×

Eroare

[OSYouTube] Alledia framework not found

Încă din anii grădiniței și ai primelor clase primare, copiii noștri ”târăsc” după ei câteva mari goluri în competențele de bază, în atitudine și deprinderile principale - multe neglijate nu numai de programele școlare, dar și de cadrele didactice slab pregătite, deloc conștiente de ce rădăcini susțin, în timp, raționamentele complexe, autocontrolul, atenția voluntară, modul de operare eficient și angajat.

În practica noastră de peste 3 ani - cea care întâlnește, lucrează și evaluează preșcolari și școlari din toată țara, cam trei sferturi din ei sunt mult sub media vârstei la:

1. Desen

Nu mă refer la talentul grafic, ci la expresivitate, număr de detalii, reprezentarea hărților mentale a unor povești sau informații, la relația parte-întreg. Mulți copii rămân la faza preschematică a primilor 3 ani de viață, rigizi și elementari în desen, cu stereotipii înghețate în jurul aceleiași vârste. Nu le poți pretinde compuneri dezvoltate la clasa a VI-a sau așezarea în pagină a unei probleme cu 2-3 raționamente atât timp cât expresivitatea lor grafică reflectă idei puține, dialog intern sărac. O să revin imediat cu un articol plin de imagini despre cum se dezvoltă desenul la grădiniță și de ce e vital să facem asta.

2. Coordonare motrică grosieră

Mulți copii - aproape o treime - nu merg bine în echilibru la banca de gimnastică, nu sar pe două picioare, nu fac forfecări de picioare prin săritură, nu pot urmări traiectoria unei mingi aruncată sus pe terenul de sport. Se face puțin sport; centrii nervoși responsabili cu coordonarea în creier au legătură decisivă, pe termen lung, cu formarea atenției voluntare, cu abilitatea de a transcrie corect de pe tablă sau de a te orienta într-un text literar.

3. Autocontrol și atenție

Până la a le cere aceste atitudini mentale în clasă, e foarte ușor să constați, cu ochiul liber, că peste o jumătate din copiii noștri au impulsivitate și reactivitate mare a corpului la jocuri simple de mișcare la comandă, la jocurile de autocontrol sau ”self-regulation games” despre care puneam un link acum câteva săptămâni. Până nu antrenăm în corp autocontrolul, până nu educăm prin joc și miză distractivă ce înseamnă să aștepți, să calculezi următorul pas, să procesezi comanda verbală, nu ai cum să le pretinzi copiilor să fie ”atenți și cuminți” în clasă.

Oana Moraru

4. Voce socială și participare verbală, activă

Numai o treime dintre cei pe care i-am văzut eu participă activ la dialog, la ping-pong-ul ideilor în clasă. Majoritatea stă și ascultă pasiv, e obișnuită să primească cerințe și să execute fără să adauge sau să întrebe nimic. Viitorul acestor copii este despre flexibilitate, adaptabilitate, inițiativă și asertivitate. Noi îi învățăm de mici să tacă. Există tactici pedagogice exprese care cultivă șansele de a te exprima în fața celorlalți, de a completa, comenta și pune întrebări pe marginea lecției. Dacă nu le folosim, ne ducem naibii ca nație. Ne învățăm copiii să tacă în front.

5. Relația cu ”problema” și ”greșeala”

O jumătate dintre ei ascund problemele, se tem de greșeli, au reflexe imediate de camuflaj al vinovățiilor.

 

 

Mai multe articole