Adoptia in Codul Civil - Legislatie

ADOPŢIA
I. DEFINIŢIE
II. CONDITIILE DE FOND ALE ADOPTIEI
III. CEREREA DE ÎNCUVIINŢARE A ADOPŢIEI
IV. EFECTELE ADOPŢIEI
V. ÎNCETAREA ADOPŢIEI
VI. ADOPŢIA ÎN NOUL COD CIVIL

Potrivit art. 1 din Legea 273 din 21 iunie 2004, adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului.
Prin adopţie, copilul care este lipsit de părinţi sau de o îngrijire corespunzătoare este primit în familia adoptatorilor, unde urmează a fi crescut ca şi un copil firesc al acestora.
Procedura adopţiei trebuie să respecte în mod obligatoriu următoarele principii:
a) principiul interesului superior al copilului;
b) principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial;
c) principiul continuităţii în educarea copilului, ţinându-se seama de originea sa etnică, culturală şi lingvistică;
d) principiul informării copilului şi luării în considerare a opiniei acestuia în raport cu vârsta şi gradul său de maturitate;
e) principiul celerităţii în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopţiei;
f) principiul garantării confidenţialităţii în ceea ce priveşte datele de identificare ale adoptatorului sau, după caz, ale familiei adoptatoare, precum şi în ceea ce priveşte identitatea părinţilor fireşti.

1. Consimţământul la adopţie. Conform art. 11 din Legea 273 din 21 iunie 2004, persoanele care trebuie să consimtă la adopţie sunt următoarele:
a) părinţii fireşti sau, după caz, tutorele copilului ai cărui părinţi fireşti sunt decedaţi, necunoscuţi, declaraţi morţi sau dispăruţi ori puşi sub interdicţie, în condiţiile legii;
b) copilul care a împlinit vârsta de 10 ani;
c) adoptatorul sau, după caz, familia adoptatoare.
a) Consimţământul părinţilor fireşti ai celui ce urmează a fi adoptat. Părinţii fireşti ai copilului sau, după caz, tutorele acestuia trebuie să consimtă la adopţie în mod liber, necondiţionat, şi numai după ce au fost informaţi în mod corespunzător asupra consecinţelor adopţiei, în special asupra încetării legăturilor de rudenie ale copilului. Direcţia în a cărei rază teritorială locuiesc părinţii fireşti sau, după caz, tutorele este obligată să asigure consilierea şi informarea acestora înaintea exprimării de către aceştia a consimţământului la adopţie şi să întocmească un raport în acest sens.
Consimţământul la adopţie al părinţilor fireşti ai copilului sau, după caz, al tutorelui poate fi dat numai după trecerea unui termen de 60 de zile de la data naşterii copilului înscrisă în certificatul de naştere. Părintele firesc sau, după caz, tutorele poate revoca consimţământul în termen de 30 de zile de la data exprimării lui în condiţiile legii.
În cazul adopţiei copilului şi de către soţul adoptatorului, consimţământul trebuie exprimat de către soţul care este deja părinte adoptator al copilului. Părintele sau părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti păstrează dreptul de a consimţi la adopţia copilului.

Consimţământul reprezentantului legal este obligatoriu. Dacă unul dintre părinţii fireşti este decedat, necunoscut, declarat, în condiţiile legii, mort sau dispărut, pus sub interdicţie, precum şi dacă se află, din orice împrejurare, în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, consimţământul celuilalt părinte este suficient.
Consimţământul părinţilor fireşti ai copilului nu este necesar:

• * dacă ambii părinţi se găsesc în oricare dintre următoarele situaţii:
  - sunt decedaţi
  - sunt necunoscuţi
  - sunt declaraţi, în condiţiile legii, morţi sau dispăruţi
  - sunt puşi sub interdicţie
  - se află, din orice împrejurare, în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa.
  * în cazul adopţiei persoanei majore.

• Consimţământul părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui se dă în faţa instanţei judecătoreşti o dată cu soluţionarea cererii de deschidere a procedurii adopţiei. În cazul adopţiei copilului şi de către soţul adoptatorului, consimţământul părintelui firesc se dă în faţa instanţei judecătoreşti odată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei.
  În mod excepţional, instanţa judecătorească poate trece peste refuzul părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui de a consimţi la adopţia copilului, dacă se dovedeşte, prin orice mijloc de probă, că aceştia refuză în mod abuziv să-şi dea consimţământul la adopţie şi instanţa apreciază că adopţia este în interesul superior al copilului, ţinând seama şi de opinia acestuia, cu motivarea expresă a hotărârii în această privinţă.
  b) Consimţământul copilului care urmează a fi adoptat. Dacă cel care urmează a fi adoptat a împlinit vârsta de 10 ani se cere, pentru adopţie, şi consimţământul său.

• Anterior exprimării consimţământului, direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază copilul care a împlinit vârsta de 10 ani îl va sfătui şi informa pe acesta, ţinând seama de vârsta şi de maturitatea sa, în special asupra consecinţelor adopţiei şi ale consimţământului său la adopţie, şi va întocmi un raport în acest sens.
  Consimţământul la adopţie al copilului care a împlinit vârsta de 10 ani se dă în faţa instanţei judecătoreşti.
  c) Consimţământul celui care adoptă. Consimţământul adoptatorului sau familiei adoptatoare se dă în faţa instanţei judecătoreşti o dată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei.
  Dacă persoana care doreşte să adopte este căsătorită, este necesar şi consimţământul soţului său, cu excepţia cazurilor în care acesta este în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa.

• 2. Adoptia să fie în interesul superior al celui ce urmează a fi adoptat. În cadrul procedurii de adopţie se iau măsurile necesare pentru ca fraţii să fie încredinţaţi împreună.
  Încredinţarea separată a fraţilor în vederea adopţiei, precum şi adopţia acestora de către persoane sau familii diferite se pot face numai dacă acest lucru este în interesul lor superior.

• 3. Cel ce urmează a fi adoptat să nu fi împlinit vârsta majoratului civil. Persoana majoră poate fi adoptată numai dacă adoptatorul sau familia adoptatoare a crescut-o în timpul minorităţii sale.

• 4. Persoana sau familia (doi soţi) care adoptă trebuie să aibă capacitatea deplină de exerciţiu. Persoanele cu boli psihice şi handicap mintal nu pot adopta.

• 5. Diferenţa de vârstă între persoana care adoptă şi cel care urmează a fi adoptat să fie de cel puţin 18 ani. Pentru motive temeinice, instanţa judecătorească poate încuviinţa adopţia chiar dacă diferenţa de vârstă dintre adoptat şi adoptatori este mai mică de 18 ani, dar în nici o situaţie, mai puţin de 15 ani.

• 6. Îndeplinirea de către adoptator sau familia adoptatoare a garanţiilor morale şi a condiţiilor materiale necesare dezvoltării depline şi armonioase a personalităţii copilului.
  Îndeplinirea acestor garanţii şi condiţii se atestă de către autorităţile competente.

• 7. Atestatul de persoană sau familie aptă să adopte. Acest atestat se referă la îndeplinirea condiţiilor materiale şi morale, de către persoana sau familia ce doreşte să adopte, necesare asigurării dezvoltării armonioase a copilului, respectiv atestatul să constate faptul că persoana sau familia este aptă să adopte. Atestatul eliberat de direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază adoptatorul sau familia adoptatoare este valabil pentru o perioadă de un an.
  Valabilitatea acestui atestat poate fi prelungită anual, în urma unei solicitări de reînnoire din partea adoptatorului sau familiei adoptatoare.

• În cazul unui rezultat nefavorabil al evaluării, adoptatorul sau familia adoptatoare au dreptul să solicite direcţiei, în termen de 30 de zile de la comunicarea rezultatului, reevaluarea.

• Rezultatul nefavorabil al reevaluării poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la instanţa competentă în materia adopţiei de la domiciliul adoptatorului.
  Obţinerea atestatului nu este necesară în următoarele cazuri:
  a) pentru adopţia prevăzută la art. 5 alin. (3) din Legea 273 din 21 iunie 2004 (adopţia persoanei majore);
  b) pentru adopţia copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv.

• 8. Încredinţarea copilului în vederea adopţiei, persoanei sau familiei care doreşte să-l adopte. Adopţia nu poate fi încuviinţată de către instanţa judecătorească decât după ce copilul a fost încredinţat pentru o perioadă de 90 de zile persoanei sau familiei care doreşte să-l adopte, astfel încât instanţa să poată aprecia, în mod raţional, asupra relaţiilor de familie care s-ar stabili dacă adopţia ar fi încuviinţată.
  Încredinţarea în vederea adopţiei nu este necesară în următoarele cazuri:
  a) pentru adopţia prevăzută la art. 5 alin. (3) (adopţia persoanei majore);
  b) pentru adopţia prevăzută la art. 20 lit. b) (adopţia copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv);
  c) pentru adopţia copilului pentru care a fost deschisă procedura adopţiei interne şi acesta a fost plasat la adoptator sau la familia adoptatoare, iar măsura plasamentului durează de cel puţin 90 de zile;
  d) pentru adopţia copilului de către tutorele său, dacă au trecut cel puţin 90 de zile de la data instituirii tutelei.
  În situaţiile prevăzute la lit. a) şi b) persoana sau familia care doreşte să adopte va putea solicita în mod direct instanţei judecătoreşti încuviinţarea adopţiei, în condiţiile prezentei legi.

• 9. Lipsa impedimentelor la adopţie.
  Adopţia este posibilă numai în lipsa următoarelor impedimente:
  a) Adopţia între fraţi este interzisă.
  b) Adopţia între soţi sau foşti soţi este oprită. De asemenea, adopţia a doi soţi sau foşti soţi de către acelaşi adoptator sau familie adoptatoare este interzisă.
  c) Cel ce urmează a fi adoptat nu poate fi adoptat de mai mulţi adoptatori nici simultan, nici succesiv. Prin excepţie poate fi încuviinţată, după caz, adopţia simultană sau adopţii succesive, atunci când adoptatorii sunt soţi şi soţie.
  Ca excepţie de la regula, o nouă adopţie poate fi încuviinţată atunci când:
  a) adoptatorul sau soţii adoptatori au decedat; în acest caz, adopţia anterioară se consideră desfăcută pe data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a noii adopţii;
  b) adopţia anterioară a încetat din orice alt motiv.

• III. CEREREA DE ÎNCUVIINŢARE A ADOPŢIEI

• Cererea de încuviinţare a adopţiei poate fi introdusă direct de către adoptator sau familia adoptatoare în situaţia adopţiei prevăzute la art. 5 alin. (3) (adopţia persoanei majore) şi art. 20 lit. b) (adopţia copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv), în toate celelalte cazuri cererea de încuviinţare a adopţiei putând fi introdusă fie de către adoptator sau familia adoptatoare, fie de către direcţia de la domiciliul acestora.
  Încuviinţarea adopţiei este de competenţa instanţelor judecătoreşti.
  Cererea de încuviinţare a adopţiei este însoţită de următoarele acte:
  a) certificatul de naştere al copilului, în copie legalizată;
  b) certificatul medical privind starea de sănătate a copilului, eliberat de către unităţi publice nominalizate de către direcţia de sănătate publică;
  c) atestatul valabil al adoptatorului sau familiei adoptatoare;
  d) hotărârea judecătorească irevocabilă de încredinţare în vederea adopţiei;
  e) certificatele de naştere ale adoptatorului sau ale soţului şi soţiei din familia adoptatoare, în copie legalizată;
  f) certificatul de căsătorie al adoptatorului sau al soţilor din familia adoptatoare, în copie legalizată;
  g) cazierul judiciar al adoptatorului sau, după caz, al fiecărui membru al familiei adoptatoare;
  h) certificatul medical privind starea de sănătate a adoptatorului, eliberat de medicul de familie pe lista căruia este înscris;
  i) hotărârea judecătorească irevocabilă de deschidere a procedurii adopţiei interne a copilului.

• IV. EFECTELE ADOPŢIEI

• Adopţia produce efecte numai de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care a fost încuviinţată.
  Prin adopţie se stabilesc filiaţia între adoptat şi cel care adoptă, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului.
  Filiaţia şi rudenia civilă
  În momentul stabilirii filiaţiei prin adopţie, rudenia firească dintre adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi părinţii săi fireşti şi rudele acestora, pe de altă parte, încetează, cu excepţia adopţiei prevăzute la art. 20 lit. b) (adopţia copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv), caz în care încetarea raporturilor de rudenie se aplică numai în raport cu părintele firesc şi rudele părintelui firesc care nu este căsătorit cu adoptatorul.
  Impedimentul la căsătorie izvorât din rudenie există, potrivit legii, atât între adoptat şi descendenţii acestuia, pe de o parte, şi rudele sale fireşti, pe de altă parte, cât şi între adoptat şi descendenţii acestuia, pe de o parte, şi persoanele cu care a devenit rudă prin efectul adopţiei, pe de altă parte.
  Drepturile şi îndatoririle părinteşti
  Adoptatorul are faţă de copilul adoptat drepturile şi îndatoririle părintelui firesc faţă de copilul său.
  În cazul în care adoptatorul este soţul părintelui firesc al adoptatului, drepturile şi îndatoririle părinteşti se exercită de către adoptator şi părintele firesc căsătorit cu acesta.
  Adoptatul are faţă de adoptator drepturile şi îndatoririle de orice natură pe care le are o persoană faţă de părinţii săi fireşti.
  Adoptatorii vor informa copilul că este adoptat, de îndată ce vârsta şi gradul de maturitate ale acestuia o permit.
  Adoptatorii şi adoptatul au dreptul să obţină din partea autorităţilor competente extrase din registrele publice al căror conţinut atestă faptul, data şi locul naşterii, dar nu dezvăluie în mod expres adopţia şi nici identitatea părinţilor fireşti.
  Identitatea părinţilor fireşti ai adoptatului poate fi dezvăluită înainte de dobândirea de către acesta a capacităţii depline de exerciţiu numai pentru motive medicale, cu autorizarea instanţei judecătoreşti, la cererea oricăruia dintre adoptatori, a adoptatului, soţului sau descendenţilor acestuia ori a reprezentantului unei instituţii medicale sau unui spital.
  Numele de familie al adoptatului
  Adoptatul dobândeşte prin adopţie numele adoptatorului.
  Dacă adopţia se face de către 2 soţi ori de către soţul care adoptă copilul celuilalt soţ, iar soţii au nume comun, adoptatul va purta acest nume. În cazul în care soţii nu au nume de familie comun, ei sunt obligaţi să declare instanţei judecătoreşti care încuviinţează adopţia numele pe care adoptatul urmează să-l poarte.
  Pentru motive temeinice, instanţa, încuviinţând adopţia, la cererea adoptatorului sau familiei adoptatoare şi cu consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, poate dispune schimbarea prenumelui copilului adoptat.
  În cazul adopţiei unei persoane căsătorite care poartă un nume comun în timpul căsătoriei, soţul adoptat poate primi în timpul căsătoriei numele adoptatorului, cu consimţământul celuilalt soţ, acordat în faţa instanţei care încuviinţează adopţia.
  Pe baza hotărârii judecătoreşti irevocabile de încuviinţare a adopţiei, serviciul de stare civilă competent întocmeşte, în condiţiile legii, un nou act de naştere al copilului, în care adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii săi fireşti. Vechiul act de naştere se va păstra, menţionându-se pe marginea acestuia întocmirea noului act.

• V. ÎNCETAREA ADOPŢIEI

• Adopţia încetează prin desfacere sau ca urmare a declarării nulităţii acesteia.
  Adopţia se desface în cazul prevăzut la art. 7 alin. (3) lit. a) adică atunci când adoptatorul sau soţii adoptatori au decedat.
  Adopţia este nulă dacă a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului sau cu încălcarea oricăror condiţii de fond sau de formă prevăzute de lege. Cu toate acestea, instanţa va putea respinge cererea de declarare a nulităţii adopţiei, dacă va constata că menţinerea adopţiei este în interesul celui adoptat.
  Acţiunea în declararea nulităţii adopţiei aparţine oricărei persoane interesate. După dobândirea de către adoptat a capacităţii depline de exerciţiu, acţiunea aparţine numai acestuia. În situaţia încetării adopţiei ca urmare a declarării nulităţii acesteia, adoptatul redobândeşte numele de familie avut înainte de încuviinţarea adopţiei. Părinţii fireşti ai copilului redobândesc drepturile şi îndatoririle părinteşti dacă instanţa nu decide instituirea tutelei sau a altor măsuri de protecţie specială a copilului, în condiţiile legii.
  Este de menţionat că la judecarea cererii referitoare la deschiderea procedurii adopţiei, precum şi a cererii de încredinţare în vederea adopţiei, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie, iar la încuviinţarea adopţiei copilului care a împlinit vârsta de 10 ani i se va solicita consimţământul.
  Opinia copilului exprimată la judecarea cererilor prevăzute de Legea 273 din 21 iunie 2004 va fi luată în considerare şi i se va acorda importanţa cuvenită, avându-se în vedere vârsta şi gradul acestuia de maturitate. În situaţia în care instanţa hotărăşte în contradictoriu cu opinia exprimată de copil, aceasta este obligată să motiveze raţiunile care au condus la înlăturarea opiniei copilului.

• VI . ADOPŢIA ÎN NOUL COD CIVIL

• [ Notă: reamintim că noul Cod Civil, adoptat în luna iunie 2009, NU este încă în vigoare la momentul alcătuirii acestui ghid. ]
  Odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, adopţia va fi încuviinţată de către instanţa de tutelă, conform art. 454, alin. 1.

• În ceea ce priveşte principiile ce trebuie respectate în cursul procedurii adopţiei, acestea se reduc la trei (în prezent fiind şase, conform art. 2 din Legea 273 din 21 iunie 2004), principiul continuităţii creşterii şi educării copilului suferind modificăti în sensul că pentru respectarea sa se va ţine seama nu doar de originea etnică, lingvistică şi culturală a celui adoptat (ca în prezent), ci şi de cea religioasă (art. 452, lit. c).

• Diferenţa de vârstă dintre adoptat şi adoptator rămâne de minim 18 ani, ca regulă, însă, spre deosebire de actuala reglementare care permite ca pentru motive temeinice instanţa judecătorească să poată încuviinţa adopţia, chiar dacă diferenţa de vârstă dintre adoptat şi adoptatori este mai mică de 18 ani, dar în nicio situaţie mai puţin de 15 ani, în Noul Cod Civil instanţa de tutelă poate încuviinţa adopţia chiar dacă diferenţa de vârstă este mai mică de 18 ani, dar nu mai puţin de 16 ani (art. 460, alin. 2).
  În Noul Cod Civil printre persoanele care trebuie să consimtă la adopţie nu se mai numără şi tutorele copilului ai cărui părinţi au fost declaraţi dispăruţi (art. 463, alin. 1, lit. a), în schimb se regăseşte soţul celui care adoptă, cu excepţia cazului în care lipsa discernământului îl pune în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa (art. 463, alin. 1, lit. d).

• Dacă în actuala reglementare, în mod excepţional, instanţa judecătorească poate trece peste refuzul părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui de a consimţi la adopţia copilului, dacă se dovedeşte că aceştia refuză în mod abuziv să-şi dea consimţământul la adopţie şi instanţa apreciază că adopţia este în interesul superior al copilului (art. 13 din Legea 273 din 21 iunie 2004), în Noul Cod Civil, art. 467 se restrânge sfera situaţiilor în care instanţa poate trece
  peste refuzul părinţilor fireşti sau al tutorelui. „În cazul copilului abandonat, în mod excepţional," instanţa de tutelă poate trece peste refuzul părinţilor fireşti sau al tutorelui de a consimţi la adopţie, dacă se dovedeşte, cu orice mijloc de probă, că acesta este abuziv şi instanţa apreciază că adopţia este în interesul copilului, ţinând seama şi de consimţământul acestuia, dat în condiţiile legii.

• Prin adopţie, cel adoptat primeşte numele de familie al celui care adoptă. În cazul în care adopţia se face de către 2 soţi, iar aceştia neavând nume de familie comun, nu se înţeleg asupra numelui pe care cel adoptat îl va purta, instanţa este cea care hotărăşte, conform art. 473, alin. 2 din Noul Cod Civil, reglementarea acuală nefăcând referire la acest aspect.

• Conform reglemetării actuale, adopţia încetează prin desfacere sau ca urmare a declarării nulităţii acesteia (art. 54 din Legea 273 din 21 iunie 2004). Noul Cod Civil prevede la art. 475 că adopţia încetează prin desfacere sau ca urmare a anulării ori a constatării nulităţii sale.
  Astfel, conform art. 479, (1) Adopţia poate fi anulată la cererea oricărei persoane chemate să consimtă la încheierea ei şi al cărei consimţământ a fost viciat prin eroare asupra identităţii adoptatului, dol sau violenţă.
  (2) Acţiunea poate fi formulată în termen de 6 luni de la descoperirea erorii sau a dolului ori de la data încetării violenţei, dar nu mai târziu de 2 ani de la încheierea adopţiei.
  În ceea ce priveşte acţiunea în constatarea nulităţii adopţiei, aceasta poate fi formulată de orice persoană interesată, însă conform art. 57 din Legea 273 din 21 iunie 2004, după dobândirea de către adoptat a capacităţii depline de exerciţiu, acţiunea aparţine numai acestuia. Noul Cod Civil elimină această limitare (art. 480).

• PLASAMENTUL FAMILIAL

• Conform art. 58 din Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului plasamentul copilului constituie o măsură de protecţie specială, având caracter temporar, care poate fi dispusă, după caz, la:
  a) o persoană sau familie;
  b) un asistent maternal;
  c) un serviciu de tip rezidenţial.
  Serviciile de tip familial sunt acele servicii prin care se asigură, la domiciliul unei persoane fizice sau familii, creşterea şi îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, ca urmare a stabilirii în condiţiile legii a măsurii plasamentului.
  Poate fi dat în plasament familial:
  a) copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită tutela;
  b) copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora;
  c) copilul abuzat sau neglijat;
  d) copilul găsit sau copilul abandonat de către mamă în unităţi sanitare;
  e) copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal.
  La stabilirea măsurii de plasament se va urmări:
  a) plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă sau la familia substitutivă;
  b) menţinerea fraţilor împreună;
  c) facilitarea exercitării de către părinţi a dreptului de a vizita copilul şi de a menţine legătura cu acesta.
  Persoana sau familia care primeşte un copil în plasament trebuie să aibă domiciliul în România şi să fie evaluată de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului cu privire la garanţiile morale şi condiţiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil în plasament.
  Pe toată durata plasamentului, domiciliul copilului se află la persoana sau familia care îl are în îngrijire.
  Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 2 ani poate fi dispus numai la familia extinsă sau substitutivă, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial fiind interzis.
  Prin excepţie, se poate dispune plasamentul într-un serviciu de tip rezidenţial al copilului mai mic de 2 ani, în situaţia în care acesta prezintă handicapuri grave, cu dependenţă de îngrijiri în servicii de tip rezidenţial specializate.
  Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil se menţin pe toată durata măsurii plasamentului dispus de către comisia pentru protecţia copilului.
  Drepturile şi obligaţiile părinteşti în situaţia copilului pentru care nu a putut fi instituită tutela şi pentru care instanţa a dispus măsura plasamentului sunt exercitate şi, respectiv, îndeplinite de către preşedintele consiliului judeţean, respectiv de către primarul sectorului municipiului Bucureşti. Prin excepţie, părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti, precum şi cei cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti păstrează dreptul de a consimţi la adopţia copilului lor.
  Comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa care a dispus plasamentul copilului va stabili, dacă este cazul, şi cuantumul contribuţiei lunare a părinţilor la întreţinerea acestuia, în condiţiile stabilite de Codul familiei. Sumele astfel încasate se constituie venit la bugetul judeţului, respectiv la cel al sectorului municipiului Bucureşti de unde provine copilul.

• Copilul beneficiază de protecţia specială prevăzută mai sus până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu.
  La cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ de zi, protecţia specială se acordă, în condiţiile legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăşi vârsta de 26 de ani.

• Tânărul care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu şi a beneficiat de o măsură de protecţie specială, dar care nu îşi continuă studiile şi nu are posibilitatea revenirii în propria familie, fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiază, la cerere, pe o perioadă de până la 2 ani, de protecţie specială, în scopul facilitării integrării sale sociale. În cazul în care se face dovada că tânărului i s-au oferit un loc de muncă şi/sau locuinţă, iar acesta le-a refuzat ori le-a pierdut din motive imputabile lui, în mod succesiv, prevederile prezentului alineat nu mai sunt aplicabile.

  Articol preluat de pe provitabucuresti.ro

• Prec
• Mai departe