speriat, dar fiica mea, care era foarte linistita, mi-a zis: "Mama, copilasul meu nu are nimic!" O lumina ii stralucea in privire. Doctorul ne astepta sezand la un birou mare, a privit rece la fiica mea si a spus ca rezultatele ecografiei atesta prezenta unor malformatii, copilul are 10 saptamani si jumatate, iar urechile arata neobisnuit. A continuat folosind termeni medicali neintelesi. In mintea mea s-a declansat o alarma, nu-l cunosteam personal pe doctor si nu stiam ce fel de om este. I-a propus fiicei mele sa se mai gandeasca inca o data cu privire la soarta sarcinii, dat fiind faptul ca varsta ei nu era foarte inaintata. Si acest om dorea moartea copilului! Dar fiica mea l-a privit in ochi si i-a raspuns clar: "Nu."
Am luat legatura cu un ginecolog din Houston pe care-l cunosteam si care nu facea avorturi. La prima consultatie, dupa ce i-am povestit tot ce s-a intamplat, s-a uitat plin de uimire la fiica mea si i-a zis: "Acest copil este destinat sa traiasca!"
S-a stabilit din nou data nasterii pe 25 decembrie. Simteam cu toata fiinta ca puterea lui Dumnezeu era cu noi. Din doua in doua saptamani i se faceau examinari ecografice si de fiecare data rezultatele aratau absenta malformatiilor fizice. Intre timp vestea despre fiica mea si minunea lui Dumnezeu s-a raspandit in biserica din care faceam parte si in orasul nostru. Tot mai multe persoane au inceput sa se roage foarte serios pentru ea si pentru copilul ei. Nepotica noastra s-a nascut cu ajutorul lui Dumnezeu pe 24 noiembrie, cu o luna mai devreme. Fiica noastra a avut dureri doar timp de 20 de minute. Fetita a cantarit la nastere 2,4 kg si era sanatoasa din toate punctele de vedere.
Cand am privit pentru prima data chipul acestui mic sufletel trimis in familia noastra de Dumnezeu, mi-a rasunat in minte un cantec care se canta in biserica noastra de Sfintele Pasti, intitulat "Noi, care odata eram morti", in care se spune: "Chiar daca vom muri, vom invia si vom trai pururea." Ea a fost pentru noi ca si moarta, dar acum traia in bratele fiicei noastre. Lacrimile noastre exprimau bucuria invierii. Fiica noastra a primit dragostea si iertarea lui Hristos. Viata noastra a tuturor nu va mai fi aceeasi.
Extras din cartea "Tineri, sexualitatea incotro?",
Asociatia PRO-VITA pentru copii nascuti si nenascuti - Filiala Gorj
Editia a II-a, iulie 2003