Bucureşti – 27 octombrie. Conferinţa „Cum creştem copii sănătoşi. Totul despre afecţiunile de sezon şi bolile copilăriei”, organizată de Social Moms cu susţinerea Cutaden® Bebe, a conturat tabloul problemelor de sănătate ce pot apărea în primii ani de viaţă ai copilului şi al măsurilor pe care le putem lua pentru prevenirea şi tratarea lor. Un eveniment bogat în informaţii care a fost urmărit de cei 180 de părinţi din sala şi online de alţi 11.450 de părinţi.

Dr. Luminiţa Alexandrescu, medic primar medicină generală, medic de familie, a vorbit despre răceală şi gripă, care sunt diferenţele dintre cele două afecţiuni şi când este cazul să ne adresăm doctorului.

Răceala are origine virală şi este important să se ştie că nu se tratează cu antibiotice. Este nevoie doar de o bună hidratare, alimentaţie uşoară şi medicamente care să amelioreze simptomele. Între vârstă de 2 şi 5 ani, există o aşa numită „groapă imunitară” din cauza dezechilibrului dintre microbi cu care copilul intră în contact şi capacitatea limitată de răspuns a organismului.

Febra nu este o boală, ci doar un mecanism normal de apărare ce stimulează organismul să se apere şi trage un semnal de alarmă care activează sistemul imunitar. În timpul episoadelor de febră apare riscul deshidratării, de aceea este important să nu înfofolim copiii care au febră.

conferinta copii sanatosi

Gripa este o formă particulară de viroză care apare din cauza infectării cu virusuri gripale şi singura modalitate de prevenţie este vaccinarea.

Humer a fost prezent la eveniment cu cel mai nou produs din gama "Humer stop Virus" ce acţionează împotriva infecţiilor virale la debutul primelor simptome.

Dr. Valeria Herdea, Medic Primar de Medicină Generală, Medicină de Familie, Profil Pediatrie, Președinte AREPMF, a vorbit despre îngrijirea pielii bebeluşului şi s-a adresat şi tăticilor, subliniind importanța lor în îngrijirea celor mici.

Pielea este bariera împotriva infecţiilor, de aceea este important să avem grijă de ea. Dr. Herdea ne recomandă să avem încredere în sfatul medicului pediatru şi să folosim produse speciale pentru îngrijirea pielii bebeluşilor. Crema protectoare Cutaden® Bebe ajută la menținearea sănătății pielii bebelușului prin 3 ingrediente valoroase: o formă naturală de vitamina E (Vital ET ® - cu rolul de a hrăni durabil pielea), oxid de zinc (formează o barieră protectoare) și ihtiol (antibacterian).

Dermatita de scutec este una dintre cele mai frecvente probleme întâlnite la sugari, iar aceasta are mai multe cauze:

- Capacitatea redusă a tegumentului nou-născutului de a scădea temperatura corpului prin transpiraţie duce la apariţia eritemului.

- Bariera cutanată nu este suficient dezvoltată şi agenţii iritanţi penetrează mult mai uşor.

- Frecarea dintre piele şi scutec.

Dr. Angelica Vişan, medic specialist boli infecțioase la Matei Balș, secția de copii, a vorbit despre bolile copilăriei care sunt atât de numeroase: rujeolă, rubeolă, varicelă, scarlatină, tuse convulsivă, oreionul, difteria, poliomielita.

Prevenirea acestor boli este importantă şi profilaxia se face prin vaccinare. Este bine de reţinut că pot apărea complicaţii din cauza scăderii imunităţii şi, de asemenea, faptul că bolile copilăriei de manifestă mai grav la adulţi.

Dr. Irina Costache, medic specialist pediatru, blogger @mamicapediatru.ro, a vorbit despre durerile de burtă despre care se spune că “sunt un hău fără fund”, în sensul că pot fi multe cauze care pot determina durerile de burtică la copii.

Principalele subiecte abordate au fost gastroenterocolită, constipaţia şi diareea. În caz de diaree, nu se recomandă regim alimentar ci o alimentaţie normală. Diareea va continua până la eliminarea infecţiei. Pentru constipaţie se recomandă în primul rând schimbarea dietei alimentare care trebuie să fie bogată în fibre şi lichide (ciorbiţe, apă, ceai) şi abia apoi apelăm la laxative (sirop).

Este cazul să ne îngrijorăm atunci când copilul are febră înalta ce nu cedează la antitermice, are dureri mari, este somnolent şi apatic, nu urinează, abdomenul este sensibil la palpare.

Mihaela Pînzaru, reprezentat marca Ceys, a susţinut tema importanţei unui mediu sănătos pentru bebeluş. Sanytol este expertul în dezinfecţia fără clor şi asigură un mediu sănătos acasă, distrugând 99.9% din bacterii, ciuperci şi virusuri. Nou născuţii sunt foarte sensibili şi vulnerabili în faţa infecţiilor. De aceea dacă mediul înconjurător este igienizat corespunzător, riscul infecţiilor scade considerabil: igienizarea mâinilor, hainelor şi a obiectelor de casă.

Evenimentul a fost moderat de Anca Gheorghe, mommy blogger @blogintandem.ro

Mulțumim partenerilor: Cutaden® Bebe, NN Asigurari, Humer și Sanytol.

Conferința s-a transmis LIVE pe socialmoms.ro și qbebe.ro, iar înregistrarea va fi disponibilă pe socialmoms.ro.

Parteneri media: qbebe.ro, desprecopii.com, mamicamea.ro, sfatulmamicilor.ro, gokid.ro, kidsnews.ro, mamica.ro, blogintandem.ro, fricidemamici.ro, ruxandraluca.ro, meseriadeparinte.ro, cristinaotel.ro, iulianaroca.ro, frunzaresc.eu, mamadematei.wordpress.com, pisicapesarma.ro, educatiecudragoste.ro, roxanadulgheru.ro.

 

Mai multe articole