Există metode  prin care copilul tău poate să dobândească calități și aptitudini pe care numai tu i le poți dezvolta încă din stadiul de bebeluș. Se stie prea bine, că cei mici își imită părinții o dată ce simțurile acestora intră în contact cu lumea înconjurătoare. Inteligența poate performa la bebeluși în anii următori  de formare, dacă sunt stimulati în prima parte a vieții lor, esențială pentru a învăța. Bineînțeles, felul în care se realizează comunicarea cu aceștia, va face diferența, mai târziu. Niciodată nu este prea târziu, nu mai este valabil în cazul copiilor care asimilează mai greu informațiile o dată ce jucăriile le atrag atenția. Din acest motiv, multe mame greșesc atunci când spun că bebelușii nu pot fi receptivi și de multe ori par distrați de o lume imaginară, o lume doar a lor. Este bine să pătrundem în această lume.

Anumite studii au demonstrat că felul în care reacționează la anumiți stimuenți, te pot ghida ca mamă atunci când vrei să determini gradul său de concentrare sau de asimilare a informațiilor. Într-un cuvânt, poți determina gradul de inteligență al bebelușuui tău și totodată îl poți ajuta să devină mai receptiv. Pentru cazurile mai rare, dar bine de depistat din timp de către părinți, sunt problemele ce țin de anumite deficiențe, un exemplu fiind autismul. Dacă se aplică niște simple teste bebelușului, poți scuti de probleme viitorul copilului tău, aflând la timp deficiențele ce mai târziu se vor corecta mai greu.

10 metode simple pentru un copil deștept

1. O primă metodă pentru a dezvolta memoria copilului tău, este de a face contact cu ochii săi. Acest lucru îl va ajuta să memoreze mai ușor figurile persoanelor din jur, și bineînțeles pe a ta. Contactul îndelungat va fi imitat de acesta și ulterior îl va ajuta să analizeze mai bine o persoană. Ochii trădează chiar și pe un bebeluș, care mai târziu va fi acel copil analitic cu cei din jur, atent, care va transmite siguranță și încredere în sine.

vreau un copil destept2. Arată-i fotografii, învață-l să vizualizeze, să analizeze, pentu ca apoi să rețină fragmente, culori, obiecte. Este și o bună metodă de a-i dezvolta imaginația. Materialele scrise puse la vederea lui, îl vor ajuta mai târziu să recunoască anumite litere, asta îl va ajuta totodată să învețe să scrie mai ușor, pentru că simbolurile parcurse întâmplător în stadiul de bebeluș,  îi vor fi deja familiare ulterior.

3. Fă pauze atunci când vorbești cu el. Chiar dacă scoate sunete și câteva gângăveli, nu îl acoperi cu vocea, acesta este felul său de a comunica cu oamenii. Obișnuiește-l cu o regulă simplă a dialogului, trebuie să asculți, ca să fii ascultat. Cu timpul nu vei avea probleme cu el într-o comunicare. Gândește-te la toate mamele  cărora li se atrage atenția pentru că copiii lor vorbesc neîntrebați la școală, poți să nu fii una dintre mamele acelea, aplicând o metodă simplă în educarea sa.

4.  Pune-i muzică în cameră, cântă chiar tu. Învață-l ritmul muzicii, lovind ușor obiecte din jurul lui. Învățarea muzicii este asociată cu învățarea matematicii.

5. Dă-i indicii în legătură cu ceea ce urmează să faci. Mă duc să îți aduc ursulețul. Prin asta va înțelege noțiunea de cauză și efect și totodată valoarea cuvintelor, a promisiunilor. Va face ceea ce va spune și va cere același lucru în schimb, de la persoanele din jur.

6. Râde, glumește, gâdilă-l. Stimularea râsului îi va dezvolta simțul umorului. Va înțelege bucuria fiecărui moment amuzant și va face tot posibilul să găsească metode de a îți încânta privirile printr-o poznă.

7. Învață-l rutina. Mai târziu va avea nevoie de ea. Hrănește-l dimineața, este demonstrat un IQ mai mare de către specialiști. Nu vrei un copil care trebuie forțat în diminețile în care trebuie să meargă la școală. Mesele, momentele în care îi schimbi scutecul sau îți stabilești o oră în care să te joci cu el, anunță-le din timp, cu voce tare, el va înțelege ceea ce urmează să faceți, astfel va înțelege să anticipeze rutina.

8. Pune obiecte pe podea: un fotoliu, o jucărie, un taburet de mică înălțime. Crează-i un traseu astfel încât să învețe să se orienteze în spațiu, să ocolească anumite zone și să se descurce singur într-un spațiu aglomerat. Lasă-l să depășească singur obstacolele, vei fi surprinsă, pe unele va încerca să le doboare sau să se urce pe ele, în felul ăsta va face și exerciții fizice.

9. Ascunde-i jucăriile, fă-l să își găsească singur comoara. Așa va învăța că unele obiecte pot să dispară și atunci când își dorește ceva va trebui să depună un minim efort în a-l găsi.

10. În cele din urmă, nu uita cel mai important lucru în viața bebelușului tău. Citește-i cărți cu povești înainte de culcare, chiar din primele luni. O poveste citită de 2-3 ori poate fi reținută de acesta. Totodată acesta va învăța limba în care îi citești. Când lecturezi, fii atentă la nuanțarea textului citit, fii expresivă, astfel încât fiecare cuvânt să fie asociat cu sensul lui de către bebelușul tău.

Articol de Raisa Laura Zadunainschi

Sursa foto: www.babiesblosom.com

 

MOBILE //PArenting ADS vers 2019 300x250_4

Mai multe articole