×

Eroare

[OSYouTube] Alledia framework not found
dar parcă l-a săgetat ceva prin inimă când a văzut cum o lacrimă mare se repezise din ochiul drept al îngeraşului în jos pe obraz. Până atunci îngeraşul nu plânsese niciodată. De fapt, era aşa de luminos şi zâmbitor că nici nu şi-a putut închipui că îngeraşul lui poate plânge. Şi doar îl ştia de când se ştia pe el.

Stând încă în pat, cu ochii închişi, Andrei începu să îşi amintească. Va să zică avea cinci ani ... daaa ... nu ţinea minte cum se născuse dar mama îi povestise că era dimineaţă şi că se luminase totul în clipa în care a venit el pe lume. Partea asta a poveştii îi plăcea tare mult. Îşi imagina cum cobora din braţe de la Doamne Doamne (aşa îi spunea el Bunului Dumnezeu) drept în braţele mămicii pe o rază albă de lumină. Primele amintiri ale lui despre îngeraş erau destul de vagi. La început nu ştia că aşa îl cheamă; pur şi simplu pe lângă mama şi tata mai era cineva. La început nu prea l-a văzut dar îl simţea alături, cald şi protector, mai ales când mămica nu era prin preajmă. Dar credea că pe la un an, un an şi jumătate deja vorbea cu el. Era tot un băieţel ca el, numai că era blond cu ochi albaştri, şi parcă creştea o dată cu el. Numai că băieţelul ăsta ştia o mulţime de lucruri şi îl învăţa o mulţime de jocuri. Au crescut împreună şi s-au înţeles teribil de bine. Asta până ieri ...

Mama începuse pe la doi ani să îi povestească despre Doamne Doamne şi despre cum merg lucrurile în cer şi pe pământ. Prietenul lui o mai corecta pe ici pe colo, şoptindu-i la ureche. Abia atunci realizase că numai el îl vedea pe băieţel şi se bucurase într-un fel. Totuşi, ar fi vrut ca mama lui să se joace cu amândoi. Dar îngeraşul nu se supăra. Spunea mereu că venise numai pentru el, pentru Andrei. Apoi mama l-a învăţat trei rugăciuni: "Tatăl nostru", "Împărate Ceresc" şi "Înger, îngeraşul meu " şi i-a explicat că Bunul Dumnezeu trimite fiecăruia, încă de la naştere, câte un îngeraş păzitor cu care îşi va petrece toată viaţa şi care va ajuta fiecăruia să meargă pe drumul cel drept până la Doamne Doamne. Va să zică băieţelui era îngeraşul lui păzitor ...

Şi mami şi tati aveau câte unul ... Îi văzuse el, dar erau mari ca părinţii lui aşa că nu încercase să îi invite la joacă.
Îngeraşul lui îl ferise de multe ... Atunci când sărise să-l muşte un câine se aşezase în faţa lui şi parcă devenise dintr-o dată strălucitor şi câinele rămăsese pe loc o clipă şi luase drumul înapoi cu coada între picioare! Şi apoi cînd fusese cutremur ?! Nu-i spusese îngeraşul să se ducă să-şi trezească părinţii?
Va să zică de jucat s-au jucat, lucruri bune a învăţat, de apărat l-a apărat ... Şi el?

Totul pornise de la mingea cea nouă. Mami plecase la cumpărărturi, tati era încă la serviciu şi el ardea de nerăbdare să se joace cu mingea cea nouă. Ar fi ieşit imediat afară, dar trebuia s-o aştepte pe mami. Şi brusc s-a decis s-o încerce în casă. Degeaba I-a spus îngeraşul că o să facă o boroboaţă şi că cel mai bine ar fi să aştepte, că este o virtute răbdarea şi că nu este frumos să îşi supere părinţii. Andrei luă mingea şi îi trase un şut - pe jos, ca să nu dărâme nimic. Dar mingea se lovi cu putere de uşa dulapului şi o icoană mică de sticlă a Maicii Domnului căzu şi se sparse cu zgomot. Părerea de rău cu sperietura se amestecară şi pentru o clipă îi veni să plângă. Se repezi la minge şi dădu să o ducă în camera lui, parcă pentru a o pedepsi pentru fapta rea. Dar tocmai atunci intră mama pe uşă. Când l-a întrebat ce s-a întâmplat a spus repede mai mult şoptit: "N-am spart-o eu!" Puţine cuvinte dar ce urmare! Mama s-a supărat, iar îngeraşul a început să plângă şi a plecat!Un copil care se roaga la ingerasul pazitor

Pentru prima oară îngeraşul a plecat de lângă el. L-a căutat o mulţime şi nu l-a găsit. Nu a venit nici seara. De obicei, când spunea rugăciunile înainte de culcare, îngeraşul îngenunchia lângă el, în dreapta lui şi umăr lângă umăr se rugau împreună. Şi de fiecare dată când spunea "Înger, îngeraşul meu" acesta parcă se înconjura cu lumină şi mai creştea un pic. Dar acum le spusese singur. Lacrimi calde îi umplură ochii. Oare de ce minţise? Oricum mama şi-ar fi dat seama. Aşa se supărase şi ea; poate că nu-I părea atât de râu de icoană cât de faptul că fusese prima minciună pe care o auzise de la Andrei.

Asta era ... fapta urâtă fusese făcută. Se dădu jos din pat şi pentru prima dată în viaţa lui, în genunchi, nu mai spuse rugăciunile învăţate. Începu să plângă şi cu glas scăzut zise:
- "Doamne Doamne, te rog să mă ierţi că am minţit! Ştiu că nu este bine şi că nu trebuie să fac asta! Te rog să îmi trimiţi îngeraşul înapoi şi promit să nu mai fac! Şi te mai rog să o împaci pe mama!"

Nu putu să spună mai mult şi izbucni în lacrimi. Când plângea mai cu foc simţi lângă umărul drept o căldură şi pentru o clipă crezu că mama sa se apropiase şi îl mângîia. Când ridică capul, lacrimile uitară să mai curgă: îngeraşul lui era din nou lângă el. Parcă era un pic mai mic, dar pe faţa lui nu se citea nici o urmă de supărare. Era tot numai zâmbet, blândeţe şi iubire. Viaţa era frumoasă din nou! Cu siguranţă nu va mai minţi niciodată!

Din canatul uşii, mama îl privea cu dragoste pe copil şi se ruga la Bunul Dumnezeu să îl ajute şi pe el şi pe îngeraş să meargă mereu pe calea cea dreaptă a mântuirii. Spera din toată inima ca fiul ei să îl vadă toată viaţa pe îngeraş şi să îi dea ascultare în tot ce va înfăptui şi gândi.

"Înger, îngeraşul meu
Ce mi te-a dat Dumnezeu
Toatdeauna fii cu mine
Şi mă-nvaţă să fac bine!
Eu sunt mic, tu fă-mă mare;
Eu sunt slab, tu fă-mă tare;
În tot locul mă-nsoţeşte
Şi de rele mă păzeşte.
Doamne, îngeraşii Tăi,
Fie păzitorii mei,
Totdeauna, zi şi noapte,
Şi în ceasul cel de moarte!
Amin!"

Poveste scrisa de Monalisa Gheorghiu si face parte din volumul Carte de povesti pentru toti copii lui Dumnezeu

Categoria: Povesti pentru gradinita

 

Mai multe articole