Rolul de mama adoptiva

[Dorinela]

Dragi mamici si viitoare mamici adoptive,
As vrea tare mult sa aflu care este parerea voastra despre asumarea rolului de mama in cazul adotptie. Credeti ca exista diferente, se realizeaza altfel decat in cazul in care este vorba despre copilul biologic?

[cleopatra]

nu sunt pe cale sa adopt, nici nu am adoptat, DAR sotul meu e adoptat..si cunosc povestea f bine..sincer, nu vad diferente..copilul tau e AL TAU si daca e adoptat sau natural..deci te porti ca un parinte..eu ii vad pe parintii lui Tony cum isi sorb parca din priviri cei 3 copii (toti adoptati)..parca ar vedea soarele pe cer..
mamele care isi doresc copii, o fac din instinct matern..care poate fi manifestat la fel si fata de copilul adoptat..ceva in aproape fiecare femeie spune mai devreme sau mai tarziu ca vrea sa aibe grija de un pui de om..(cer scuze pt expresie)..ca ma gandesc ca nu adopta nimeni doar ca sa arate ceva lumii..sau din plictiseala..iar cei care vor sa adopte si nu sunt in toate mintile, nu cred ca trec cele N teste ca sa aibe voie sa adopte..
iar tu, ca mama, il iubesti si il educi la fel ca pe propriul copil..
sper ca nu am fost prea incoerenta..sunt cam obosita..poate mai revin cu opinii

[dorinela]

Asa este si eu cred ca cei care decid sa adopte un copil o fac din bunatate, o fac din dorinta de a oferi din dragostea materna pe care o au, o fac pentru ca simt ca o familie nu este completa pana nu exista un copil. Asa cum zici si tu, nici eu nu cred ca cineva o face doar ca sa demostreze ceva.
Totusi, cred ca exista mici diferente in sensul ca in cazul unui copil biologic, relatia cu copilul incepe inca din perioada de sarcina, cand se creaza legaturi emotionale cu copilul si timp de 9 luni, mama isi vede puiul evoluand, pe cand atunci ca este voba despre adoptie, legaturile se creaza un pic mai tarziu, si sunt sustinute si asistate de "sistemul juridic" prin procesul adoptiei.

[Cleopatra]

inteleg ce spui..dar si asteptarea asta e ca un fel de sarcina, doar ca nu creste burtica ;P cand stii deja ca faci actele pt copilul cutare incepi sa iti faci sperante, vise, te gandesti la nume, pregatesti camera, iei haine, jucarii..deci multe din trairile din sarcina sunt si la adoptie..intr-adevar, nu simti cum misca, nu dai tu nastere..sunt multe diferente..dar ideea ca acel copil e pe venite o ai in ambele cazuri..
plus ca dragostea aceea mare vine abia in momentul nasterii..chiar daca deja iubim copilul in burta, e cu totul alt sentiment cand il cunosti..
eu, cum am zis, nu vorbesc din proprie experienta, ci din povestile spuse de socrii mei, de sotul meu si de fratii lui..de exemplu Tony e sarbatorit de 2 ori pe an: de ziua lui de nastere si de ziua venirii lui in Suedia..toti se gandesc cu bucurie la aceste momente si povestesc cu mult drag despre "inceputuri"..ne uitam la pozele de la aeroport, cand l-au cunoscut..eu, cel putin, sunt impresionata cand ii vad pe ei atat de emotionati de amintirile astea..
aceasta este parerea unui observator ;P care poate percepe lucrurile altfel..poate ne spune cineva care a adoptat daca am dreptate sau nu in viziunea mea