|
Nu-i ca soră-sa, beţivă,
Ea-i pioasă, printre sfinţi
Veacu i-şi face, fiindcă-aceştia,
Sunt, în genere, cuminţi
Şi nu-i dau in cap cu pliciu'.
Iar coliva, un deliciu,
Câtă-o fi, pe foi scorţoase
De ceaslov, la parastase.
Numai ieri cât s-a rugat
Pentru-un fir de grâu cu miere
De-o mustaţă agăţat...
Bietul dascăl, ce plăcere
Să îi facă a sluji,
Când o muscă - Doamne, iartă-l ! -
Slujba toată, bâzâi?
Slavă!
Încă-o rugăciune,
Doamne, c-o scăpaşi cu viaţă!
Iar acu şi cu dulceaţă
O îmbii, de nu cumva
O fi - ptiu ! - altcineva.
Tot Ceaslovul e mânjit
De magiun.
Da' ştii că-i bun?
Altfel cum, prin celofan,
Nişte degete-n borcan
S-ar vârî?
Şi-i lipicios !
Atât doar, că nu-i frumos
Să-l întinzi pe unde vrei.
Dar copiii,
Ce ştiu ei?
Gata, mult le mai gândeşte
Ea pe toate; prea-i destul!
A conchis : e cel mai bine,
- Dacă mori -
Să mori sătul!
Şi s-a-ntins, aşa, pe-o parte,
Pe o literă din carte,
Să se odihnească-un pic.
Doar că, vezi tu, popa Gheorghe
Nu zări-n ceaslov...nimic.
Ba, nervos din cale-afară
Pe-aşa urmă ce lăsară
Fiii,-n, dulce, joaca lor,
Lua cartea, o închise
Şi-o trânti în dulăpior.
Poezie din seria - Din lumea celor care nu cuvântă de Elia David
|
