Singuratatea la copiii mici

Singuratatea este o problema importanta, care poate predispune copiii mici la consecinte imediate si pe termen lung, negative. Cu toate acestea, numai recent au fost initiate cercetari si  interventie axate pe medii educationale ale copiilor mici care sunt singuri. Este din ce in ce mai clar faptul ca multi copii mici inteleg conceptul de singuratate si declara ca se simt singuri.

De exemplu, copiii de gradinita si prima clasa au raspuns corespunzator la o serie de intrebari cu privire la ceea ce este singuratatea ("a fi trist si singur"), in cazul in care vine de la ("nimeni nu sa se joace cu"), precum si ceea ce s-ar putea face pentru a depasi sentimentele de singuratate ("sa gasesti un prieten") . Intr-un studiu mai recent (Ladd, Kochenderfer, & Coleman, 1996), singuratatea la copiii din scoala a fost evaluataa in mod fiabil, cu o serie de intrebari, cum ar fi, "Esti singur la scoala?",  "Este scoala un loc singuratic pentru tine? ", " Esti trist si singur in scoala?". Aceste studii sugereaza ca conceptele copiilor mici asupra singuratatii au sunt intelese de ei si sunt similare cu cele impartasite de copiii mai mari si adulti. Se  prezinta o imagine de ansamblu a singuratatii cu sugestii pentru practicieni cu privire la modul in care se pot aplica  cercetarile in copilaria timpurie.

Consecintele singuratatii

Copiii care se simt singuri adesea dezvolta slabe relatii interpersonale si de aceea exprima mai multa singuratate decat persoanele cu prieteni. Ei se simt adesea exclusi, un sentiment care poate fi daunator pentru stima de sine. In plus, ei pot experimenta sentimente de tristete, stare generala de rau, plictiseala, si alienare. In plus, experientele din copilarie care contribuie la sentimentul de singuratate pot fi un indiciu pentru singuratatea unui adult. In consecinta, copiii singuratici vor rata multe dintre ocaziile de a interactiona cu colegii lor si de a invata pe tot parcursul vietii abilitati importante. Avand in vedere importanta si beneficiile de interactiune de la egal la egal si a prieteniei asupra dezvoltarii copiilor, aceasta potentiala lipsa a interactiunii creaza multe griji pentru cadrele didactice care lucreaza cu copii mici. Relatiile de prietenie conteaza pentru copii, si copiii singuratici isi acorda la fel de multa importanta lor insilor la fel ca si ceilalti copii.

Factorii care contribuie la singuratate

Mai multi factori contribuie la sentimentul de singuratate la copiii mici. Unii care apar in afara scolii: conflicte acasa; mutarea intr-o noua scoala sau cartier, pierderea unui prieten; pierderea unui obiect sau animal de companie; confruntarea cu divortul parintilor sau  confruntrea cu moartea unui animal de companie sau cineva drag. La fel de importanti sunt factori care au loc in cadrul scolii copilului, cum ar fi fiind respingerea de catre colegii; lipsa aptitudinilor sociale si cunostintelor privind modul de a face prieteni, sau care poseda caracteristici personale (de exemplu, timiditate, anxietate, si stima de sine scazuta), care contribuie la dificultati in a isi face prieteni. Copiii de gradinita care sunt persecutati de colegii lor (de exemplu,  atacati verbal  sau ironizati pe aspect fizic) raporteaza niveluri mai ridicate de singuratate, de primejdie, si atitudini negative fata de scoala decat copiii nevictimizati

Observarea si evaluarea copiilor

Participarea la observarea atenta a copiilor este un prim pas necesar pentru a obtine perspective in singuratatea copiilor. In timp ce observa copii, cadrele didactice se pot concentra pe urmatoarele aspecte, care poate sugera semne de singuratate:

- Pare copilul  timid, anxios, nesigur de el insusi sau ea insasi, sau trist? 

- Arata copilul  o lipsa de interes la tot ce se intampla in jurul lui?

- Pare  copilul sa fie respins de colegii de joaca? 

- Evita pe ceilalti copii din intamplare?

- Pare copilul  sa nu aiba aptitudini sociale care l-ar putea impiedica sau de la initierea sau mentinerea interactiuni?

- Are copilul are abilitatile sociale necesare, dar este reticent sa le foloseasca?

- Este copilul victimizat de catre colegii?

- Pare singuratatea copilului aparent  a fi un model coerent pe termen lung, sau este un fenomen mai recent?

In plus, deoarece singuratatea nu poate fi intotdeauna observata la copii (de exemplu, sunt copii care par a avea prieteni, dar raporteze sentimentul de singuratate), profesorii pot petrece timpul vorbind individual cu copiii. Acestia ar putea intreba copiii, "Ce inseamna trist si singuratic?", "Esti singur si trist?"; "Ce te-ar face mai fericit?" .

Atunci cand observam si evaluam a copii, este important sa fim sensibili  si constienti de abilitatile lor de dezvoltare si preferintelor personale. De exemplu, s-a sugerat ca copiii mici care se joaca singuri pot prezenta un risc crescut de probleme ulterioare, atat social cat si cognitiv. Multi copii de gradinita, cu toate acestea,  se angajeaza in activitati nonsociale care prezic competenta. De aceea, in timp, profesorii trebuie sa respecte interactiunile copiilor cu semenii lor, sa vorbeasca cu copiii despre sentimentele lor, si sa se  documenteze despre comportamentele si raspunsurile acestora pentru a determina daca sunt singuri sau sunt fericiti si auto-angajati productiv .

Strategii de interventie si recomandari

Desi cercetarea in sprijinul practicilor specifice care asista copiii singuri in sala de clasa este slaba, cadrele didactice ar putea lua in considerare mai multe abordari care pot fi adaptate la fiecare copil. Copiii care sunt agresivi raporteaza cele mai mari grade de singuratate si de nemultumire sociala (Asher, Parkhurst, Hymel, Si Williams, 1990). Copiii sunt respinsi din mai multe motive, iar profesorii vor trebui sa evalueze circumstantele care par sa conduca la respingere.

- Este copilul agresiv fata de altii?

- Are copilul dificultati la intrarea intr joc in curs de desfasurare si de adaptare la situatie?

- Are copilul dificultati in comunicarea nevoilor si dorintelor?

Odata ce problema este identificata, profesorii pot ajuta copilul in schimbarea situatiei. Profesorul poate sublinia efectele comportamentului copilului asupra altora, arata copilului cum sa se adapteze la jocul in curs de desfasurare, sau ajuta copilul sa comunice in mod clar sentimente si dorinte. Copiii care sunt spriiniti,crescuti, si pretuiti e mai putin probabil sa fie respinsi si au  mai multe sanse de a interactiona pozitiv cu altii (Honig & Wittmer, 1996).

Copiii care sunt neglijati sau retrasi raporteaza, de asemenea, sentimente de singuratate, desi intr-o masura mai mica decat cei  copiii agresiv respinsi. Deoarece acesti copii nu dispun adesea abilitati sociale, ei au dificultati in interactiunile cu colegii lor. Acesti copii pot fi, de asemenea, extrem de timizi, inhibati, anxios si, si ei pot sa nu aiba incredere in sine (Rubin, LeMare, si Lollis, 1990). In cazul in care copiilor le lipsesc anumite abilitati, profesorul se poate concentra pe oferirea de feedback, sugestii si idei pe care copilul le poate aplica. Copiii care poseda aptitudini sociale adecvate, dar sunt reticenti in a le folosi le poat fi oferite posibilitati pentru a face acest lucru prin a fi asociat cu copii mai mici. Aceasta experienta ofera copilului mai mare ocazia de a-si exersa abilitatile si la cresterea increderii in sine.

Copiii care sunt persecutati de ceilalti cred ca scoala este un loc nesigur si amenintator si exprima de multe ori o aversiune pentru scoala. In plus, acesti copii exprima sentimente de singuratate si o dorinta de a evita scoala chiar si atunci cand inceteaza victimizarea (Kochenderfer & Ladd, 1996). Aceste constatari indica importanta punerii in aplicare de strategii imediate de interventie pentru a reduce victimizarea. Profesorii pot oferi sugestii ferme agresorului. De exemplu, profesorii ar putea ghida si ajuta copiii in dezvoltarea abilitatilor de viata de care au nevoie, cum ar fi respectarea altora si de sine, implicarea in rezolvarea problemelor, lucrand impreuna pe competente si sarcini care necesita cooperarea, si exprimarea sentimentelor si a emotiilor in moduri adecvate (Gartrell, 1997).

Profesorii pot gandi despre cum ar putea programa fi de ajutor pentru un copil care se simte singur. Unii copii pot beneficia de oportunitati de a-si exprima sentimentele de tristete sau de singuratate prin manipulare, desen, miscare, muzica, sau activitati creative (Edwards, Gandini, si Forman, 1993).

Amenajarea zonelor de joaca de teatru poate ajuta copilul sa isi exprime sentimentele si sa simta un sentiment de control. Utilizarea de carti orientate pe criza , mentionate in continuare ca biblioterapie, poate ajuta un copil pentru a face fata unei crize personale. Schimbul de literatura atent selectata cu copii poate ajuta in facilitarea sanatatii emotionale. Copiii care sunt capabili sa-si exprime si sa articuleze preocuparile lor ar putea dori sa vorbeasca despre nefericirea lor.

Dezvoltarea relatiilor stranse cu copiii si comunicarea cu ingrijitorii lor primari pot oferi perspective valoroase si de indrumare cadrelor didactice. Cand profesorii devin constienti de copiii care se confrunta cu singuratatea cauzata de o situatie familiala, ei pot oferi sprijinul lor, intr-o varietate de moduri.

Petrecerea de timp suplimentar poate fi linistitoare si utila pentru unii copii. Sugerand unui parinte posibilitatea de a invita un coleg pe la casa copilului poate fi o idee buna si ar putea ajuta copilul pentru a forma o prietenie. In plus, profesorii pot cere parintilor recomandarile lor cu privire la ceea ce ar putea face copilul sa se simta mai confortabil la scoala, si ei pot partaja resurse relevante cu parintii, cum ar fi literatura de specialitate sau informatii cu privire la grupurile de discutii intre parinti.

Concluzie

Aspectele de singuratate au fost odata considerate relevante doar pentru adolescenti si adulti. Cercetarile sugereaza ca aceasta notiune este inoportuna si ca o parte mica, dar semnificativa a copiilor mici nu manifesta sentimente de singuratate (Asher, Parkhurst, Hymel, si Williams, 1990). Ca urmare, consecintele imediate si pe termen lung negative asociate cu singuratatea la copii sunt din ce in ce aparente, precum si necesitatea de a respecta copiii si de a dezvolta si implementa strategii de interventie devine critica. Cand profesorii isi acorda timp sa se concentreze asupra nevoilor individuale ale copiilor, sa construiasca relatii, si le ofera asistenta la nevoile lor, copiii prospera (KONTOS & Wilcox-Herzog, 1997).

http://library.educationworld.net/a4/a4-50.html

Articol de Barbu Antoneta

• Prec
• Mai departe