Pun palma streașină la ochi și cat în zare să văd - dacă s-o fluiera adunarea - cine poate face reforma educației în România.

Ce văd, ce citesc?

- câțiva interesanți care scriu detașat despre copii și școli, mai mult ca exercițiu filozofic;
- câțiva funcționari ministeriali care scriu cu perdea și se ascund după limbaj tehnic ca să nu își asume dezgustul intim și totuși destabilizator de scaun;
- câteva figuri profesorale respectate în țară care, deși bine intenționate, scapă cu multă inocență o groază de sintagme trădătoare de mentalitate autocrată, birocratică și înțepenită în inflamări egoice;
- câțiva cercetători/funcționari care nu pot scăpa de formulări lemno-stufoase, cuminți și ei în scaune dependente de alții mai sus;
- câteva ong-uri care colaborează perfect cu Ministerul și care au tot interesul să nu deranjeze pe nimeni acolo;
- un mediu universitar pedagogic unde studenții mărturisesc că dorm la mai mult de jumătate din cursuri și unde se poate califica, la distanță, și fosta femeie de serviciu de la poștă, dacă își plătește taxa anuală; 
- o masă de profesori debusolați, peste care au trecut n-șpe mii de obositoare schimbări fără sens; fără cunoștințe metodologice și pedagogice de formare a gândirii critice și creative;
- câteva bloguri mari de parenting care amestecă hrănitul la sân cu articole despre manualele copiilor;
- câte o tânără profesoară din sistem cu mentalitate apostolică pe tărâmuri rurale unde te împinge sistemul dacă nu vorbești frumos;
- câteva școli private care au vrut marea cu sarea dar li s-a tăiat nasul acum cu impozite pe salarii și alte dări de numai educație nu mai ai chef să faci - decât dacă e cel puțin de 1000 euro/lună;
- câțiva reprezentanți din presă care vânează subiecte la început și final de an școlar, ca să-și facă și norma pe Educație;
- inspectorate și CCD-uri unde încă te duci cu sacoșica/pliculețul dacă vrei un post mai bunicel;
- un ministru agramat, cu aura maiștrilor de pe platforma siderurgică de odinioară și un brav partid la conducere care ar însemna să se îngroape pe veci dacă saltă puțin intelectul acestei țări prin vreo reformă, doamne ferește!

Nu o fac pe deșteapta aici. Și eu sunt undeva în liniuțele de mai sus.

Oana MoraruJale mare, fraților! N-avem cu cine! Nu se gândește nimeni la copii ca la o investiție pe termen lung în sens mai generos, pentru bunăstarea colectivă sau binele general. Toată lumea e pe modul de supraviețuire - urma scapă turma. N-ai cum să evoluezi intelectual și spiritual ca nație când fiecare părinte, profesor, politician sau funcționar se gândește doar la fundul lui. Nu există evoluție, nici individuală, nici colectivă, când fiecare dintre noi are sistemul limbic bășicat și inflamat în starea asta de luptă sau de camuflare. Țara asta e condamnată să nu facă saltul peste individualism. Suntem, poate, prea răniți fiecare, sufletește, prea atonici emoțional, prea cu vălul pe față ca să facem un salt curajos și dureros.

Articol preluat de pe pagina Oana Moraru

 

Mai multe articole