Viitorul meu sot are un copil

[Lidia]

am o mare problema si va cer parerea: cu 3 ani in urma am cunoscut un tip de care m-am indragostit, divortat si care are un copil.
Este adevarat ca nu sta cu noi, dar vine la 2 saptamani si se creeaza conflicte de fiecare data.

Am incercat sa aplanez anumite conflicte, discutii, dar nu prea imi reuseste si apar discutii.
Mentionez ca tine f mult la copil si-i face toate mofturile, iar copilul simte asta si profita de fiecare data. Daca spun ceva ce nu-mi convine din ceea ce vad, eu devin persoana non-grata, care nu poate sa taca si sa mentina linistea din casa. Mai rau sunt considerata "politai" pentru ca nu las copilul in pace, ca n-o lasa sa faca tot ce-i place, ce-i convine, sa manance doar dulciuri, si multe altele...

Ma rog sunt multe de povestit, dar eu devin din ce in ce mai repulsiva cand se apropie saptamana cand sta la noi.
Este adevarat ca sunt geloasa, atat cat este necesar, dar sunt disperata ca vine si-l atrage pe taica-su de partea ei.

[Manuela]

Cred ca este vorba despre o diferentiere intre relatia dvs. cu sotul, relatia lui cu copilul si relatia dvs. cu copilul lui.
Ar fi important sa spuneti daca este fata sau baiat, ce varsta are si care sunt acele lucruri care decalnseaza conflictele.
De asemenea starea pe care o aveti in aceea perioada dar si cea dinainte sunt foarte importante.
Ati discutat cu sotrul despre aceasta problema?

[Lidia]

Copilul este o fetita de 6 ani. Problemele apar de cate ori vine in casa noastra pentru ca eu nu pot sa nu vad anumite intrigi pe care le aduce in casa. este foarte alintata si acest lucru ma dispera. De fiecare data cand ii spun cate ceva imi spune s-o las in pace, iar tatal copilului face cam acelasi lucru.

Este normal, cred, sa tina cu ea, dar vreau sa-l fac sa vada ca ea se alinta prea mult si profita de slabiciunea pe care o are taica-su fata de ea. Am avut o perioada cand m-am impacat foarte bine cu ea, dar, din pacate a trecut. Mi se spune ca joc teatru, dar nu este adevarat, am ajuns sa nu-i mai adresez nici un cuvant, dar tot nu este bine. Incerc de fiecare data sa ma comport in alt mod, dar nu este cu putinta, ma schimb din momentul cand o vad. Nu stiu ce mi-a facut acest copil, dar faptul ca, de cate ori vine in casa noastra, apart discutii ma face s-o urasc pur si simplu. In zilele in care acest copil alintat nu este cu noi, totul este ok. Am incercat de foarte multe ori sa discutam, dar... el este copilul lui, sangele lui, iar eu sunt "poate" o persoana trecatoare.

[Andrada]

Stiu ca e grea situatia dar as avea o sugestie (asa am facut si eu dar in alta situatie) - am plecat de acasa in momentul cand fetita intra pe usa eu deja nu mai eram pe acolo. Sub diferite pretexte- coafor, vizita la un spital, urgenta la serviciu, o prietena care trebuie ajutata- plecam de dimineata si ma intorceam seara inainte de plecarea fetitei acasa. Adica sa fii prezenta la plecare. Sa fii pe acolo sa te vada si pe tine. Poate asa, conflictul se reduce din intensitate, si tu esti mai linistita si fetita se poate bucura ca sta cu tatal ei. In fond totul se reduce la asta: legatura parintelui cu copilul. Si tu ai de castigat: nu ti se va putea reprosa ca nu l-ai lasat sa se bucure de copilul lui rasfatat sa nu. Sa ramana singur ca sa vada singur ce fel de copil are!

[antonela]

Te inteleg perfect,caci si eu sunt in aceeasi situatie si am trecut prin aceleasi stari ca si tine,imi pare rau ca doar acum am gasit mesajul tau caci iti scriam mai repede. E tatal ei niciodata nu ai sa reusesti sa intervii intre ei credema si eu am incercat in diverse moduri sa-i explic si sa-i demonstrez ca greseste ,nu prea am reusit,uneori prefer sa tac sau alteori le spun direct ce am de spus.Precizez ca in cazul nostru fetita este mai mare are 11 ani.Si eu sunt f stresata si agitata cand stiu ca vine,ma simt data la o parte dar el nu intelege acest lucru desi i-am spus de nenumarate ori,acum am inceput sa ma obisnuiesc cu ideea dar totusi parca mi se ia o piatra de pe inima cand pleaca, e fetita lui asa ca incerc sa o accept asa cum este ca nu vreau sa ma urasca mai tarziu sau sa imi reproseze ceva.Nu stiu ce sfat sa-ti dau decat ca o sa vezi si tu cu timpul te obisnuiesti,mai creste si ea si altfel o sa poti disuta cu ea,nu te lasa coplesita de sentimente,fii tare,incearca sa te pui in situatia lui ce inseamna sa nu poti sa iti vezi copilul crescand langa tine si atunci probabil o sa intelegi de ce o rasfata atunci cand o are aproape,greseste dar nu iti va da dreptate niciodata,mai mult probabil vei inrautati situatia.Am plecat si eu de acasa cand a venit,dar nu poti face treaba asta la nesfarsit,incearca sa o accepti asa cum e desi este destul de dificil,daca nu te crezi in stare nu stiu ce casnicie vei avea.Cauta sa il intelegi si pe el si explica calm ce ai de spus.

[anca08]

Buna,
Cam in aceeasi situatie sunt si eu, la noi e vorba de un baietel de 5 ani, care imi este drag dar programul de vizitare este (din pct meu de vedere) cam prea mult. Sotul meu isi ia copilul in fiecare marti si joi de la 6 la 8:30 si 2 we pe luna. In restul saptamanii lucreaza pana la 8-9 seara pt a aduce cat mai multi bani in casa si pt ca profesia e de asa natura. La inceput nu aveam nici o problema cu copilul, mie imi plac foarte mult copii, dar de aproape un an simt cum nu il mai pot suporta pt ca in fiecare marti si joi sotul meu pleaca de la munca la ora 5 ca la 6 sa-l ia pe copil, iar in restul zilelor repet vine acasa cel mai devreme la 8.
Mai mult, acum sunt insarcinata in luna a 4-a. M-am bucurat enorm cand am aflat ca sunt insarcinata si el s-a bucurat sincer, dar acum nu stiu ce sa cred pt ca s-a intamplat de 2 ori sa-i cer sa nu-l mai ia pe copil intr-o dupamasa pt ca ma simteam foarte rau, iar el pe langa faptul ca a refuzat categorit, mai mult ne-am certat si foarte tare pe aceasta tema. Intr-un fl il inteleg si pe el pt ca crede ca vreau sa-l indepartez pe copil, dar in acelasi timp ma asteptam ca acum sa acorde mai multa atentie.
Din aceste motive, la fel ca si voi simt cum creste tensiunea in momentul in care trebuie sa il ia pe copil si desi stiu ca acel copil nu are nici cea mai mica vina, simt ca incep sa nu-l mai suport in preajma mea.

[lovelife]

Dar de ce nu va faceti un program comun cu copilul, sa fiti toti 3 si cand vei naste toti 4, un copil are nevoie si de dragostea parinteasca, si totusi poate nu e bine sa stea la servici pana la acea ora, ca nu traiesti pentru a munci, ci munciesti pentru a tri, si daca nu ai timp sa mai traiesti la ce rost atat munca?

[anca08]

Avem si program comun, dar mai mult in we in care il ia, pt ca martea si joia, eu vreau sa fac curat in casa sau sa gatesc sau sa fac cumparaturi, pt ca timpul liber sa-l petrecem impreuna, iar el prefera sa ia copilul si sa se duca la ai lui din 2 motive: 1. si bunicii trag de el sa se duca acolo ca sa se bucure de el si 2 bunicii stau foarte aproape de casa copilului si atunci nu petrece mult in masina in drum spre casa noastra si la intoarcere.

[lovelife]

Este greu pentru un copil aceasta situatie, si pentru toti, reduceti programul de lucru si nu o sa ii mai simti lipsa asa de mult

[florina]

am fost impresionata sa vad ca nu numai eu traiesc acest "cosmar".povestea mea e cam asa.traiesc in anglia am cunoscut un polonez care este divortat cu un baiat de 13 anisuntem impreuna de 1 an jumate si de curand am decis sa ne casatorim,totul este frumos cand suntem numai noi dar cand copilu vine 1 weekend la 2 sapt stam doar in certuri tot timpul iar tot ce aud e ca eu sunt vinovata.in cazul meu cred ca e mai rau si faptul ca am avut probleme mari cu fosta nevasta iar copilu fuge de mine ca de diavol.nu stiu ce sa fac nu am prea multi prieteni ca sa ies asa ca toata lumea mea depinde de el dar totul dispare cand vine baiatul si in plus nici nu inteleg ce vorbesc.cateodata ma simt ca un caine si nu stiu ce sa fac.va rog sa ma sfatuiti daca puteti pentru ca ma simt disperata:(

[Unregistered]

DRAGUTO sper ca nu te-ai casatorit, lasa-l si cauta pe unul fara copii, copilul o sa lupte toata viata pentru reintregirea familiei, plus de asta el stie ca e pe primul loc, inconstient bineinteles, cel mai nasol va fi dupa ce vei avea si tu unul, copilul acela te va ura si mai mult daca nu o sa i se acorde atentia cu care el este obisnuit, pur si simplu barbatii au impresia ca aduc alta mama la copil, cu toate astea trebuie mereu sa-i faci pe plac, dar acesta este normalul cititi si in biblie, asa ca mai bine fugi de barbati cu copii. Sotul meu are un copil din prima casatorie, cand ne-am casatorit fata avea 8 ani, dupa 3 ani am luat-o la noi, maica-sa a plecat din tara, am rasfatat-o, dupa 4 ani am ramas insarcinata si a inceput calvarul dupa ce am nascut, nu am reusit sa-i acord destula atentie si a devenit emmo pana la capat. As putea scrie o carte!!!

[pirvudimitr]

draguto sper ca nu te-ai casatorit, lasa-l si cauta pe unul fara copii, copilul o sa lupte toata viata pentru reintregirea familiei, plus de asta el stie ca e pe primul loc, inconstient bineinteles, cel mai nasol va fi dupa ce vei avea si tu unul, copilul acela te va ura si mai mult daca nu o sa i se acorde atentia cu care el este obisnuit, pur si simplu barbatii au impresia ca aduc alta mama la copil, cu toate astea trebuie mereu sa-i faci pe plac, dar acesta este normalul cititi si in biblie, asa ca mai bine fugi de barbati cu copii. Sotul meu are un copil din prima casatorie, cand ne-am casatorit fata avea 8 ani, dupa 3 ani am luat-o la noi, maica-sa a plecat din tara, am rasfatat-o, dupa 4 ani am ramas insarcinata si a inceput calvarul dupa ce am nascut, nu am reusit sa-i acord destula atentie si a devenit emmo pana la capat. As putea scrie o carte!!!

si eu sunt in aceeasi situatie....el are o fetita de 3,5 anisori care sta cu mama sa deocamdata da rel are dreptul sa o ia...avem in plan sa o luam dupa ce ne mutam impreuna dupa care sa fc un copil impreuna....ce sa ma fac .....ne iubim foarte mult.....

[Unregistered]

Observ ca nu sunt singura , povestea mea suna cam asa:m-am indragostit de un barbat mai invarsta cu 25 de ani si are 3 copii .De 5 ani stam impreuna dar nu mai stiu cat voi mai rezista Vrem sa ne casatorim dar la ce bun? El este plecat tot timpu , munceste mult iar eu majoritatea timpului il petrec cu copii , ii iubesc mult ii ador dar numai cand sunt cuminti asta se intampla foarte rar .Uneori simt ca inebunesc si ma intreb ce caut aici , asa va fi toata viata? Eu sunt intodeauna pe locul 2 .Copii nu stiu de relatia noastra asa ca noi nu dormim impreuna nu ne pupam de fata cu ei, deci ne ascundem .Acum ma intreb atunci cand vor afla copii cum vor reactiona? chiar nu stiu dar mi-e frica cu toate ca eu i-am crescut de mici si am incercat sa-i eduk bine , cu toate astea ei au un comportament foarte urat , nu au bun simt nu se respecta unul pe altul , se cearat , se bat, se injura .Chiar nu stiu ce sa mai fac Sa continui aceasta relatie ? Sau so opresc pana cand nu e prea tarziu? Precizez ca sunt intr-o tara straina si nu am pe nimeni aici inafara de ei .

[Cristina12872]

Fetelor ce sa mai zic eu care sunt casatorita cu un barbat "si cu copilul lui". Copilul sotului meu traieste cu noi. Inca nu avem un an de casnicie. Nu stiu cit o sa reziste ea pentru ca deja e distrusa. Eu am mai fost casatorita, am un copil de 6 ani din prima casnicie, primul sot a decedat si am ramas singurica cu un copil de numai un anisor in brate. Mi-a fost foarte greu dar am avut mare noroc de parintii mei care m-au ajutat enorm. Acum 2 ani in urma am facut cunostinta cu actualul meu sot. El era deja divortat si ramasese cu copilul pentru ca ea nu-l doreste. El cu copilul traia in strainatate iar eu cu copilul meu in tara. Pina la casnicie nu facusem cunostinta cu copilul lui.Venea singur in tara cu pretextul ca copilul nu are acte romanesti si nu poate veni, nu are timp cind vine sa i le faca, ca vreau sa petreaca mai tot timpul cu mine.Asa si era eram impreuna 24/24 nu ne disparteam deloc. Anul trecut a venit acasa in vacanta de paste si atunci mi-a propus sa ne casatorim. Desigur ca eram foarte fericita si am acceptat. Totul a fost bine si frumos pina a adus monstrul la mine. De la inceput era bine ma incadrasem in rolul de mama. Copilasul a avut probleme de sanatate, l-am operat de polipi, avea amigdalitele foarte imflamate chiar pe timp de vara atunci i le-au operat, avea o alergie oribila, avea bubite pe tot corpul ce il mincau neincetat, am fost cu el a dat analize de singe si au iesit ffffff rele ca mai speriat. Pe scurt cind la adus la mine era vai si amar de copilul ala. Am facut tot posibilul sa-l pun pe picioare sa se faca bine.Pina la urma am reusit. Tot chinul acesta a fost in luna iulie anul trecut, in plus era si perioada cind ne pregateam de nunta, nici nu mai puteam dormi de aici erau pregatirile pe de alta parte copilasul asta bolnav. Am trecut noi peste tot si toate. Si au inceput problemele. Am stat un timp toti patru eu, baietelul meu, baietelul lui, si el la mama lui la tara. Maicasa imi reprosa in fiecare zi ca eu sunt o mama vitrega, de ce nu-l duce el pe copil la mama lui biologica, mereu scotea dracu stie de unde poze cu fosta lui sotie si mi le lasa pe masa la vedere. Eu nu-i ziceam lui nimic despre ce facea ea de frica sa nu ma cert cu el. Pina la un moment cind sa aprins focul de tot. Intr-o zi am plecat acasa la mine pentruca aveam niste probleme de rezolvat. L-am lasat pe el acolo, ca eu ma intorceam in 2 xile inapoi, in plus el avea treaba, sa o ajute ca la tara. Dupa ce am plecat eu ipocrita ii zice lui stii ma sunat cineva cu nr ascuns si mi-a zis doamna sa aveti multa grija ca ceea ce vazis cristina nu e adevarat ca fostul ei sot a avunt accident ci ea l-a omorit. El dupa ce a ascultat prostia asta ia verificat telefonul dar nu a gasit nici un apel cu nr ascuns. Era clar ca era doar gogonele de ale ei. Mi-a povestit el mie ce ia zis maicasa si uite de aici am inceput sa-i zic si eu uite cite reprosuri imi face ea. La care el imi zice nu poate fi adevarat pentru ca mama te iubeste mult si niciodata nu o sa-ti poata zice ceva urit direct in fata. Cu copilul lui nu ma pot impaca exact din momentul cind a inceput sa imi faca ea fel de fel de reprosuri, m-am simti de parca as fi nimeni, eu care am depus atita efort sa-l fac bine. El avea 4 anisori dar nu stia sa vorbeasca nimic, ginguia ca un copil de 1 an, cit m-am chinuit eu sa-l invat si culori, si sa vorbeasca si la urma sa mi se zica ca sunt mama vitrega si nu sunt buna. In toamna am plecat toti patru in strainatate acolo unde are el casa si unde lucreaza. Eu stateam acasa aveam grija de copii dar ala mic cum a ajuns acasa unde a crescut sa schimbat a devenit un dracusor,caci era la el acasa. A inceput sa nu ma asculte deloc, isi face de cap. Am zis ca trecem si peste asta pina intr-o seara cind a venit sotul acasa si nu stiu ce nu ia placut si a inceput sa imi reproseze" tu tii numai la copilul tau, ca al meu vrea sa se apropie de tine iar tu il ignori, te-ai racit fata de el....." De atunci mi sa sters toata pofta de viata impreuna cu ei. Am inceput sa vad in copilul acela un monstru, nu stiu cum sa fac sa-l pot indragi din nou, imi este foarte greu sa il educ ca nu ma asculta daloc iar sotul zice lasa-l, ce te iei de el. Am incercat sa vb cu el de nenumarate ori sa vb cu fiul lui sa-i explice ca eu deja sunt mama luisi am grija de el si ar trebui macar putin sa ma asculte. Dar mereu s-a terminat totul cu cearta. Nici nu mai stiu ce sa fac, simt cum se prabuseste totul. Monstrul ala mic ne distruge casatoria zi de zi. Uite sotul meu nu are probleme cu fiul meu, mai sunt citeodata mici conflicte intre ei dar fac tot posibilul sa nu bag in cap si le trec cu vederea. In schimb eu cind am conflicte cu copilul lui se iveste o cearta de inemaginat. Acum sunt in tara am plecat de 2 saptamini sub pretextul ca ma simt foarte rau si am nevoie de un medic si mii de motive. El ma suna in fiecare zi si ma roaga sa merg inapoi cit mai repede, sincer sa va zic nu ma atrage deloc, nu vreau sa merg. IMi este foarte dor de sotul meu il iubesc enorm, nervii mei nu mai rezista simt ca inebunesc acolo. Aici sunt mult mai calma, chiar super calma. Nu mai tin minte cind m-am inervat ultima data. Nu vreau sa renunt la sotul meu il ador dar nu vreau nici sa ma intorc ca stiu ca acolo ma asteapta infernul. Nu stiu ce sa fac....

[nectaria]

Fetelor ce sa mai zic eu care sunt casatorita cu un barbat "si cu copilul lui". Copilul sotului meu traieste cu noi. Inca nu avem un an de casnicie. Nu stiu cit o sa reziste ea pentru ca deja e distrusa. Eu am mai fost casatorita, am un copil de 6 ani din prima casnicie, primul sot a decedat si am ramas singurica cu un copil de numai un anisor in brate. Mi-a fost foarte greu dar am avut mare noroc de parintii mei care m-au ajutat enorm. Acum 2 ani in urma am facut cunostinta cu actualul meu sot. El era deja divortat si ramasese cu copilul pentru ca ea nu-l doreste. El cu copilul traia in strainatate iar eu cu copilul meu in tara. Pina la casnicie nu facusem cunostinta cu copilul lui.Venea singur in tara cu pretextul ca copilul nu are acte romanesti si nu poate veni, nu are timp cind vine sa i le faca, ca vreau sa petreaca mai tot timpul cu mine.Asa si era eram impreuna 24/24 nu ne disparteam deloc. Anul trecut a venit acasa in vacanta de paste si atunci mi-a propus sa ne casatorim. Desigur ca eram foarte fericita si am acceptat. Totul a fost bine si frumos pina a adus monstrul la mine. De la inceput era bine ma incadrasem in rolul de mama. Copilasul a avut probleme de sanatate, l-am operat de polipi, avea amigdalitele foarte imflamate chiar pe timp de vara atunci i le-au operat, avea o alergie oribila, avea bubite pe tot corpul ce il mincau neincetat, am fost cu el a dat analize de singe si au iesit ffffff rele ca mai speriat. Pe scurt cind la adus la mine era vai si amar de copilul ala. Am facut tot posibilul sa-l pun pe picioare sa se faca bine.Pina la urma am reusit. Tot chinul acesta a fost in luna iulie anul trecut, in plus era si perioada cind ne pregateam de nunta, nici nu mai puteam dormi de aici erau pregatirile pe de alta parte copilasul asta bolnav. Am trecut noi peste tot si toate. Si au inceput problemele. Am stat un timp toti patru eu, baietelul meu, baietelul lui, si el la mama lui la tara. Maicasa imi reprosa in fiecare zi ca eu sunt o mama vitrega, de ce nu-l duce el pe copil la mama lui biologica, mereu scotea dracu stie de unde poze cu fosta lui sotie si mi le lasa pe masa la vedere. Eu nu-i ziceam lui nimic despre ce facea ea de frica sa nu ma cert cu el. Pina la un moment cind sa aprins focul de tot. Intr-o zi am plecat acasa la mine pentruca aveam niste probleme de rezolvat. L-am lasat pe el acolo, ca eu ma intorceam in 2 xile inapoi, in plus el avea treaba, sa o ajute ca la tara. Dupa ce am plecat eu ipocrita ii zice lui stii ma sunat cineva cu nr ascuns si mi-a zis doamna sa aveti multa grija ca ceea ce vazis cristina nu e adevarat ca fostul ei sot a avunt accident ci ea l-a omorit. El dupa ce a ascultat prostia asta ia verificat telefonul dar nu a gasit nici un apel cu nr ascuns. Era clar ca era doar gogonele de ale ei. Mi-a povestit el mie ce ia zis maicasa si uite de aici am inceput sa-i zic si eu uite cite reprosuri imi face ea. La care el imi zice nu poate fi adevarat pentru ca mama te iubeste mult si niciodata nu o sa-ti poata zice ceva urit direct in fata. Cu copilul lui nu ma pot impaca exact din momentul cind a inceput sa imi faca ea fel de fel de reprosuri, m-am simti de parca as fi nimeni, eu care am depus atita efort sa-l fac bine. El avea 4 anisori dar nu stia sa vorbeasca nimic, ginguia ca un copil de 1 an, cit m-am chinuit eu sa-l invat si culori, si sa vorbeasca si la urma sa mi se zica ca sunt mama vitrega si nu sunt buna. In toamna am plecat toti patru in strainatate acolo unde are el casa si unde lucreaza. Eu stateam acasa aveam grija de copii dar ala mic cum a ajuns acasa unde a crescut sa schimbat a devenit un dracusor,caci era la el acasa. A inceput sa nu ma asculte deloc, isi face de cap. Am zis ca trecem si peste asta pina intr-o seara cind a venit sotul acasa si nu stiu ce nu ia placut si a inceput sa imi reproseze" tu tii numai la copilul tau, ca al meu vrea sa se apropie de tine iar tu il ignori, te-ai racit fata de el....." De atunci mi sa sters toata pofta de viata impreuna cu ei. Am inceput sa vad in copilul acela un monstru, nu stiu cum sa fac sa-l pot indragi din nou, imi este foarte greu sa il educ ca nu ma asculta daloc iar sotul zice lasa-l, ce te iei de el. Am incercat sa vb cu el de nenumarate ori sa vb cu fiul lui sa-i explice ca eu deja sunt mama luisi am grija de el si ar trebui macar putin sa ma asculte. Dar mereu s-a terminat totul cu cearta. Nici nu mai stiu ce sa fac, simt cum se prabuseste totul. Monstrul ala mic ne distruge casatoria zi de zi. Uite sotul meu nu are probleme cu fiul meu, mai sunt citeodata mici conflicte intre ei dar fac tot posibilul sa nu bag in cap si le trec cu vederea. In schimb eu cind am conflicte cu copilul lui se iveste o cearta de inemaginat. Acum sunt in tara am plecat de 2 saptamini sub pretextul ca ma simt foarte rau si am nevoie de un medic si mii de motive. El ma suna in fiecare zi si ma roaga sa merg inapoi cit mai repede, sincer sa va zic nu ma atrage deloc, nu vreau sa merg. IMi este foarte dor de sotul meu il iubesc enorm, nervii mei nu mai rezista simt ca inebunesc acolo. Aici sunt mult mai calma, chiar super calma. Nu mai tin minte cind m-am inervat ultima data. Nu vreau sa renunt la sotul meu il ador dar nu vreau nici sa ma intorc ca stiu ca acolo ma asteapta infernul. Nu stiu ce sa fac....

Cristina, imi pare rau sa pt situatia in care esti tu! E bine ca nu stati cu soacra ta... copilul e inca mic si il poti educa, vorbeste si cu sotul tau sa te ajute in treaba asta si sa il faca pe copil sa te asculte... sa-i spuna ca in lipsa lui trebuie sa asculte de tine! Spune-i sotului ca ii iubesti copilul, dar ai nevoie ca si el sa te sprijine! El cum se comporta cu copilasul tau?
Copilul zic eu a fost influentat de bunica lui sa te respinga, dar tu cu dragoste si cu putin tact il poti castiga de partea ta! Inima unui copil o poti castiga foarte usor, numai sa stii sa te dai pe langa el!
Fa cum crezi tu ca e cel mai bine pentru familia voastra si sa nu mai privesti copilul ca pe un monstru ca atunci chiar iti va fi greu sa traiesti langa ei.... priveste-l cu mila si cu iubire de mama!

[angelkim]

am o mare problema si va cer parerea: cu 3 ani in urma am cunoscut un tip de care m-am indragostit, divortat si care are un copil.
Este adevarat ca nu sta cu noi, dar vine la 2 saptamani si se creeaza conflicte de fiecare data.

Am incercat sa aplanez anumite conflicte, discutii, dar nu prea imi reuseste si apar discutii.
Mentionez ca tine f mult la copil si-i face toate mofturile, iar copilul simte asta si profita de fiecare data. Daca spun ceva ce nu-mi convine din ceea ce vad, eu devin persoana non-grata, care nu poate sa taca si sa mentina linistea din casa. Mai rau sunt considerata "politai" pentru ca nu las copilul in pace, ca n-o lasa sa faca tot ce-i place, ce-i convine, sa manance doar dulciuri, si multe altele...

Ma rog sunt multe de povestit, dar eu devin din ce in ce mai repulsiva cand se apropie saptamana cand sta la noi.
Este adevarat ca sunt geloasa, atat cat este necesar, dar sunt disperata ca vine si-l atrage pe taica-su de partea ei.
Si viitorul meu sot are un copil dintr-o relatie anterioara,este destul de mare deja are 12 ani si e foarte rea.Nu vine asa des la noi pentru ca nu ne intelegem.Nu ne-am placut din prima clipa si este foarte dificila.Nu mananca mai nimic,sta numai inchisa in camera la calculator sau la televizor,nu comunica,nu socializeaza.Pentru mine e un chin sa o aducem la noi.Am incercat sa ma apropii de ea dar de fiecare data e tot mai rau.Am noroc totusi ca sotul meu nu insista sa o aducem prea des.Acum mai nou i-a zis soacrei mele ca tatal ei n-ar trebui sa se casatoreasca,iar mama ei a aflat ca o sa avem un bebe si nu stie ce sa faca si ce sa mai inventeze ca sa nu ne lase linistiti.Nu mi-as fi imaginat ca un copil poate fi asa.:(E foarte greu oricum.

[pantoficustil]

Asa sunt copii, isi vor parimti numai pentru ei...incearca sa fii si tu shemchera, date pe lana ea, incearca sa nu te mai enervezi de la orice detaliu, oferai spatiu si ai sa vezi ac el va observa asta si te va indragi si mai mult....

[consuela]

Buna ziua! Vad ca este un subiect abordat acum cativa ani...Desi este un subiect tot mai des intalnit in viata de zi cu zi, comentariile sunt putine: poate si pt ca incercarile fara un rezultat satisfacator nu pot ajuta pe altii,asa am crezut eu.M-am gandit ca totusi o alta experienta....poate , cel putin ne va consola ca problema noastra nu este atat de personala. Acum 5 ani m-am indragostit de un barbat divortat cu un baietel care avea at. 5 ani.M-am gandit ca nu este usoara o astfel de relatie, dar poate deveni frumoasa...asa ca am incercat tot felul de metode care mai interesante, practice, emotionale, dar corecte.Inainte am fost casatorita ( fara copii),nu a mers...si am plecat cu dorinta de a trai frumos. Concluzia , replica unei cunoscute :ia-ti petec pt sacul tau. At. nu prea am inteles ca avea dreptate. Nu o spun eu si nici nu mi-am plans de mila,au spus-o altii: am indurat tot ce se putea si rezultatul a fost tot un esec, multe discutii , uneori certuri...iar copilul a facut ce a vrut mama lui ,iar in ultimul timp este ceea ce doreste el.Daca la inceput m-am inteles chiar f bine cu copilul,pe parcurs situatia a devenit opusa.Din momentul in care s-a stiut ca eu si tatal lui avem o rel. serioasa au inceput contrele (tatal nu avea voie sa-mi raspunda la tel cand erau impreuna - marti si joi 17.00 - 21.00 ca ulterior sa nu vina la noi acasa pt a nu se intalni cu mine,desi cand se intampla totusi nu avea nici o reactie impotriva, sf de saptamana nu prea putea sa il conditioneze).La inceput am spus ca e bn sa fie doar ei doi, ca mai tarziu, cam prea tarziu , sa imi dau seama ca eram exclusa din schema pt ca asa-i spusese mama lui.Am spus ca poate a avut saraca o perioada mai grea, dar nu se mai termina....Daca am fost apropiata de el mi-a vorbit urat,ma onditiona pt ca a vazut ca tin la el.Intre timp am ramas insarcinata, copilul a fost ok pana cand a aflat mama lui care i-a spus prietenului meu sa isi petreaca timp doar cu copilul nu si cu mine, apoi dupa ce s-a nascut fetita, ne-a conditionat ca baiatul vine la noi doar daca doarme cu noi in camera sau in pat daca plecam din oras. Cam denaturate pretentiile, despre cele materiale nu mai vorbim...Am spus ca poate daca -i las doar pe ei doi, tatal cu baiatul , cel putin nu mai am batai de cap!!!, o si suna sa-i spuna mamei ca eu si fetita nu suntem, dar nu dorea sa ramana doar cu tatal.Am uitat sa precizez ca ei doi nu se inteleg niciodata,nu s-au inteles nici inaintea divortului.Tatal a insistat si cu programul de vizita,iar aum nu mai vine nici weekend-urile, decat cand vrea el,dupa ce un an de zile a venit pt ca pe langa dvd,jocuri,etc, primea si bani.Cate discutii cu sotul!!! (intre timp ne-am casatorit)...la inceput cred ca si sotul meu a crezut si poate mai crede cateodata , ca am avut ceva impotriva copilului,noroc ca lucrurile s-au intamplat asa cum i-am spus eu.Recunosc ca si mie mi se ridica tensiunea cand trebuia sa vina pt ca nu stiam la ce sa ma mai astept.Eram in alt oras la restaurant si primea indicatii de la mama sa stea intre mine si sotul, sa faca scandal daca doarme in camera separata- luam apartament pt ca nici copilul nostru nu doarme cu noi in pat... etc.Dupa atatea eforturi, insistente,plans si injosiri ,regret ca nu am fost mai categorica sa imi spun punctul de vedere, deoarece in momentul in care incerci sa iti refaci viata consider ca trebuie sa lupti pt ceea ce poti construi nu pt ceea ce nu ai putut construi,at trebuia sa te sacrifici in trecutul tau daca toti gasim scuza : pt copil...As vrea sa il intreb pe sotul meu: daca eram absurda, nerabdatoare si nu-i suportam copilul si ne desparteam atunci,cum ar fi fost acum cand copilul nu vrea efectiv sa vina?Se intelege f bine cu prietenul mamei,are anturajul lui, prieteni ...Daca nu il suna tatal lui, el nu suna, uneori se arata chiar deranjat...sau se scuza ca uita...la varsta asta? Cum de nu uita sa il sune pe prietenul mamei?Se stie : copiii cresc si pleaca ,parintii raman impreuna daca mai au pt ce. Sincer, nu-i judec pe cei divortatati, dar de obicei situatiile cu obligatii au ceva neclarificat, nevindecat, ceva ce te face sa iti amintesti de trecut si sub alta forma...daca ar fi doar obligatii...fiecare si-ar vedea de viata lui,dar sunt putine situatiile cand trecutul nu iti bantuie prezentul.

[Aluion]

Cand intri intr-o astfel de relatie, trebuie sa fii pregatit sa lasi foarte mult de la tine (sa fii tolerant). Daca copiii sunt mici, e greu si pentru ei sa inteleaga conceptul de o "mamica noua". Dar tot ei, la aceasta varsta, sunt oglinda fidela a adultilor cu care stau sau ii au in preajma, si repeta comportamentul acestora instinctiv. Daca mama naturala o respinge pe noua mamica, o va respinge si copilul, oricata dragoste i-ar arata aceasta. Dar cand se foloseste de copil pentru a interveni in noua familie, ar cam trebui pus picioarul in prag. De obicei, tatal e cam "orb" (fie pentru ca isi iubeste copilul, fie ca nu intelege "tertipurile" femeiesti si mobilurile reale ale actiunilor ei, fie amandoua) iar "noua mamica" trebuie sa duca multa munca de lamurire cu el. In orice caz, copilul trebuie sa inteleaga ca stapana casei sunteti Dv. iar el trebuie sa respecte regulile fiecarui loc. Daca sotul va stirbeste autoritatea, discutati cu el. El trebuie sa intervina si sa-i spuna copilului ca trebuie sa va asculte, eventual dand si exemplu personal. Cu copiii mici e mai usor decat cu cei mari, pentru ca toti au nevoie, la urma urmei, de iubire, si nu am vazut pana acum copil care sa nu cedeze in fata unei iubiri sincere, chiar daca vine de la mama "vitrega".
Cu cei mari e mai greu. Sotul meu este divortat si are doi copii mari din casnicia anterioara. Acum doua saptamani, cand a murit soacra mea, am avut supriza sa aflu ca nici "maturitatea" nici educatia primita (cate doua facultati sau nu stiu cate cursuri de spiritualitate) nu te fac sa nu manifesti gelozie si dispret fata de "actuala" ("fosta" a sunat in ziua inmormantarii sa transmita ca sotul meu e un nesimtit iar mie sa-mi inchida telefonul in nas, dupa aceea; iar copii m-au ignorat sau au fost nepoliticosi, incercand chiar sa imi smulga lucrurile din mana, in biserica). Dupa ce s-a terminat evenimentul am discutat cu sotul meu si, conform legamantului pe care amandoi l-am facut la inceput ("noi doi suntem una si cine nu te accepta pe tine inseamna ca nu ma accepta nici pe mine" - si invers), a incetat sa mai aiba vreo relatie cu acestia. Multumesc lui Dumnezeu!

[anamari]

buna sunt disperata, traiesc deja un cosmar , sunt casatorita de 2 ani de zile iar sotul meu are un baiat de 8 anisori dintr-o relatie pasagera. Pina inainte de nunta era baiatul la ea ,plateam pensie etc era totul in ordine, iar acum un an de zile cand am zis ca plecam in tara,ca nu mai aveam de lucru niciunul, ea lucrand are 1300 euro salar pe desupra sia gasit un babalac cu bani ea a considerat ca e momentul sa isi faca "viata" , nea adus copilul la usa.Sotul meu a fost super incantat dar eu nu. Din auzite stiam cat de greu e sa cresti copilul altei femei. Am ajuns in tara si a inceput calvarul ,saptamini la rand numai certuri avem parte datorita faptului ca baiatul a fost repetent clasa 1 acolo,musca copii, ii bate e cam salbatic, dupa ce lam mai potolit un pic si a inceput la scoala mai bine,stau toata ziua cu el la teme ,tatal lui habar nu are sa ii arate "asa zice". La scoala a inceput iar sa ii scada notele ,deranjeaza orele, usa clasei a stricato...mor fetele ce ma fac , a zis ca divortam daca nu imi convine cu el in casa.

[consuela]

Este atat de greu sa dai un sfat...si oricum nu stii cum va fi primit,daca va fi primit sau doar iti atragi vorbe urate...dar eu nu m-as mai casatori cu un barbat cu obligatii.Consider ca lucrurile trebuiesc spuse pe nume; ce rost are sa ascunzi un adevar ( precum ca ar trebui sa protejezi copilul).Mie nu imi plac situatiile prelucrate.Multi spun ca nu trebuie sa stie copilul despre un anumit comportament al parintelui sau situatie,probleme aparute...daca putem evita subiectul pana cand putem explica, foarte bine.Dar nu mi se pare corect sa-i spunem copilului doar partile care ne convin noua sau lui.Ce va crede acest copil cand va creste?Ca parintii lui (biologici sau vitregi) mint sau spun doar ce vor ei.Am auzit de reprosuri de genul:de ce nu mi-ai spus adevarul despre...( celalalt parinte) ai vrut sa ma atragi de partea ta?!? Copiii cresc si oricum adevarul iese la iveala...De aceea consider ca situatiile de genul nu prea se pot controla, iar relatiile in cauza sunt greu de pastrat.Daca cei doi parteneri nu sunt "una" si nu reusesc sa puna limite,sa traiasca in primul rand relatia lor, nu stiu pt ce ar mai continua o asa relatie.Motivul divortului a fost in general dorinta de a trai mai bine,cu mai multa dragoste,liniste,nicidecum mai multe discutii,alergatura,demonstratii si rautati.De obicei cand raman probleme nerezolvate apar fostii parteneri....si stim cu totii ca de fapt ei si cu actualul nostru creaza problemele sau le hranesc.Copiii singuri nu au cum sa faca atata rau.Stiu situatii cand ti-e mai mare dragul sa traiesti cu copilul fostului sau fostei,asta in cazul in care parintii sunt parintii si nu au mai presus orgoliile si razbunarile lor.La noi solutia in final a fost de genul :ei sau noi -au avut tupeul sa conditioneze ei. at am spus eu: noi sau ei!!!

[consuela]

Cred ca este mai bine sa stea copilul la voi.Desi,nu stiu care mama ar lasa copilul la tata,fara un motiv serios...probabil un timp.Daca este in grija voastra, el se va adapta la regulile voastre.Voi veti raspunde pt educatia lui,iar el va intelege ca asa cum aveti obligatii, aveti si drepturi ( sa pretindeti).Nici un copil nu ar trebui sa stea intre parteneri (doar at cand relatia lor nu este solida)nici macar propriul copil. Ei cresc, isi fac drumul lor,iar parintii raman impreuna daca au pt ce.Daca a fost copilul in locul unuia dintre ei,de ce mai tarziu au pretentii?Am auzit mama plangandu-se fiicei deja dsoara: pt tine l-am suportat pe tatal tau 20 de ani....Cine te-a pus?Trebuia sa iti faci viata ta de femeie normala....Cred ca in primul rand conteaza relatia parintilor( biologici sau vitregi). Ei daca simt ca parintii lor se iubesc isi construiesc o imagine pt ceea ce inseamna familie.Stiu situatii cand parintii( unul vitreg) se fereau sa fie tandri unul cu celalalt pt a nu-i face rau copilului.Copilul raporteaza la celalalt parinte ca cei doi sunt doar prieteni ( si at ne miram de faptul ca unii dintre acesti copii mai spera intr-o impacare a parintilor biologici). Copiii vin in noua familie, nu partenerul intra in familia parintelui cu copilul.De aceea isi face o noua familie.At va trebui sa inteleaga ca noul partener este f important pt el,ca trebuie sa respecte relatia si pe partener; si nu ar avea de ce sa nu fie bine.De cele mai multe ori noi derutam copiii,noi le favorizam rautatile.Trebuie sa inteleaga de la inceput ca nu exista o concurenta intre el si noul partener,au locuri diferite si nu le dati ocazia sa obtina favoruri in defavoarea partenerului.O va face mereu.Copiii de obicei accepta situatiile care poate nu ne convin noua pt ca ei aleg ce le este bine lor,iar noi ne obosim cum sa-i "protejam".Stiu sit cand copilul spunea tata si celui vitreg...spre disperarea celui biologic care investea timp,energie. ..asa -i era lui bine.In schimb trebuia sa joace teatru in prezenta biologicului.Nu am inteles niciodata astfel cazuri...sa insisti chiar si in rel cu un copil cand deja el intelege multe,inclusiv ne voia de a fi cu tatal....