×

Eroare

[OSYouTube] Alledia framework not found
Şi când venea, o mireasmă suavă şi dulce de trandafir venea înaintea ei. Numai mama ei mai mirosea câte o dată aşa când venea de la biserică, duminica; şi fetiţa ştia că mama făcuse rugăciunile potrivite care i-au fost ascultate şi că Măicuţa Domnului îşi trecuse mâna ei blândă peste fruntea mamei lăsând o dată cu mirul şi mirosul. Mereu îi spunea mama ei să se roage cu iubire şi să nu ceară, ci să dăruiască, căci ce putea fi mai frumos decât să trimită din inimioara ei toată iubirea cât o putea cuprinde Bunului Dumnezeu şi Maicii Domnului? Şi atunci fetiţa spunea repede:

"Fecioară Prea Curată Maică a Domnului, te rog, primeşte-mă în suita ta şi învaţă-mă să fiu cuminte, smerită şi ascultătoare, harnică şi binevoitoare, plăcută inimii, minţii şi ochiului! Dar mai ales învaţă-mă să urmez Calea cea dreaptă! Amin! "

După ce marama o acoperea din cap până în picioare, borangicul străveziu - parcă lucrat de păianjeni - începea să lucească în toate culorile curcubeului şi parcă o gâdila (nu îi spusese mămicii de ce râde întotdeauna când adoarme ...). Şi apoi se făcea mică, mică cât o scânteioară şi cobora încetişor în papucelul cu cap de ursuleţ care aştepta cuminte noapte de noapte la capul patului să se transforme în corabie şi să o poarte printre stele, în ceruri, tot mai sus printre îngeri.

Ingerasul care ii ia pe copii in vis si ii duce in Imparatia CerurilorCâteodată îi părea rău când trecea printre aceştia că nu avea şi ea aripi; dar numai pentru o secundă pentru că ea avea papucelul care o purta peste tot. Şi-apoi nu-I spunea mama mereu că este un îngeraş? Ce dacă nu avea aripi? Ce mult le iubea pe făpturile acelea ... Câteodată, când aveau timp se jucau cu ea: lăsau papucelul - corabie să alunece pe aripile lor şi cu răsuflările lor parfumate o făceau să se învârtă ca într-un carusel. Dar de cele mai multe ori erau ocupaţi - aveau tot felul de misiuni, ziceau ei - şi atunci se sfia să stea în preajma lor, să nu-i deranjeze. Astfel că le trimitea numai iubirea ei şi pleca mai sus.

Noapte de noapte suia pe calea de lumină până sus, sus de tot la Castel. Aşa îi zicea ea. Dar nu era un castel din piatră sau din sticlă cum erau cele de pe Pământ. Era din lumină, aşa ca nişte nori; nu prea ştiuse să explice când le povestise păpuşilor. Era auriu; văzuse la muzeu o piatră de culoarea aceea şi mama îi spusese că este un opal. Şi era cald şi bun şi când ajungea acolo inima I se umplea de bucurie şi iubire, mai mult decât o iubea pe mama şi mai altfel. Îi plăcea tare mult acolo! Şi cu îngeraşii îi plăcea, dar acolo era mult mai frumos. Iar în momentele acelea parcă se făcea mai mică şi mai strălucitoare.

Ajunsă la Castel, papucelul ştia drumul singur. Intra pe poarta cea mare, pe alee, pănă în sala cea mare, unde El stătea în mijlocul a doisprezece bătrâni. De fiecare dată bătrânii îi zâmbeau şi îi făceau semne discrete cu capul, fără a se întrerupe din ceea ce făceau - pasă-mi-te foarte important pentru că erau tare serioşi. Oricum ea era atât de mică, încât nu putea deranja pe nimeni. În fine, papucelul poposea la piciorul Lui şi, parcă ostenit închidea ochii şi se culca cuminte. Fetiţa se căţăra uşurel pe unghia degetului Lui cel mare şi se cuibărea acolo ascultând cu luare aminte cele ce hotărau. Asta ca să înveţe şi ea ce să facă când s-o întoarce pe Pământ. Niciodată, când se trezea, nu ţinea minte ce auzise dar era ferm convinsă că sufletul ei ştie şi că-I va da de ştire la timpul cuvenit.

Deodată simţea că a venit timpul şi luneca cu viteză în papucel care îşi scutura nedumerit căpuşorul de pluş, se dezmorţea şi o pornea voios înapoi, mai repede acum, căci nu se mai opreau niciunde. Papucelul - corabie poposea din nou la capul patului, lângă fratele său, redevenind papucel, iar fetiţa - din scânteioară redevenită fetiţă - se căţăra la loc în pat şi se băga sub plapumă, dar mai ales sub Marama Maicii Domnului.

Şi toate acestea pentru că la culcare spunea, după rugăciunile pe care le învăţase de la mama sa, "Mântuitorule Iisuses Hristoase mă încredinţez mâinilor Tale! Măicuţa Domnului, Preasfântă Fecioară, te rog să ai grijă de mine şi să mă înveţi să-ţi semăn în gând, cuvânt şi faptă! Amin!"

Poveste scrisa de Monalisa Gheorghiu si face parte din volumul Carte de povesti pentru toti copii lui Dumnezeu

Categoria: Povesti pentru gradinita

 

Mai multe articole