Floricica
14 nov 2008, 08:34
Poate ca gresesc ca scriu aici,poate voi fii judecata. Povestea mea s-a terminat cu bine,si ii multumesc Domnului ca m-a iertat, fiindca toata durerea pe care am simtit-o mi se datoreaza doar mie. Poate nu ma veti putea intelege, stiu ca nu e la fel de tragica ca a multora dintre voi,dar am suferit si eu, si de multe ori as fii vrut sa mor de durere.
Am 20 de ani si un baietel superb de patru luni, poimaine se implineste un an de cand am fost gravida. Dar sa incep cu inceputul
La 15 ani am ramas gravida. Mi-am dorit din tot sufletul sa tin copilul,d esi prietenul meu ma ameninta ca fuge in strainatate si eu il credeam. L-am iubit si nu vroiam sa il pierd, l-am iubit cu inocenta cu care doar o copila poate sa iubeasca. Am facut gresala si nu i-am spus matusii mele care m-a crescut si adoptat, si care nu m-ar fi facut sa fac avort, ci i-am cerut ajutorul tatalui meu .Acesta m-a dus la un doctor. Dupa un control, nici macar ecograf) M-a intrebat daca vreau sa fac chiuretaj. Am spus ca nu. S-a speriat si l-a chemat pe tatal meu in sala. Acesta a zis ca nici nu se pune problema (acum il urasc cand realizez ce crud a fost). Am fost aproape fortata. A durat o ora. Apoi am aflat ca un chiuretaj dureaza mult mai putin. Nici acum nu stiu de ce a durat atat. A fost infernal. Nici sa plang nu am putut .Cand m-a dus in salon am plans in hohote. Tatal meu nici nu era acolo sa ma astepte. Doamne iarta-ma, dar il urasc enorm. Abia acum cand scriu randurile astea realizez, parca am fost oarba. Imi aduc aminte sentimentul de gol pe care l-am avut zilele urmatoare
Dupa trei sapt prietenul meu a vrut sa ne despartim. Am crezut ca innebunesc. Am incercat sa ma sinucid, spre binele meu nu am reusit.
Parca innebunisem. Imi doream un copil mai mult ca orice pe lumea asta. La 17 ani am ramas gravida intentionat. Am avut gemeni, dar am pierdut sarcina la trei luni. A fost cea mai grea lovitura pe care o puteam primi
La 19 ani m-am indragostit nebuneste. Dar lucrurile au mers bine doar trei luni. Nu ne-am mai inteles, el bea, eu eram prea posesiva, totul era un cerc vicios. Cand bea ma injura, ma impingea, vroia sa ne despartim,iar eu il suportam si il iertam. Din greseala am ramas gravida ( acum ma intreb daca totusi nu a fost subconstient faptul ca mi-am uitat pastilele cateva zile la rand).
Prietenul meu nici nu vroia sa auda. Aproape ca m-a convins sa fac avort, dar nu am cedat. Treptat lucrurile s-au schimbat in bine, dupa furtuna iese soarele. Desi toata sarcina m-am temut sa nu o pierd, desi am luat tratamente peste tratamente pt iminenta de avort, am nascut un copil sanatos si vioi. Toata ziua il tin inbrate, iar prietenul meu s-a schimbat cum nici nu speram.
Va doresc la toate fericirea pe care o simt acum, desi tristetea pe care am simtit-o , i se datoreaza
Am 20 de ani si un baietel superb de patru luni, poimaine se implineste un an de cand am fost gravida. Dar sa incep cu inceputul
La 15 ani am ramas gravida. Mi-am dorit din tot sufletul sa tin copilul,d esi prietenul meu ma ameninta ca fuge in strainatate si eu il credeam. L-am iubit si nu vroiam sa il pierd, l-am iubit cu inocenta cu care doar o copila poate sa iubeasca. Am facut gresala si nu i-am spus matusii mele care m-a crescut si adoptat, si care nu m-ar fi facut sa fac avort, ci i-am cerut ajutorul tatalui meu .Acesta m-a dus la un doctor. Dupa un control, nici macar ecograf) M-a intrebat daca vreau sa fac chiuretaj. Am spus ca nu. S-a speriat si l-a chemat pe tatal meu in sala. Acesta a zis ca nici nu se pune problema (acum il urasc cand realizez ce crud a fost). Am fost aproape fortata. A durat o ora. Apoi am aflat ca un chiuretaj dureaza mult mai putin. Nici acum nu stiu de ce a durat atat. A fost infernal. Nici sa plang nu am putut .Cand m-a dus in salon am plans in hohote. Tatal meu nici nu era acolo sa ma astepte. Doamne iarta-ma, dar il urasc enorm. Abia acum cand scriu randurile astea realizez, parca am fost oarba. Imi aduc aminte sentimentul de gol pe care l-am avut zilele urmatoare
Dupa trei sapt prietenul meu a vrut sa ne despartim. Am crezut ca innebunesc. Am incercat sa ma sinucid, spre binele meu nu am reusit.
Parca innebunisem. Imi doream un copil mai mult ca orice pe lumea asta. La 17 ani am ramas gravida intentionat. Am avut gemeni, dar am pierdut sarcina la trei luni. A fost cea mai grea lovitura pe care o puteam primi
La 19 ani m-am indragostit nebuneste. Dar lucrurile au mers bine doar trei luni. Nu ne-am mai inteles, el bea, eu eram prea posesiva, totul era un cerc vicios. Cand bea ma injura, ma impingea, vroia sa ne despartim,iar eu il suportam si il iertam. Din greseala am ramas gravida ( acum ma intreb daca totusi nu a fost subconstient faptul ca mi-am uitat pastilele cateva zile la rand).
Prietenul meu nici nu vroia sa auda. Aproape ca m-a convins sa fac avort, dar nu am cedat. Treptat lucrurile s-au schimbat in bine, dupa furtuna iese soarele. Desi toata sarcina m-am temut sa nu o pierd, desi am luat tratamente peste tratamente pt iminenta de avort, am nascut un copil sanatos si vioi. Toata ziua il tin inbrate, iar prietenul meu s-a schimbat cum nici nu speram.
Va doresc la toate fericirea pe care o simt acum, desi tristetea pe care am simtit-o , i se datoreaza