De trei zile iarna cerne
Fulgi în straie de mătase;
Catifea albă aşterne
Peste pomi şi peste case.

Prin văzduh, ameţitoare,
Trec năluci de vânt purtate,
Cu lungi trene de ninsoare
Şi în alb înveşmântate.

Sus în cer, mii de ferestre
Se deschid lăsând să cadă
Peste sat, ca-ntr-o poveste,
Nestemate de zăpadă.

Iar în faţa casei mele,
Pe o creangă, ghemuite,
Stau tăcute turturele
Şi visează fericite.

poveste de iarna Lidia Batali

Poezia face parte din volumul Amintiri din vacante in curs de aparitie

autor Lidia Batali

ilustratii Adrian Barbu.

 

MOBILE //PArenting ADS vers 2019 300x250_4

Mai multe articole