Salutare fetelor,
Sunt Niko si sunt fericita posesoare a unui test de sarcina pozitiv, plus confirmare de la ginocolog! Ne-am dorit mult acest lucru si, in cazul nostru, a fost destul de complicat, dar uite ca dupa doi ani si jumatate s-a intamplat minunea.
Avem 7 saptamani si 3 zile si deocamdata totul pare sa fie in regula. E prima sarcina si imi doresc enorm sa fie totul ok. M-am panicat in saptamana a cincea, m-a luat o frica teribila si a trebuit sa merg urgent la ginecolog sa imi confirme sarcina. Era prea devreme inca, se vedea sacul si un punctulet in el, dar atat. La 6 saptamani si 6 zile am mers din nou si se vedea deja si bebele, asa mic cum e el, de doar 1 cm. I-am auzit si inimioara! A fost un moment special pentru mine!
Acum ma apuca din nou panica...Eu am probleme cu tiroida, am o hipotiroidie hashimoto, iar fostul medic endocrinolog la care mergeam sublinia tot timpul ideea ca trebuie sa evit iodul. Acum, actualul medic endocrinolog mi-a zis ca am voie sa iau multivitamine cu iod. La fel si ginecologul. Ieri am cumparat Femibion, azi am luat o pastila, dar nu stiu ce sa fac in continuare, ca nu as vrea sa fac experimente!
Va doresc multa sanatate voua si bebeilor vostri!
