Omul, inger pazitor

Chiar şi el, îngeaşul, munceşte ca să înveţe când şi cum să ne ajute.

Uite, tocmai un grup de îngeraşi mici sunt trimişi pe pământ ca fiecare să arate ce a învăţat acolo, la şcoala lor cerească:

Fiecare dintre ei trebuie să ia în grijă câte un om şi să-l ajute pe acesta să fie mai bun, să dăruiască mai multă iubire semenilor lor…

E prima dată când primesc o astfel de misiune şi sunt tare emoţionaţi.

Ia uite-i ce frumoşi sunt!…cât de mult îşi doresc să aducă oamenilor pace şi bucurie… 

Unul dintre ei a şi coborat deja pe pământ! A zărit un om care traversa o fâşie de pământ şi şi-a spus:

- Acesta este cel pe care am să-l ajut să fie mai iubitor!

Şi imediat îngeraşul începu să se concentreze ca să poată aduna în el tot ce avea de dăruit. Îşi deschise larg aripile, le flutură în aer şi îndreptă sper om toată iubirea sa.

- Aşa plin de iubire cât va fi, précis va dori să faca multe fapte bune, gândi îngeraşul.

Numai că energia emisă a fost atât de puternică, încât omul nostru s-a dezechilibrat şi a căzut. S-a oprit cu obrazul în colţul unei pietre.….iar ziarele ce le avea sub braţ s-au împrăştiat.

S-a ridicat şi a răspuns primului imbold: a lovit cu putere piatra în care s-a lovit, de s-a  rostogolit cât colo…

Suparat, si-a sters praful de pe haine şi a început să-şi adune ziarele. Numai că în timp ce le aşeza unul peste altul, un fulg din aripa îngerului a căzut între ele.

Grăbit, a plecat spre casă. Intrând în cameră, a aruncat ziarele pe o etajeră şi s-a dus să-şi dezinfecteze rana din obraz.

Timpul a zburat

Au trecut câteva zile de la această întâmplare.

Omul nostru si-a amintit că are nevoie de un anunţ din ziarele aruncate în colţul etajerei.…

Desfacu primul ziar, şi, dintre file căzu fulgul din aripa îngerului.

Dintr-o dată i se făcu dor de locul unde a avut loc incidentul. Simţi în inima sa o stare pe care nu o mai trăise până atunci.

- În drum spre servici am să ocolesc puţin ca să trec pe acolo, să văd piatra în care m-am lovit…îsi spune omul.

Ajuns la locul respectiv, căută cu privirea locul unde a căzut… şi chiar pe  locul unde a fost piatra, acum creştea o floare.

S-a aplecat să o vadă mai bine. Floarea l-a simţit, a ridicat căpşorul spre om şi i-a zâmbit.

Mirat a îngenunchiat lânga ea. Când a crescut ? se întrebă acesta. Doar cu câteva zile în urmă în locul acela era piatra…

- Ai venit!...Ai venit!...Ai venit! strigă floarea fericită. Datorită ţie eu am crescut…tu ai dat deoparte piatra…Pentru mine, tu esti INGERUL MEU PĂZITOR!

Iar în faţa recunoştinţei - pentru prima dată în viaţa  lui, omul s-a simţit înger.

De multe ori ne recunoaştem valoarea doar în fata celor care ne apreciază şi ne arată iubirea lor. E bine de luat exemplu şi să facem în aşa fel ca şi cei din jur să-şi recunoscă, şi datorita nouă, minunea care sunt.

Poveste scrisa de Georgeta Heimerl

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

0724.231.893

• Prec
• Mai departe