Pe data de 9 februarie 2010 se sărbătoreşte la nivel european Ziua Siguranţei pe Internet 2010, eveniment desfăşurat anual în peste 50 de ţări sub egida reţelei europene INSAFE - European Safer Internet Network, în cadrul programului Safer Internet Plus al Comisiei Europene În România evenimentul va fi organizat de consorţiul Sigur.info, coordonat de Salvaţi Copiii România, în parteneriat cu Positive Media şi Focus – Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual.

Pentru a marca Ziua Siguranţei pe Internet 2010, vor fi organizate două concursuri, la nivel naţional şi, respectiv, la nivel european. La nivel naţional, consorţiul Sigur.info lansează concursul „Cum te văd ceilalţi pe Internet? Gândeşte înainte să postezi", la care sunt invitaţi să participe copiii şi tinerii între 6 şi 19 ani. Sub coordonarea unui adult, aceştia pot înscrie în concurs proiecte multimedia în care să ilustreze necesitatea protecţiei identităţii pe Internet şi consecinţele nerespectării regulilor de protejare a informaţiilor personale asupra relaţiilor sociale. Competiţia este deschisă atât şcolilor, cluburilor de tineret, cât şi copiilor în mod individual, data limită de transmitere a proiectelor fiind 26 Ianuarie 2010. Regulamentul complet al competiţiei poate fi consultat la adresa http://sid2010.sigur.info.

La nivel european, Insafe va lansa pe data de 1 februarie un concurs similar, intitulat "Think B4 U Post!"şi adresat copiilor cu vârste între 5-11 ani, respectiv 12-15 ani. Concursul va fi deschis atât copiilor, care pot participa individual, cât şi şcolilor, având ca obiectiv conştientizarea rolului pe care îl au copiii în protecţia lor pe Internet. De asemenea, scolile sunt invitate să înregistreze evenimentele pe care le vor desfăşura pentru a marca această zi pe SID Fair, un site dedicat Zilei Siguranţei pe Internet, Pentru mai multe detalii, puteţi accesa site-ul www.sigur.info .

Evenimentele organizate cu ocazia Zilei Siguranţei pe Internet au ca scop promovarea utilizării într-un mod mai sigur şi responsabil a tehnologiei online şi a telefoanelor mobile, mai ale de către copii şi adolescenţi, precum şi conştientizarea şi educarea acestora asupra pericolelor navigării nesupravegheate pe Internet. România a participat pentru prima dată la acest eveniment în urmă cu 2 ani, câştigând locul întâi la concursul european "Ziua Siguranţei pe Internet 2008" categoria 5–10 ani, cu proiectul "I'm just a Kid", realizat de o clasă de 18 copii de la Colegiul Gimnazial Zaharia Boiu din Sighişoara. La ediţia 2009 au fost premiate 9 echipe câştigătoare ale concursului naţional "Familia mea Internaută", precum şi echipa formată din cinci tineri români, câştigătoare a competiţiei europene „Navighează pe Internet – gândeşte-te la Intimitatea ta", organizată cu ocazia Zilei Protejării Datelor Personale. sigur.info-internet mai sigur pentru copii

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm contactaţi:

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Alte informaţii detaliate sunt disponibile pe site-ul www.sigur.info/index.php?/sid2010/

Note pentru redactori:

 Safer Internet Plus este un program sprijinit de Comisia Europeană, care cuprinde centre naţionale active în toată Uniunea Europeană, având ca obiectiv comun promovarea utilizării în condiţii de mai mare siguranţă a Internet-ului şi a noilor tehnologii online de către copii.
 Obiectivul general al programului este promovarea siguranţei copiilor pe Internet, prin organizarea de activităţi de conştientizare şi informare asupra pericolelor din mediul virtual. Proiectul îşi propune să ofere profesorilor, părinţilor şi copiilor cunoştinţe şi instrumente pentru protecţia în acest nou mediu tehnologic.
 Organizaţia Salvaţi Copii România a participat la programul de finanţare al Comisiei Europene şi a câştigat licitaţia de proiect, asumându-şi din 2008 rolul de Coordonator naţional al programului naţional Sigur.Info în cadrul programului comunitar mai sus menţionat, în parteneriat cu Positive Media şi Centrul FOCUS – Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual.

 

Jucarii pentru copii isteti

Jocul, jucariile si copiii - 7 avantaje ale acestor activitati distractive, dar si educative
Te-ai intrebat vreodata de ce e atat de important pentru copii sa se joace? De ce au nevoie de jucarii si activitati care sa ii relaxeze, care sa ii bucure si, bineinteles, care sa le ajute dezvoltarea? In valtoarea unei vieti prea haotice uneori tindem sa uitam cat de importanta e joaca pentru copiii nostri. Ca un fel de “reminder” in acest sens, iata cateva dintre avantajele activitatilor distractive, dar si educative in care trebuie implicati ...
Mai mult...
10 activitati distractive si educative, perfecte pentru interior
S-au inmultit deja zilele cu temperaturi scazute, asa ca nu ne mai putem juca atat de des in parc sau nu mai putem planifica o iesire la munte in fiecare week-end. Asta nu inseamna, insa, ca lasam ploaia si frigul sa ne strice distractia impreuna cu copilul nostru! Mai ales ca avem la indemana o multime de variante de activitati distractive si educative, perfecte pentru interior. Esti si tu in cautarea unor astfel de solutii “pentru vreme rea”? U...
Mai mult...
Jucării care dezvoltă limbajul copilului
Există o mulțime de modalităti prin care putem ajuta copiii în dezvoltarea abilităților de comunicare. Totuși, cele mai distractive și mai eficace s-au dovedit a fi jocurile adaptate vârstei lor si care vor oferi multiple posibilități de dezvoltare a creativității. Jucăriile alese corect angajează simțurile copilului, îi declanşează imaginația și îl incurajează să comunice. Știi și tu că orice activitate care presupune învățare, poate fi realizat...
Mai mult...

Mai multe articole