Plante alergizante

Daca cea mai mare parte a plantelor toxice actioneaza prin substante toxice de natura chimica foarte diferita, unele intervin mai putin direct, provocand neplaceri , uneori serioase. Aceste plante alcatuiesc grupul plantelor alergizante, care contin substante ce nu sunt toxice propriu-zise, dar patrunse intr-un organism uman sau animal produc efecte “in cascada” datorate eliberarii bruste a unor constituenti proprii (mediatori fiziologici). Mediatorii fiziologici, normal angajati in combinatii inactive, nu-si manifesta activitatea decat cand sunt eliberati brusc din celulele care ii contin. Se poate spune ca plantele alergizante provoaca astfel anumite auto-intoxicatii ale organismului afectat.

Capacitatea indivizilor de a reactiona la o sensibilizare prezinta un caracter particular, iar patrunderea unui alergen in organism poate genera doua situatii distincte. O situatie este aceea in care organismul  cade fara a avea timp sa riposteze. A doua situatie se reface si se adapteaza dupa principiul “orice actiune provoaca o reactiune”.

Moleculele cu putere antigenica provoaca formarea de anticorpi specifici. Antigenii responabili de alergii, pe care ii intalnim mai frecvent in cazul plantelor, sunt in general glicoproteine (ex. Alergenii din fragi, capsuni, tomate, seminte de ricin). Alaturi de aceste molecule de talie respectabila, trebuie semnalata de asemenea existenta altor substante cu greutate moleculara mai mica ce dobandesc proprietati alergizante doar asociate cu o proteina (initial lipsite de actiune sensibilizanta). Este cazul primulinei din Primula obconica,de origine asiatica, utilizata frecvent ca planta ornamentala. Primulina se combina cu o proteina la nivelul pielii si devine puternic antigenica, ceea ce explica aparitia unei reactii immediate “dermatita prin sensibilizare”, la simpla frecare a acestei plante cu pielea. Moleculele asemanatoare cu cele de primulina sunt numite “haptene”; natura lor chimica fiind variabila, iar intermedierea lor este departe de a fi terminata.

Antigenii completi si haptenele sunt substante exogene care patrunse accidental in organism determina o rpima etapa de recunostere a lor, si o a doua de a reactiona impotriva lor. In cazuri normale, intensitatea reactiei imunitare ramane modesta, fara manifestare patologica. Din contra in alergie, intensitatea unei reactii este extrema, cu manifestare patologica.

Substantele (histamine, kinine) cu o inalta activitate fiziologica, proprii organismului, devin manifeste si provoaca efecte violente ca: spasme ale bronhiilor, lacrimare, edemul fetei, urticarie, tendinte de colaps.

Alergenii pot sa vina in contact cu organismul pe 3 cai:

1.    Respiratorie

2.    Digestisva

3.    Cutanata

1.    Calea respiratorie

Contactul se realizeaza prin inhalarea grauncioarelor de polen (in cazul polinozelor) sau sporilor de ciuperci.

Dintre polinoze, cea mai frecventa este “febra fanului” cauzata de sensibilizarea prin alergeni specifici (granule de polen de graminee).

Polinozele pot fi provocate cu polenuri e apetale, sau ale unor flori mai ales de la specii de Asteraceae sau de platani.

Plantele clasificate printre apetale sunt cele mai periculoase, deoarece sunt producatoare de cantitati mari de polen. Fecundarea lor nu este asigurata de insecte, putin atrase de florile mici fara culoare si parfum, ci de vant (anemofile). In functie de marimea lor granulele de polen parcurg difeite trasee. Cele foarte mici, cum ar fi cele de la parachernita (Parietaria officinalis) nu depasesc 10 metri. Altele sunt duse la distante de kilometri.

Sunt cunoscute si asa numitele “ploi de pucioasa”, datorate caderii a milioane de granule de polen de pin, prevazute cu cate 2 balonase aerifere, ce le asigura plutirea.

Principalele plante producatoare de polinoze sunt: gimnospermele (pinul, molidul), numeroase apetale si majoritatea gramineelor (ovazul, orzul, paiusul, flocosica, golomatul). Acestea infloresc in mai-iunie, perioada considerata deosebit de periculoasa pentru subiectii alergici.

De asemenea si sporii unor plante inferioare pot declansa reactii alergice. Cele mai agresive reactii le genereaza mucegaiurile.

Unele bacterii (Thermomonospora, Thermopolyspora) determina maladii pulmonare alergice care se contracteaza la tara.

Sporii prezenti in fanul mucegait si in gunoiul de grajd pot sa cauzeze tulburari destul de complexe – “Maladia pamantului de fermier”.

Simptomatologia polinozelor apare precoce si se refera la conjunctivite, rinoree, obstructii nazale, cefalee, lacrimare intensa, adesea bronhospasm (edem Quincke), uneori diaree.

Pentru protejarea persoanelor cu teren alergic, susceptibile de polinoze, se alcatuieste calendarul polinic, foarte diferit dupa zona geografica, si de asemenea harta polinica a fiecarei zone.

Cantitati mari de polen se inregistreaza in atmosfera urmatoarelor zone ale Romaniei: Transilvania (Brasov, Sibiu, Tg. Mures, Praid), Oltenia (Govora), Muntenia (Curtea de Arges, Breaza, Bucuresti, Oltenita), Dobrogea (Constanta).

Trebuie mentionat ca aceste date sunt rezultatele unor cercetari izolate si ca restul teritoriului nu a fost studiat din acest punct de vedere.

Calendarul polinic al Romaniei reflecta urmatoarea situati:

-    Sfarsitul lunii martie pana in mai – polen de arbori

-    Mai pana in iulie – polen de graminee

2.    Calea digestiva

Unele plante alergizante sunt specii alimentare curente: capsunile, tomatele, fainurile de cereale. Ingurgitarea unui astfel de aliment face ca alergenii sa ajunga in organism.

Debutul acestor alergii este rapid, cu tulburari generale: cefalee, greturi, tulburari dermice: inrosirea fetei, urticarii; intolerante digestive, diaree intensa.

3.    Calea cutanata

Alergiile declansate dupa contactul plantelor alergizante cu tegumentele se manifesta ca dermatite alergice de contact. Acestea sunt specifice pentru plante din familia Asteraceae, licheni.

Diagnostic si tratament

Precizarea diagnosticului in alergii se realizeaza dupa un studiu prelungit si atent al fenomenelor, dupa un interogatoriu care sa se refere la frecventa acceselor, influenta sezoniera, influenta geografica, sensibilitatea la anumite plante alimentare, incidenta in familie (predispozitie ereditara).
Confirmarea diagnosticului o realizeaza medicul alergolog prin teste imunologice, intradermoreactii, de scarificare pe pielea antebratului pentru a introduce doze infinitezimale din diverse prodse de origine vegetala.

In general, sensibilizarea este in legatura cu o singura substanta sau cu un grup restrans de substante alergizante, dar cu timpul se poate constitui o multisensibilizare la mai multe substante.

Dupa ce este cunoscuta cauza, se pot realiza tratamente de desensibilizare capabile sa aduca rezultate favorabile.

Cel mai adesea se utilizeaza medicamente care neutralizeaza efectele fiziologice ale mediatorilor eliberati in cursul crizei alergice (histamine, kinine, serotonine). Este bine ca acestea sa fie administrate preventiv, inainte de declansarea crizei alergice si a infloririi speciilor generatoare de polen.

Este recomandata evitarea contactului cu alergenii (prin purtarea de masti sau manusi, evitarea iesirilor in perioadele de inflorire, evitarea unei alimentatii cu produse alergizante). In unele tari occidentale, serviciile sanitare anunta prin mass-media perioadele de risc, inceputul si sfarsitul infloririi plantelor alergizante.

Articol de Antoneta Barbu

• Prec
• Mai departe