Orice parinte se simte implinit atunci cand copiii lui se inteleg, cand tin unul la altul si se sprijina in momentele dificile din viata, iar cel mai sfasietor lucru pentru un mama si un tata e sa vada pe frati certandu-se intre ei si facandu-si rau. Pentru ca sa eviti rivalitatea si invidia intre copiii tai, trebuie sa fii atenta la niste lucruri care ni se par banale, insa ele cantaresc enorm de greu in sufletul celor mici.

Drumul spre rivalitate

Daca ai bucuria de a fi insarcinata pentru a doua oara, trebuie sa stii ca nu doar sotul tau trebuie pregatit pentru acest eveniment deosebit, ci si copilul tau. El trebuie ajutat sa nu-l vada pe viitorul fratior ca pe un rival si sa nu fie invidios. Cum faci aceasta?

Inca dinainte de nastere trebuie sa-ti pregatesti copilul sa-si intampine fratiorul sau surioara cu dragoste si bucurie, iar nu cu frica de a pierde dragostea ta. E bine sa-i vorbesti despre faptul ca de acuma va avea mereu cu cine sa se joace, acesta fiind un lucru foarte important pentru el. De asemenea, daca la randul tau ai avut frati, e bine sa-i povestesti intamplari frumoase petrecute alaturi de ei.

Dupa ce ai nascut si ai ajuns acasa, copilul tau mai mare va observa cum ai grija de prunc, cum il verifici des, il legani sau il alaptezi. Acum este un moment in care copilasul, fetita sau baietel, poate deveni un ”rival” pentru primul tau copil. Asadar, trebuie sa gestionezi excelent fiecare situatie care va aparea intre ei.

invidie copiiNu numai al doilea bebe are nevoie de multa atentie, ci amandoi. De obicei, fratele mai mare are tendinta sa se simta mai putin iubit, de aceea are nevoie de mai multa afectiune si el. Daca ii ceri ajutorul pentru a-l ingriji impreuna pe noul sosit, il vei face sa se simta important in familie, un lucru foarte bun. E bine sa-i explici si de ce el are parte de un tratament putin diferit, sa-i spui ca la fel ai avut grija si de dansul cand a fost mic.

Cand ambii fii sunt marisori, trebuie sa ai grija sa nu faci comparatii intre ei. Fiecare prunc al tau vine cu darurile lui, pe care daca il vei ajuta sa le cultive, dansul va deveni un om implinit si fara frustrari. Nu putine sunt cazurile in care copiii mai linistiti sau cu rezultate la invatatura nu atat de bune precum fratii lor, se simt complexati din cauza comentariilor parintilor si au chiar un sentiment de inferioritate care ii urmareste toata viata.

Invidie si cearta

Invidia care s-a instalat intre frati din cauza neatentiei parintilor si lipsei lor de tact in cresterea acestora, duce la cearta. Daca pana acum n-ai stiut si s-a intamplat asta in familia ta, timpul nu e pierdut si sunt multe moduri in care poti indrepta lucrurile pana ca ei sa creasca asa.

Nu te amesteca de fiecare data cand ei se cearta, nu incerca sa-i impaci cu forta si nu pedepsi intotdeauna pe cel mare, caci astfel nu vei face decat sa inrautatesti situatia.

In ultimul timp multi parinti apeleaza la metoda ”borcanului prieteniei”. Dansii pun la vedere un borcan unde, de fiecare data cand fratii se inteleg si coopereaza frumos, introduce o moneda. Atunci cand sunt obraznici si se cearta, o moneda este luata si astfel, la interval de 7-10 zile merg impreuna cu copiii sa cumpere ceva de banii ce s-au adunat. Metoda aceasta s-a dovedit excelenta in multe cazuri.

Iata ca venirea unui al doilea sau al treilea copil in casa ta nu inseamna doar scutece si leganat, ci mult mai mult. Evenimentul trebuie apreciat in ansamblu, iar aceste cateva idei despre cum trebuie indrumata si gestionata legatura dintre frati te vor ajuta ca in familia ta sa domneasca iubirea si prietenia. In plus fata de cele prezentate, trebuie sa mentionam faptul ca daca cei mici vor vedea la parinti cat de mult se iubesc si se pretuiesc, asa se vor comporta si ei.

Articol de Iustina C

 

MOBILE //PArenting ADS vers 2019 300x250_4

Mai multe articole