Niciodata sa nu faceti avort, e groaznic

[Floricica]

Poate ca gresesc ca scriu aici,poate voi fii judecata. Povestea mea s-a terminat cu bine,si ii multumesc Domnului ca m-a iertat, fiindca toata durerea pe care am simtit-o mi se datoreaza doar mie. Poate nu ma veti putea intelege, stiu ca nu e la fel de tragica ca a multora dintre voi,dar am suferit si eu, si de multe ori as fii vrut sa mor de durere.

Am 20 de ani si un baietel superb de patru luni, poimaine se implineste un an de cand am fost gravida. Dar sa incep cu inceputul

La 15 ani am ramas gravida. Mi-am dorit din tot sufletul sa tin copilul,d esi prietenul meu ma ameninta ca fuge in strainatate si eu il credeam. L-am iubit si nu vroiam sa il pierd, l-am iubit cu inocenta cu care doar o copila poate sa iubeasca. Am facut gresala si nu i-am spus matusii mele care m-a crescut si adoptat, si care nu m-ar fi facut sa fac avort, ci i-am cerut ajutorul tatalui meu .Acesta m-a dus la un doctor. Dupa un control, nici macar ecograf) M-a intrebat daca vreau sa fac chiuretaj. Am spus ca nu. S-a speriat si l-a chemat pe tatal meu in sala. Acesta a zis ca nici nu se pune problema (acum il urasc cand realizez ce crud a fost). Am fost aproape fortata. A durat o ora. Apoi am aflat ca un chiuretaj dureaza mult mai putin. Nici acum nu stiu de ce a durat atat. A fost infernal. Nici sa plang nu am putut .Cand m-a dus in salon am plans in hohote. Tatal meu nici nu era acolo sa ma astepte. Doamne iarta-ma, dar il urasc enorm. Abia acum cand scriu randurile astea realizez, parca am fost oarba. Imi aduc aminte sentimentul de gol pe care l-am avut zilele urmatoare

Dupa trei sapt prietenul meu a vrut sa ne despartim. Am crezut ca innebunesc. Am incercat sa ma sinucid, spre binele meu nu am reusit.
Parca innebunisem. Imi doream un copil mai mult ca orice pe lumea asta. La 17 ani am ramas gravida intentionat. Am avut gemeni, dar am pierdut sarcina la trei luni. A fost cea mai grea lovitura pe care o puteam primi

La 19 ani m-am indragostit nebuneste. Dar lucrurile au mers bine doar trei luni. Nu ne-am mai inteles, el bea, eu eram prea posesiva, totul era un cerc vicios. Cand bea ma injura, ma impingea, vroia sa ne despartim,iar eu il suportam si il iertam. Din greseala am ramas gravida ( acum ma intreb daca totusi nu a fost subconstient faptul ca mi-am uitat pastilele cateva zile la rand).

Prietenul meu nici nu vroia sa auda. Aproape ca m-a convins sa fac avort, dar nu am cedat. Treptat lucrurile s-au schimbat in bine, dupa furtuna iese soarele. Desi toata sarcina m-am temut sa nu o pierd, desi am luat tratamente peste tratamente pt iminenta de avort, am nascut un copil sanatos si vioi. Toata ziua il tin inbrate, iar prietenul meu s-a schimbat cum nici nu speram.

Va doresc la toate fericirea pe care o simt acum, desi tristetea pe care am simtit-o , i se datoreaza

[Flaviata]

eu cred ca nu esti nici de condamnat si nici de judecat ce stie o pustoaica de 15 ani ce sunt alea responsabilitati? desi vad ca in ziua de azi se poarta... te rog nu ma intelege gresit nu vreau sa jignesc dar poate ca asa a fost mai bine...o situatie prea frumoasa nu aveai,prietenul tau plecat... dar uite ca pana la urma soarele a venit si pe strada ta si ai un copil sanatos si frumos, felicitari!
Va doresc din suflet multa sanatate, sa va cresteti bebelusul in pace si liniste si sa auzim numai de bine!

[Ionica]

ma bucur ca acum esti fericita!
felicitari pt curajul de a-ti spune povestea!
felicitari pt bebelusul tau!

[Adrinutza]

draga mea dar tu esti de admirat nu de judecat.la 15 ani sa fii gata sa iti asumi o asemenea responsabilitate, pai eu nici la 23 nu am avut curajul, (de abia la 30 m-am desteptat).
Sa faci un copil la 19 ani in zilele noastre ,chiar cu riscul de a-l creste singura, e mare lucru. din cum scrii se vede ca esti o fata educata si cu mult bun simt, stiu ca nu vei regreta niciodata ca ai adus acest copil pe lume indiferent ce se va intampla.
Dar iti doresc numai de bine, sa ai o viata realizata si pe plan familial si profesional, speram sa stai cat mai mult printre noi pt ca avem ce invata de la tine chiar daca esti mult mai tanara decat multe dintre noi.
Te pup.

[Violetanregistered]

offf Doamne.... park ma regasesc cat de cat... cei 15 ani, sarcina nedorita de prieten, parintii facand presiuni sa dispara "povara" si un suflet nenorocit de ura si dezinteresul celor din jur...
iubita te felicit k de data asta n-ai cedat... eu am 22 ani si o printesa doar de 3 saptamani... mi-am dorit ffff mult un bebe, atat eu cat si sotul meu dar pe at aveam doar 18 ani iar cei din jurul meu au decis k este mult prea devreme sa-l avem si m-am trezit pe masa de kiuretaj (nestiind k asta urma sa se intample, eu stiam de un simplu control)... abea knd ne-am intors aksa (nu dau nume cu cine am fost dar o voi ura toata viata pt asta), sotul meu a aflat si ne-am inkis in cam noastra sa ne plangem durerea.... a fost cumplit... pov e lunga si nu e topicul meu asa k nu cre k are rost...
in fine... cum spuneam , avem o printesa de 3 sapt desi nici ea nu trebuia sa fie dupa parerea anumitor pers din jurul nostru....
te felicit pt curajul tau si pt faptul k ai pus piciorul in prag.... multa sanatate, fericire si sa dea Domnul sa-i vina mintea la cap prietenului tau... multa bafta

[Daria80]

Deci jur ... ti-am citit povestea si a trebuit sa fumez o tigara ca sa imi revin.... e foarte impresionant ceea ce ne-ai povestit tu mai sus.... Nu trebuie sa te condamni tu singura..... la 15 ani eu ma jucam poate cu papusile.... nici nu puteam gandi atat de departe sa imi asum responsabilitatea unui copil..... abia anul trecut la 26 de ani ma gandeam sa imi asum totusi responsabilitatea asta de parinte....
Esti foarte curajoasa... eu la varsta ta nu ma gandeam la asa ceva... Si nu te mai condamna.... Cel ce te poate condamna este cel de sus..... daca el nu te ierta nu aveai nici bebe-le asta... dar te-a iertat si ti-a dat o sansa noua.... asa ca fii tare si lupta pt copilasul tau... Te pup atat eu cat si fetita mea Iulia in varsta de 4luni...