Ai un copil stangaci? Nu trebuie sa intri in panica sau sa il privesti ca pe un " copil cu probleme ". Este foarte posibil ca, peste cativa ani, sa constati ca ai un copil mai talentat si mai indemanatic decat te-ai fi asteptat. Tot ce trebuie sa stii este sa ai multa rabdare, sa il ajuti si sa il incurajezi in tot ceea ce va face el de-acum incolo, si sa stii cu ce anume ai de fapt de-a face.

Conform statisticilor, in prezent aproximativ 15 % din populatia adulta din intreaga lume este stangace (conform altor date, intre 8-10%). Nu este ceva ce ar trebui sa ne ingrijoreze peste masura, si nici sa il consideram drept un handicap, asa cum nu este nici o regula privind caracterul ereditar, parintii putand fi de exemplu dreptaci dar sa aiba un copil stangaci.

Mic istoric

Cu multi ani in urma a fi stangaci era ceva de condamnat. O credinta superstitioasa atribuia mainii stangi functia de " malefic " sau ceva care oricum nu aducea altceva decat rau. Inuitii credeau ca stangacii sunt vrajitori, iar barbatii japonezi aveau dreptul sa divorteze de sotia lorin cazul in care aflau ca aceasta este de fapt stangace. Familiile in care se nastea un astfel de copil erau " puse la zid ", marginalizate si considerate ca fiind blestemate. Pentru a fi vazuti cu ochi buni in societate parintii isi obligau copiii sa-si foloseasca mana dreapta recurgand la tot felul de metode crude: de exemplu le legau mana stanga la spate, asigurandu-se astfel ca nu o pot folosi si ca vor fi obligati in felul acesta sa scrie cu dreapta. De asemenea invatatorii isi fortau elevii stangaci sa scrie cu mana dreapta, iar aceasta sarcina in plus ii deruta si mai mult. Un exemplu este arhitectul german Klaus Metzler care a suferit mult timp de probleme de concentrare pentru ca devenise un stangaci contrariat. In copilarie fusese fortat sa se foloseasca de mana dreapta, insa in final a reusit sa se re-educe si sa invete cum sa faca totul cu stanga, asa cum fusese el creat. In urma unei terapii la sfarsitul studiilor sale a invatat sa se foloseasca din ce in ce mai mult de mana sa stanga, iar acum se simte complet derutat daca incearca sa scrie cu mana dreapta.

Desi au trecut multi ani de atunci si se presupune ca am fi mult mai civilizati, exista si astazi parinti care recurg la o astfel de metoda, iar ceea ce este si mai ingrijorator e faptul ca intalnim aceasta practica chiar si in unele scoli.

La polul opus insa se povesteste ca stangacii erau considerati oameni " alesi " si deci erau priviti cu admiratie si respect. Pe campul de lupta a fi stangaci era un mare atuu, pentru ca puteau sa isi suprinda adversarul pe partea pe care acesta se astepta cel mai putin.

copil stangaci

Explicatii stiintifice pentru copii stangaci

Oamenii de stiinta au facut numeroase studii pentru a afla de ce unii copii se nasc stangaci: sa fie ereditar? sa fie de vina parintii? se poate " vindeca" ? Una dintre explicatii, si cea mai plauzibila de altfel, indica genele care determina de fapt si trasaturile unui om. Este acelasi lucru ca si in cazul celor care se nasc cu ochii verzi sau albastri, numai ca in ceea ce ii priveste pe stangaci vorbim de o parte a emisferei cerebrale care coordoneaza intreaga parte stanga a corpului. Conform unor altor teorii explicatia consta in existenta unui nivel ridicat de testosteron in timpul sarcinii. Neurologul Norman Geschwind este convins ca nivelul de testosteron are mari influente asupra „modelarii" creierului: acesta ar incetini dezvoltarea emisferei stangi a creierului, fapt ce ar determina migrarea neuronilor in emisfera dreapta. Astfel, fiind mult mai dezvoltata, emisfera dreapta devine centrul limbajului si al mainii determinante. Iata de ce este o mare greseala ca un copil stangaci sa fie fortat sa scrie cu dreapta: este obligat practic sa gandeasca si sa actioneze altfel decat este el programat s-o faca.

Cand si cum stim daca avem un copil stangaci

Daca este dreptaci sau stangaci se poate observa pe la varsta de 5-6 luni, cand se poate sesiza tendinta copilului de a dormi mai mult pe partea stanga sau pe partea dreapta, de a apuca obiectele in mod preferential cu manuta stanga sau dreapta ori faptul ca misca mai mult piciorusul stang decat pe cel drept. Mai tarziu, dupa varsta de 2 anisori, cand incepe sa deseneze, se observa si mai clar tendinta lui de a fi mai degraba stangaci decat dreptaci sau invers: foloseste numai manuta stanga sau dreapta ca sa apuce cana, lingura, sa aseze jucarii, sa tina un creion, sa dea paginile la o carte etc.

Exista de altfel o serie de teste care ne pot ajuta sa ne dam seama cu certitudine daca avem sau nu un copil stangaci:
- Se arunca o minge spre picioarele copilului si se observa cu ce picior o loveste.
- Se ruleaza o hartie in forma de tub si i se cere copilului sa priveasca prin ea, urmarind cu care ochi o va face.
- I se da un ceas si i se cere sa asculte ticaitul, urmarind cu care ureche va asculta.

Educatia copilului stangaci

Nu mai este nici o indoiala: aveti un copil stangaci. Atunci trebuie sa stiti ca a lucra cu el va fi o adevarata provocare, atat pentru voi, in calitate de parinte, cat si pentru educatori sau invatatori. Educatia lui va cere multa rabdare si implicare, iar ceea ce este foarte important este sa ii fie insuflata copilului increderea in el, fara a fi fortat in vreun fel.

Sa manance si apoi sa scrie sunt primele mari incercari din viata lui. La inceput va varsa aproape tot din lingurita, insa cu timpul va deveni mai indemanatic si va folosi lingura la fel de bine ca si un copil dreptaci. Primele incercari de a scrie vor fi mai degraba niste mazgalituri urate. Copii stangaci au tendinta de a face literele si cifrele invers, insa nu trebuie facuta o tragedie din asta si nici nu trebuie certati sau pedepsiti. Cu intelegere, ajutor si perseverenta ei vor reusi in timp sa isi corecteze greselile si sa scrie sau sa deseneze la fel de bine ca si restul copiilor.

In orice ve-ti face impreuna trebuie sa tineti seama de faptul ca un copil stangaci oboseste mai repede, iar explicatia ar fi aceea ca muschii mici ai mainii obosesc mai repede la stangaci decat la dreptaci. Atunci cand il inscrieti la scoala aduceti la cunostinta invatatoarei faptul ca aveti un copil stangaci si asigurati-va ca va primi tot sprijinul de care va avea nevoie.

Imaginea in oglinda

De regula, atunci cand un copil invata sa scrie, este ajutat de unul din parinti care ii ghideaza mana, ceea ce nu este insa aplicabil si la stangaci. Specialistii recomanda " imaginea in oglinda " : mama sta aseata la masa in fata copilului, deci mana ei dreapta va fi in fata mainii stangi a copilului. In acel moment tot ce trebuie sa faca el este sa imite miscarile mainii mamei sale. Klaus Metzler a afirmat ca aceasta este de departe cea mai buna si mai eficace metoda. " M-a ajutat foarte mult pe tot parcursul programului de a invata sa scriu. Ma simteam in sfarsit intr-o buna armonie cu mine insumi. Practic scriam asa cum imi venea mie cel mai bine." De altfel aceasta este o metoda buna si atunci cand copilul este invatat sa manance singur, sa se lege la sireturi, sa decupeze, etc.

Atentie! Este adevarat ca sunt copii care, desi sunt stangaci, pot scrie si cu dreapta. Puteti sa-i ajutati sa incerce sa scrie si cu manuta dreapta, daca insa aceste incercari, care nu trebuiesc prelungite mai mult decat e nevoie, se finalizeaza cu esec, atunci copilul este lasat sa scrie, sa deseneze si sa se joace asa cum poate el.

Sa nu uitam un fapt extrem de important: majoritatea lucrurilor sunt facute pentru dreptaci: felul in care se inchid sau deschid usile, cantatul la pian sau alt instrument, pictatul, sporturile, etc. Indiferent de situatie stangacii trebuie ajutati cu multa rabdare si intelegere sa se descurce la fel de bine ca si un dreptaci.

 

MOBILE //PArenting ADS vers 2019 300x250_4

Mai multe articole