Între 7 și 11 iunie, Primăria Capitalei și Teatrul Ion Creangă, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1 - București, organizează o nouă ediție a Festivalului Amintiri din Copilărie, prilej numai bun pentru copii și părinți să se bucure de soare și relaxare, teatru și muzică în Parcul Kiseleff.

Festivalul, aflat la cea de-a IV-a ediție, reunește pe durata celor cinci zile o mulțime de evenimente și activități: spectacole și concerte, instalații creative și jocuri haioase pentru tineri exploratori, ateliere și demonstrații dintre cele mai interesante sau lecturi de povești printre perne fermecate.

 Banner   Amintiri 2017

Cei mici  ̶  și mari deopotrivă  ̶  vor avea ocazia să urmărească actori, instrumentiști, dansatori și acrobați veniți de departe. Printre musafiri se numără trupe și companii din Germania (Dulce Compania și Aras Stilt Band), Olanda (Het Mobiele Naaiatelier), Franța (Cie Mandingue), Italia (Fanfara Amaseno), Elveția (Orchestra Fluturilor), dar și artiști din Israel (coregraful Ofir Yudilevitch și trupa de percuționiști Navon Amos & Demente Drummers), a căror prezență este posibilă cu sprijinul Ambasadei Statului Israel în România.

Acestora li se adaugă artiști și facilitatori locali care vor anima programul la scenă, unde sunt programate spectacole de teatru de păpuși, ventrilocie, improvizație, show-uri cu baloane de săpun, momente de magie, jonglerii și acrobații. Surprize vin și din alte zone ale parcului, care au fost transformate în centre de activități: Amfiteatrul bucuriei, Poienița botoșeilor, Peluza simfonică, Pătuțul fermecat sau Copacul colorat.

Tot pe scenă vor urca și protagoniștii unei serii de concerte: de la jazz (Jazzappella, Jazz for Kids) și muzică clasică (Bucharest Winds) la muzică veche românească (Trei Parale & Maruca Iordan) sau ritmuri rock (reinterpretate de Corul de Copii al Operei Naționale București).

Una dintre activitățile cele mai îndrăgite din cadrul edițiilor anterioare ale Festivalului revine și anul acesta, sub forma atelierelor de creație și recreație. Coordonate de un grup de artiști plastici, inspirați și prietenoși, atelierele de creativitate pentru copii au loc zilnic, programul desfășurându-se cu sprijinul Loteriei Române.

Iar duminică, 11 iunie, la ora 11.00, tinerii spectatori sunt așteptați pe Șoseaua Kiseleff, pentru a urmări Parada Teatrelor pentru Copii, tradiționala plimbare a celor mai îndrăgite personaje, reunite într-un alai de poveste.

Alături de fluturii colorați și acrobații pe catalige, care au venit de peste mări și țări pentru a anima festivalul, defilează artiști de la Teatrul Ion Creangă, Circ & Variete Globus și Opera Comică pentru Copii, tineri cântăreți (Ansamblul vocal-instrumental Nova), dansatori (Trouble Dance Company) și sportivi talentați (Instinct Taekwondo Team, Club Sportiv Radu Sensey, Kempo-Muay, Federația Română de Judo, Federația Română de Lupte și Federația Română de Sambo). Alaiul este însoțit de reprezentanți de la Ministerul Apărării Naționale (MApN), Poliția Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) – Detașamentul de Voluntari și Asociația Tradiții Militare.

Parada se încheie în alveolele de pe Șoseaua Kiseleff (spre Piața Victoriei), la ora 11.30, cu o demonstrație Drill Team susținută de Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”, alături de Muzica Reprezentativă a Armatei.

Programul continuă pe acordurile Fanfarei Amaseno, care va conduce publicul spre scenă și spre peluzele care găzduiesc, începând cu ora 12.00, activitățile realizate de partenerii instituționali: IGSU și Poliția Română. Aceștia le vor prezenta copiilor și tinerilor prezenți în parc o serie de măsuri de prevenție și educație, menite să încurajeze adoptarea unui comportament adecvat în situații limită.

Un alt punct de atracție al zilei de duminică îl constituie programul propus de Baza de instruire pentru Vânători de munte „Bucegi– Predeal, cei mici fiind invitați între orele 12.00 și 18.00 să testeze tiroliana și peretele de escaladă instalate de reprezentanții MApN.

................................................................................................................................................................

Accesul la toate evenimentele din cadrul Festivalului este liber. Participarea la atelierele programate la Peluza simfonică și în Poiana botoșeilor se face în limita locurilor disponibile.

Programul detaliat și harta Festivalului sunt disponibile online, pe www.amintirifest.ro și

www.teatrulioncreanga.ro și pe pagina Facebook.com/TeatrulIonCreanga.

.................................................................................................................................................................

PROGRAM

MIERCURI, 7 IUNIE

ALEEA CU ATELIERE

10.00 - 20.00, Ateliere de creație și recreație, Teatrul Ion Creangă

POIANA BOTOȘEILOR

11.00 - 11.30, Atelier de balet (3-5 ani), coord. Victoria Daschievici (Victoria Dance Studio)

12.00 - 12.30, Atelier de balet (3-5 ani), coord. Victoria Daschievici (Victoria Dance Studio)

18.00 - 18.30, Atelier de Yoga pentru copii (2-4 ani) și părinți, coord. Mihaela Jipa (Bliss Yoga)

AMFITEATRUL BUCURIEI

11.00 - 12.00, Demonstrație de Judo, Muay Thai, Sambo, Lupte și Taekwondo

13.00 - 15.00, Insula sonoră: improvizație muzicală

16.00 - 16.45, „Capra cu trei iezi, spectacol-atelier de teatru de umbre,

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

COPACUL COLORAT

11.00 - 13.00, Joaca în gașcă: jocuri și provocări pe echipe, coord. Cristian Rus

15.00 - 16.00, Insula sonoră: improvizație muzicală

PELUZA SIMFONICĂ

15.00 - 18.00, „Sunetul mașinilor de cusut, spectacol stradal, Het Mobiele Naaiatelier, Olanda

SCENĂ

17.00 - 17.45, Cie Mandingue, Franța

17.45 - 18.15, Trouble Crew Show

18.15 - 18.30, Jonglerii și acrobații, Circ & Variete Globus

18.30 - 19.30, Trei Parale & Maruca Iordan

19.30 - 20.15, Cie Mandingue, Franța

20.15 - 21.00, Karaoke cu Rareș Varniote

PĂTUȚUL FERMECAT

17.00 - 18.00, Lecturi de povești cu actrița Monica Florescu, Teatrul Ion Creangă

JOI, 8 IUNIE

ALEEA CU ATELIERE

10.00 - 20.00, Ateliere de creație și recreație, Teatrul Ion Creangă

SCENĂ

10.20 - 11.00, „De-a Micul Prinț, spectacol (4-6 ani), Teatrul Ion Creangă

17.00 - 17.45, Cie Mandingue, Franța

17.45 - 18.15, Trouble Crew Show

18.15 - 18.55, Jonglerii și acrobații, Circ & Variete Globus

19.30 - 20.15, Cie Mandingue, Franța

20.15 - 21.00, Karaoke cu Rareș Varniote

AMFITEATRUL BUCURIEI

11.00 - 12.00, Demonstrație de Judo, Muay Thai, Sambo, Lupte și Taekwondo

13.00 - 15.00, Insula sonoră: improvizație muzicală

19.00 - 19.30, „Gravitas”, spectacol de dans (4+), de Ofir Yudilevitch, Israel

21.00 - 21.30, „Gravitas”, spectacol de dans (4+), de Ofir Yudilevitch, Israel

POIANA BOTOȘEILOR

11.00 - 12.00, Atelier de Yoga (5-8 ani), coord. Andreea Pautov Ioniță

(Suntuncopac – Yoga Studio & more)

14.00 - 15.00, Atelier de pilates pentru viitoare mămici,

coord. Roxana Ivănescu (Pilates Rocks Studio)

COPACUL COLORAT

11.00 - 13.00, Joaca în gașcă: jocuri și provocări pe echipe, coord. Cristian Rus

15.00 - 17.00, Insula sonoră: improvizație muzicală

PELUZA SIMFONICĂ

15.00 - 18.00, „Sunetul mașinilor de cusut, spectacol stradal, Het Mobiele Naaiatelier, Olanda

PĂTUȚUL FERMECAT

18.00 - 19.00, Lectură Pandora M: „Copiii spun... emoțiile sunt bune,

cu Virgil Ianțu și ilustratoarea Irina Maria Iliescu

19.30 - 20.00, Lecturi de povești cu actrița Monica Florescu, Teatrul Ion Creangă

VINERI, 9 IUNIE

ALEEA CU ATELIERE

10.00 - 20.00, Ateliere de creație și recreație, Teatrul Ion Creangă

SCENĂ

10.15 - 11.00, Orchestra Fluturilor, Elveția

16.15 - 17.00, Cie Mandingue, Franța

17.00 - 17.55, Jazz for Kids

18.00 - 18.40, Orchestra Fluturilor, Elveția

18.40 - 19.00, Alex Ștefănescu și chitara lui fantastică

19.30 - 20.00, Jazzappella

20.00 - 20.15, Jonglerii și acrobații, Circ & Variete Globus
20.15 - 21.00, Fanfara Amaseno, Italia

PĂTUȚUL FERMECAT

11.00 - 12.00, Lectură Pandora M: „Pentru Petrică, iepurașul meu cu ochii roșii”,

cu Sînziana Popescu și ilustratoarea Iuliana Ignat

20.00 - 20.30, Lecturi de povești cu actrița Cerasela Popescu, Teatrul Ion Creangă

COPACUL COLORAT

11.00 - 13.00, Joaca în gașcă: jocuri și provocări pe echipe, coord. Cristian Rus

15.30 - 16.10, Spectacol stradal de percuție, Aras Stilt Band, Germania

AMFITEATRUL BUCURIEI

13.00 - 16.00, Insula sonoră: improvizație muzicală
19.00 - 19.30, „Gravitas”, spectacol de dans (4+), de Ofir Yudilevitch, Israel

21.00 - 21.30, „Gravitas”, spectacol de dans (4+), de Ofir Yudilevitch, Israel

PELUZA SIMFONICĂ
15.00 - 18.00, „Sunetul mașinilor de cusut”, spectacol stradal, Het Mobiele Naaiatelier, Olanda

CORABIA FANTEZIEI – PELUZĂ

17.45 - 18.25, Spectacol stradal de percuție, Aras Stilt Band, Germania

19.30 - 20.00, Spectacol stradal de percuție, Aras Stilt Band, Germania

POIANA BOTOȘEILOR

18.30 - 19.00, „Bună dimineața!”, spectacol pentru copii sub 3 ani, Teatrul Ion Creangă

PIAȚA REGELUI – PELUZĂ

19.30 - 20.15, Cie Mandingue, Franța

SÂMBĂTĂ, 10 IUNIE

ALEEA CU ATELIERE

10.00 - 20.00, Ateliere de creație și recreație, Teatrul Ion Creangă

POIANA BOTOȘEILOR

10.00 - 10.45, „Năsucul roșu” - Workshop de mișcare pentru copii (2-4 ani), coord. Andra Burcă

11.30 - 12.30, Atelier de Yoga pentru copii (2-4 ani) și părinți, coord. Mihaela Jipa (Bliss Yoga)

18.00 - 18.30, „Pernuța somnoroasă”, spectacol pentru copii sub 3 ani, Teatrul Ion Creangă

AMFITEATRUL BUCURIEI

10.00 - 11.00, Insula sonoră: improvizație muzicală

SCENĂ
10.45 - 11.00, Jonglerii și acrobații, Circ & Variete Globus

11.00 - 11.40, Orchestra Fluturilor, Elveția

13.00 - 13.45, Atelier de pantomimă, coord. Magda Frâncu și Bogdan Fânariu

14.00 - 14.40, „E ora de păpuși!”, spectacol de teatru de păpuși, Ana Crăciun-Lambru

14.45 - 15.30, Karaoke cu Rareș Varniote

16.10 - 16.40, Trouble Crew Show

17.00 - 17.45, „aRITMic, spectacol de percuție, Navon Amos și Demente, Israel

17.45 - 18.15, Momente de magie cu Abel

19.00 - 19.40, Orchestra Fluturilor, Elveția

19.40 - 20.15, „Aventuri cu bunicuța Julieta, spectacol de ventrilocie, Crina Zvobodă

20.15 - 21.00, Fanfara Amaseno, Italia

21.00 - 21.45, „aRITMic”, spectacol de percuție, Navon Amos și Demente, Israel

PELUZA SIMFONICĂ

11.00 – 13.00, Ora de levitație (statuie vivantă)

16.00 – 18.00, Ora de levitație (statuie vivantă)

COPACUL COLORAT

10.00 - 11.00, Joaca în gașcă: jocuri și provocări pe echipe, coord. Cristian Rus

11.30 - 12.15, „Mica țară a minunilor, spectacol stradal, Dulce Compania, Germania

12.15 - 13.00, „Aventurile râmei Oli la ZOO”, Olga Gudynn

13.00 - 15.00, Caricaturi smuticioase cu SLooP

15.30 - 16.10, Spectacol stradal de percuție, Aras Stilt Band, Germania

18.15 - 19.00, „Mica țară a minunilor, spectacol stradal, Dulce Compania, Germania

PĂTUȚUL FERMECAT

12.30 - 15.30, Insula sonoră: improvizație muzicală

15.30 - 16.00, Lecturi de povești cu actrița Camelia Andriță, Teatrul Ion Creangă

18.30 - 19.00, Lecturi de povești cu actrița Vera Linguraru, Teatrul Ion Creangă

19.00 - 21.00, Insula sonoră: improvizație muzicală

CORABIA FANTEZIEI – PELUZĂ

17.20 - 18.00, Spectacol stradal de percuție, Aras Stilt Band, Germania

DUMINICĂ, 11 IUNIE

PARADA TEATRELOR PENTRU COPII

11.00 - 11.30, Defilare pe Șoseaua Kiseleff (cu pornire de la str. Docenților)

11.35 - 11.40, Demonstrație Drill Team – Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”, alături de Muzica Reprezentativă a Armatei – Ministerul Apărării Naționale (alveolă)

11.40 - 12.00, Fanfara Amaseno: o călătorie muzicală (alveolă – alei – scenă);

SCENĂ

12.00 - 12.40, Ansamblul vocal-instrumental Nova (Orchestra de mandoline)

13.00 - 13.30, Magic Bubble Show, cu Claudia Stroe

13.30 - 14.00, Jonglerii și acrobații, Circ & Variete Globus

15.00 - 15.45, „Rock History”, Corul de Copii al Operei Naționale București

16.00 - 16.45, „Frumoasa din pădurea adormită”, spectacol-concert, Bucharest Winds

16.50 - 17.30, Spectacol de improvizație pentru copii cu Trupa Freeze

17.35 - 18.00, Zumba for Kids, coord. Irina Păun

18.00 - 18.45, Momente de magie cu Abel

18.45 - 19.25, „Aventuri cu bunicuța Julieta, spectacol de ventrilocie, Crina Zvobodă

19.30 - 20.10, Orchestra Fluturilor, Elveția 

20.10 - 20.40, Trouble Crew Show

20.40 - 21.00, Alex Ștefănescu și chitara lui fantastică

21.00 - 21.45, „aRITMic”, spectacol de percuție, Navon Amos și Demente, Israel

CORABIA FANTEZIEI – PELUZĂ

12.00 - 13.00, Demonstrație de Judo, Muay Thai, Sambo, Lupte și Taekwondo

ALEEA CU ATELIERE

12.00 - 16.00, Campania „Copilărie în siguranță” – însușirea unui comportament preventiv

și respectarea regulilor de educație – Poliția Română

12.00 - 20.00, Ateliere de creație și recreație, Teatrul Ion Creangă

CĂSUȚA POVEȘTILOR DIN CRETĂ - PELUZĂ

12.00 - 18.00, Tiroliană și perete pentru escaladă: program pentru copii Baza de instruire pentru Vânători de munte „Bucegi” Predeal, Ministerul Apărării Naționale

PELUZA SIMFONICĂ

12.00 - 14.00, Ora de levitație (statuie vivantă)

17.00 - 17.30, Atelier de percuție tradițională africană (6-10 ani),

coord. Mark Oostendorp (Ikhaya Drum)

COPACUL COLORAT

12.00 - 14.00, Atelier de baloane smuticioase cu SLooP

14.00 - 14.45, „Mica țară a minunilor, spectacol stradal, Dulce Compania, Germania

16.00 - 18.00, Ora de levitație (statuie vivantă)

18.00 - 20.00, Facepainting cu smuticioșii SLooP

PĂTUȚUL FERMECAT

13.00 - 15.00, Insula sonoră: improvizație la vioară (Elena Stoica), fluier și percuție (Mandela Gajol)

15.00 - 15.45, Lecturi de povești cu actrița Vera Linguraru, Teatrul Ion Creangă

19.00 - 19.30, Lecturi de povești cu actrița Alexandrina Halic, Teatrul Ion Creangă

20.00 - 21.00, Insula sonoră: improvizație muzicală

POIANA BOTOȘEILOR

12.00 - 16.00, Program reprezentativ – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență: Exerciții de acordare a primului ajutor, prezentarea măsurilor și regulilor de comportare în situații de urgență

18.00 - 18.30, Atelier de balet (3-5 ani), coord. Victoria Daschievici (Victoria Dance Studio)

AMFITEATRUL BUCURIEI

16.00 - 17.30, Atelier Pandora M: Realizează prima ta carte – „Ploaia Curcubeu, cu Andreea Iatagan

................................................................................................................................................................

Festivalul Amintiri din Copilărie x 2017 | Organizatori: Primăria Capitalei și Teatrul Ion Creangă | Partener oficial: Primăria Sectorului 1 – București | Sponsor: Ambasada Statului Israel în România |

Festival sprijinit de: Ministerul Apărării Naționale, Poliția Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență | Parteneri: Opera Comică pentru Copii, Circ & Variete Globus, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti, Loteria Română, Editura Pandora, Victoria Dance Studio, Bliss Yoga, SlooP, RATB | Festival susținut de Radio Itsy Bitsy | Parteneri media: Agerpres, Observatorul Cultural, Evenimentul Zilei, Blitz TV, Revista Parents, Business Review, SmartWoman, Artline.ro, Iqool, RFI România, Radio Romania Cultural, Radio Bucuresti FM, Parenting Ads, Social Moms, Copilul.ro, Gokid, Qbebe, Kidspots, Mamica, 9vremparinti, Mamicamea, Suntmamica, Mamadeprofesie, Desprecopii, Clubul bebelusilor, Sfatulmamicilor, Timpul cireselor, Roata mare, Centruldeparenting | Bloggeri parteneri: Mamadematei, Printesaurbana, Tataincepator, Fricidemamici, Pisicapesarma, Cristina Otel, Taticool, Educatiecudragoste, Iuliana Roca, Blogintandem, Funparenting, Ruxandra Luca, Meseriadeparinte | Partener monitorizare media: mediaTRUST.

 

MOBILE //PArenting ADS vers 2019 300x250_4

Mai multe articole