Lecitina
Lecitina este o lipida care este constituita in mare parte din colina, dar include...
În ciuda unor afirmații anecdotice contrare, cercetările sugerează că oamenii nu sunt capabili să-și amintească de nașterea lor. Incapacitatea de a-și aminti evenimente din copilărie înainte de vârsta de 3 sau 4 ani, inclusiv nașterea, este numită amnezia copilăriei sau infantilă.
Cercetătorii cred că amnezia infantilă nu este doar un caz de "uitare normală", care se produce odată cu trecerea timpului, potrivit unui studiu publicat în 2012 despre amnezia infantilă in revista de Invatare si Memorie. La adulti, uitarea este o funcție liniară de timp, dar studiile arata ca oamenii au uitat mult mai multe evenimente dintre naștere și copilăria timpurie decât ar sugera așa-numita curba de uitare a adultului.
De retinut, amnezia infantila nu împiedică memoria non-declarativa sau procedurala, un tip de memorie inconștientă care stochează informații despre modul de a face lucruri, cum ar fi mersul pe bicicleta. În schimb, amnezia afectează memoria declarativa - amintirea faptelor și evenimentelor personale.
Sigmund Freud a oferit prima explicație pentru amnezia infantila: Amintirile sunt reprimate datorită naturii lor sexuale și traumatice.
Desi oamenii de stiinta au desconsiderat ideea veche de 100 de ani a lui Freud despre subiectul aflat in discutie, încă nu există un consens cu privire la originea amneziei copilăriei. Dar teoriile abunda.
Pentru un timp, oamenii de stiinta au crezut ca copiii pur și simplu nu au capacitatea mentală de amintiri declarative (creierele lor sunt "imature"). Dar copiii de 2 si de 3 ani isi pot aminti și sa vorbeasca despre intamplari care s-au petrecut in urma cu luni, sau chiar mai mult de un an înainte, conform unui studiu din 2000 publicat in revista Monografii ale Asociatiei pentru Studii in Dezvoltarea Copilului.
Unii oameni de stiinta au sugerat ca cele mai timpurii amintiri ale noastre ne au rămas inaccesibile, pentru că nu detineam niciun limbaj, atunci când s-au format. Vocabularul a fost considerat a fi esential pentru fixarea amintirilor autobiografice, iar amintirile de lunga durata ale copiilor par a se forma în perioada în care acestia încep să vorbească. Cu toate acestea, alti cercetatori sunt de parere că limbajul nu poate inchide sirul discutiilor, amnezia infantila fiind prezenta si in randul animalelor.
O altă teorie susține că structurarea memoriei este mai mult sau mai puțin constanta la sugari, continua maturizare a creierului interferand cu stocarea de amintiri.
Legat de acest subiect, în revista Science, oamenii de stiinta au emis o ipoteză: formarea de noi celule ale creierului cu siguranta șterge amintiri, pentru că neuronii noi distrug conexiunile stabilite anterior. În sprijinul teoriei, au observat ca amintirile puilor de soareci pot persista mai mult prin incetinirea in laborator a neurogenezei.
Astăzi, unii copii de 2 ani au amintirile despre naştere, ei povestesc despre evenimente ce pot fi verificate. O fetita povestea despre ceva alb şi lipicios ce era pe ea când a ieşit din burtica mamei. Nu doar copiii îşi amintesc naşterea, se cunosc si cazuri de adulti ce au astfel de amintiri fara ajutor, in urma unei emotii puternice sau prin hipnoza. Unii adulti spun că au avut întotdeauna astfel de amintiri, de exemplu un barbat isi aduce aminte foarte clar momentul în care li s-a făcut circumcizie (in primele 2 saptamani de la nastere)
Specialistii in hipnoza ce practica regresia in scop terapeutic, au multe exemple de persoane ce in timpul hipnozei si-au putut aminti momentul nasterii precum si tot ce s-a intamplat ulterior. La începutul secolului trecut mai multi psihanalişti au scris despre cazuri cu pacienti ce si-au amintit imagini, teme şi amintiri legate de propria naştere (Freud, 1933; Rank, 1929). Pe la jumătatea secolului, Winnicott (1949), Fodor (1949), şi Kelsey (1953), au scris si ei despre pacienţi ce au dezvăluit aspecte ale propriilor naşteri.
Daca nu ai amintiri legate de nastere, daca doresti le poti scoate la suprafata prin hipnoza, mai multe detalii aici.
Va recomand sa cititi acest articol, are cateva exemple interesante despre ceea ce simteau si gandeau copiii in timpul nasterii si dupa aceea, dupa ce veti citi va veti schimba felul in care vedeti nasterea.
Va redau mai jos cateva ganduri ale nou-nascutilor obtinute cu ajutorul hipnozei.
Jeff se bucura ca e un nounascut: „Să mă uit la diverse lucruri cu proprii ochi, e foarte distractiv! Cu cât o fac mai mult, cu atât mai distractiv e. Îmi place să văd lucrurile mişcându-se…Vreau să fac atât de multe lucruri! Vreau să mă mişc dar nu ştiu cum să mă mişc aşa cum aş vrea…E aşa diferit cum mă mişc acum…mai uşor. Mâinile şi picioarele mi se mişcă aşa uşor. Nu mă gândesc decât la cum să le mişc cât mai mult. Nu am nici un scop; doar să le simt mişcându-se. Mă simt foarte ciudat”
Laura „Simt că toată lumea se uită la mine şi mă simt bine unde sunt. Sunt în camera de naşteri, Pot să văd faţa doctoruli şi văd cum se strâmbă la mine. Mă ţine în braţe şi râde. Are ochi albaştri, mari… Pot să văd faţa mamei. Ea pare să fie obosită dar zâmbeşte. Mă simt specială, ca şi cum eu sunt singurul motiv pentru care toată lumea e acolo. Cred ca mama o să înceapă să plângă; are o expresie care anunţă asta. Are aceeaşi expresie ca cea de pe faţa doctorului, numai că mai specială. E ca şi cum eu reprezint singurul motiv pentru care ei sunt acolo. Eu reprezint motivul pentru care ei zâmbesc. Mă simt ca şi cum aş fi un cadou!”
Aminterea momentului nasterii de catre Theresa „ E întuneric…Am un puseu de energie. Mă simt tensionată dar nu merg nicăieri. Doar stau…Sunt neliniştită. Se luminează şi am o durere de cap. Mă simt ca şi cum aş exploda! Mă simt ca şi cum totul se grăbeşte în capul meu…”
Anita imediat dupa nastere ”M-au înmânat unei doamne. E frig. Împrejurimile sunt atât de noi, mă sperie. Nu o pot auzi pe mama, nu o pot simţi; e înfricoşător. Apoi am simţit-o pe mama, nu ca înainte, ci am fost ea numai pentru un moment. Apoi m-au luat”.
Charles dupa ce a fost separat de mama „Nu pot să aud pe nimeni, nu pot să simt pe nimeni. E frig şi nu înţeleg ce se întâmplă. În câteva minute totul s-a schimbat… Înainte să mă nasc am fost în permanenţă atins şi înconjurat. Acum nu sunt atins deloc”
Linda dupa ce este pusa pe burta mamei imediat după ce s-a născut, „M-am uitat la ea. Nu vroiam ca ea să-i lase să mă ia, dar când i-am văzut faţa, am ştiut că nu dorea să facă asta.” Acum parca intelegi altfel ce spuneam aici.
Brenda referitor la solutia ce se pune in ochii bebelusilor „Nu pot să văd nimic; cineva mi-a pus ceva în ochi! E atât de rece, mă înţeapă, mă arde. Ţip încontinuu şi nimeni nu vine”
Jef stie ca mama sa este cineva special. „Cumva, ştiam că eram în siguranţă cu ea, că nu aveam de ce să mă îngrijorez în prezenţa ei…Mi-a repetat numele cu mândrie de câteva ori… Când mă îmbrăţişa sau vorbea cu mine, chiar simţeam ceva diferit. Puteam simţi că ţinea la mine într-un fel în care alţii nu ţineau. Alţii erau preocupaţi de mine dar ea chiar era în întregime preocupată de mine… Aveam impresia că reprezentam singurul ei gând.”
Mariana la prima intalnire cu tata: „Tatăl meu mă ţine în braţe; mă simt bine. Mă place. Sunt fericită. Îmi spune că sunt fetiţa lui. Asta mă face să mă simt bine. În braţele tatălui meu e aproape la fel de bine ca în burta mamei”.
Linda langa mama „Vreau să o îmbrăţişez dar nu pot. Doar îmi mişc mâinile şi mă apuc de lucruri şi de braţul ei…Mama îmi spune că sunt un bebeluş frumos. Îşi trece degetele prin părul meu. Mă face să mă simt bine…În cea mai mare parte a timpului priveşte şi zâmbeşte…Simţeam că e foarte fericită…”
Emilia la prima intalnire cu tatal: „El a venit şi s-a uitat la mine dar nu m-a luat în braţe. El doar mă împinge cu degetul şi spune ceva stupid de genul “gâdi, gâdi.” El nu îşi dă seama că sunt o persoană; sunt un lucru care se cheamă copil. El spune „Asta e primul şi ultimul copil; şi cu ăsta e suficient de dificil! Eu nu credeam că a fost greu. Nu cred că îmi plac prea mult oamenii ăştia. Îmi dau dureri de cap…Ei nu cred că sunt o persoană. Eu ştiu că sunt o persoană.”