Diagnosticul prenatal determina intreruperi de sarcina

Publicaţia franceza La Croix, la rubrica „ABC-ul bioeticii", dedică un articol diagnosticului prenatal (DPN), practică ce „alimentează mitul copilului perfect" şi „determina numeroase întreruperi de sarcină", punând în discuţie selecţia copilului la naştere. Concret, DPN ascunde mai multe lucruri: tuturor femeilor gravide li se propun trei ecografii, apoi un test sanguin pentru depistarea trisomiei 2. Aceasta pentru sarcinile aşa-zis „de risc", adică cele al căror rezultat primar indică un risc de trisomie sau malformaţie. Tot în această categorie sunt cuprinse şi sarcinile la femeile de peste 38 de ani, precum şi cele din familii purtătoare de maladii genetice sau cromozomale. După care li se propune amniocenteza ( prelevarea de lichid amniotic).

Această ultimă tehnică, care antrenează pierderea de sarcină în proporţie de 1% din cazuri, ar putea fi înlocuită cu analiza ADN-ului fetal din sângele matern. Făcut în primul trimestru de sarcină, acest simplu test de sânge va lărgi „şi mai mult şi mai precoce câmpul diagnosticului prenatal.

Lista patologiilor diagnosticate nu încetează să se extindă, cuprinzând de la trisomie până la mucoviscidoza (fibroza chistică), trecând prin sindromul oaselor de sticlă, hemofilie, maladia Huntington şi, de puţin timp, "anumite forme ereditare de cancere susceptibile de a duce la deces precoce (cum e polipoza adenomatoasă sau retinoblastomul) ".

Conform cifrelor date publicităţii de Agenţia de biomedicină, în 2006, s-au efectuat 655.732 de teste pentru depistarea trisomiei, ceea ce reprezintă peste 80% din femeile gravide şi, în caz de depistare a trisomiei, 84% din cazuri sfârşesc prin întrerupere medicală de sarcină (ÎMS). Din 7.311 de patologii grave detectate în decurs de un an la centrele de diagnostic prenatal, 6.787 au sfârşit prin întrerupere medicală de sarcină. În 122 de cazuri, medicii au refuzat ÎMS, iar 402 familii au ales să nu avorteze copilul.

Există 48 de centre pluridisciplinare de diagnostic prenatal în Franţa, unde cuplurile se pot adresa dacă copilul lor pare să prezinte un handicap sau o malformaţie. ÎMS poate fi practicată până în luna a noua de sarcină. Legea precizează pur şi simplu că doi medici trebuie să ateste existenţa „unei probabilităţi mari că fătul va fi atins de o afecţiune de o gravitate particulară recunoscută ca incurabilă în momentul diagnosticului". Totodată, dacă medicii refuză practicarea ÎMS cerută, cuplul se poate adresa unui alt centru de diagnostic prenatal. (traducere din ziarul La Croix, 18 martie 2009)

Articol peluat de la Asociatia "Provita - pentru Nascuti si Nenascuti", Filiala Bucuresti www.provitabucuresti.ro

• Prec
• Mai departe