Disabilităţile de învăţare sunt diagnosticate tradiţional prin efectuarea a două teste şi observarea unei discrepanţe semnificative între scoruri. Aceste teste sunt testul de inteligenţă (sau IQ-ul) şi testul standard de achiziţii (citit, scris, aritmetică). Majoritatea copiilor diagnosticaţi cu o disabilitate de învăţare au inteligenţă normală sau peste normal dar nu demonstrează acest potenţial la testarea achiziţiilor.

probleme cu invatarea

De exemplu, un copil poate avea un scor de 112 la testul de inteligenţă dar scorul la matematică poate fi doar 90 şi această discrepanţă de 22 de puncte dintre abilitatea sa potenţial şi cea realizată (la matematică) poate califica copilul pentru servicii speciale la şcoală. Unele state, de exemplu, definesc o disabilitate de învăţare ca o diferenţă de 15 puncte dar acest criteriu variază de la o parte la alta a ţării. Ca rezultat definiţiile oferite de stat exclud uneori o gamă de dificultăţi de învăţare care nu produc discrepanţe largi. 

Dacă o disabilitate de învăţare nu este detectată precoce, diagnosticată corect şi tratată eficient aceasta poate determina o serie de probleme. Aceste dificultăţi adiţionale pot fi emoţionale şi copilul demonstrează semne de tristeţe, frustrare sau dezamăgire. De asemenea, pot apare probleme de comportament. Sau dificultăţil de învăţare pot apare în familie determinând, de exemplu, neînţelegeri, stress crescut sau blamarea altora. Studiile arată că printre copiii ai căror familii caută ajutor profesional pentru probleme emoţionale sau comprotamentale, 30-50% au disabilităţi de învăţare.

 

MOBILE //PArenting ADS vers 2019 300x250_4

Mai multe articole