Aproape 9% din naşterile acoperite de Medicaid – sau circa 160.000 în fiecare an – au fost induse înainte de vârsta de 39 de săptămâni de sarcină ceea ce duce aş prognostice proaste pentru sănătatea mamelor şi a copiilor şi creşterea costurilor, spune un studiu american recent publicat.

Cercetarea, efectuată de Academy Health şi de directorii Medicaid din două state americane, au arătat că rata naşterilor induse înainte de termen a scăzut de la 11% în 2007 la 8,2% în 2011 în 12 state. Dar privind la cifrele din 2010 şi 2012 rata medie a crescut la 8,9%, spune studiul. Studiile anterioare identificaseră rate între 10 şi 15% dar cercetătorii spun că această rată ar trebui să fie 0.

Sunt asumate riscuri care nu sunt necesare”, spune cercetătorul principal Tara Trudnak Fowler, care a lucrat la AcademyHealth şi activează în prezent la Altarum Institute din Alexandria.

„Operaţiile cezariene ne-indicate medical şi naşterile induse efectuate la mai puţin de 39 de săptămâni sunt periculoase”. Din 1979, American College of Obstetricians and Gynecologists au făcut recomandări împotriva inducerii naşterilor şi a operaţiilor cezariene înainte de împlinirea a 39 de săptămâni în absenţa unor motive medicale precum hipertensiunea sau diabetul zaharat matern sau semnele de suferinţă fetală. De câteva decade studiile au arătat că copiii născuţi mai devreme de 39 de săptămâni au risc mai mare de a prezenta probleme de alimentaţie, respiraţie, de dezvoltare. Femeile cărora li se induce travaliul au risc de două ori mai mare să aibă nevoie de operaţie cezariană care, la rândul ei, are numeroase riscuri chirurgicale, atrage atenţia March of Dimes.

nasteri induse inainte de termen

Medicaid plăteşte pentru 1,8 milioane de naşteri anual, aproape jumătate din naşterile care au loc în SUA. Studiul, publicat în revista Health Affairs, a analizat datele din 22 de state şi a arătat că naşterile induse precoce au variat între 2,8 şi 13,7% dar statele participante au refuzat ca datele individuale ale statelor să fie publicate (ca parte a condiţiilor de participare la studiu). Analiza, care a utilizat informaţiile din certificatele de naştere şi datele administrative ale Medicaid, este primul studiu larg care a evaluat în mod specific naşterile Medicaid.

Aceste rezultate sunt dramatice dar nu şi surprinzătoare”, spune Cynthia Pellegrini, vicepreşedinte senior la March of Dimes. Din 2011, unii asiguratori privaţi şi guvernamentali au descurajat şi, în unele cazuri, chiar au penalizat medicii şi spitalele pentru naşterea precoce a copiilor fără un motiv medical. Două state - Texas şi Florida – au oprit finanţarea serviciilor medicale în cazul efectuării naşterilor – induse sau prin cezariană – devreme şi fără motiv medical.

În 2013, UnitedHealthcare, una din cele mai mari case de asigurări private, a început să plătească spitalelor mai mulţi bani dacă au luat măsuri pentru limitarea naşterilor înainte de termen fără motiv medical şi au început să scadă incidenţa acestora. Scopul lor a fost nu numai să limiteze riscurile pentru mame şi copii dar şi să economisească bani prin reducerea costurilor de îngrijire în terapia intensivă neonatală. În schimb doar în 2 state programele Medicaid au încetat plăţile pentru naşterile induse înainte de termen, peste 20 au stabilit programe sau strategii pentru a descuraja astfel de practici.

Între aceste măsuri: educarea medicilor, instruirea spitalelor pentru instituirea de politici dure de interzicere a naşterilor programate înainte de 39 de săptămâni de sarcină fără documentare clară a indicaţiei medicale, spune studiul recent publicat. Studiul a arătat că 1,9% din naşterile Medicaid au fost efectuate fără nici un motiv medical înainte de 37 de săptămâni şi 7% înainte de 39 de săptămâni. Dr. Pellegrini arată că copii născuţi înainte de 37 de săptămâni au risc şi mai mare pentru probleme de sănătate. Matt Salo, director executiv la National Association of Medicaid Directors, spune că toate statele ar trebui să ia în considerare încetarea plăţilor pentru naşterile elective precoce dar se îndoieşte că se va întâmpla aşa. Chiar şi aşa, el comentează despre studiu: „Există veşti bune şi e o tendinţă care dorim să continue

După Phil Galewitz; 
Sursa: http://www.medscape.com/viewarticle/836205?nlid=72286_2046&src=wnl_edit_medn_peds&uac=79607FK&spon=9

Articol tradus de BABY CARE SIBIU 

 

MOBILE //PArenting ADS vers 2019 300x250_4

Mai multe articole