De la o vârstă fragedă copiii încep să memoreze cuvintele pe care le aud la părinți, astfel pot face cunoștință cu mediul înconjurător. Dacă fructele, culorile și legumele pot fi învățate prin observarea directă, cifrele devin o problemă din cauza succesiuni obligatorii.

Este minunat cât de repede copiii rețin cuvintele ce numesc cifre, însă e mult mai greu să înțeleagă semnificația, rolul și organizarea logică a acestora. Unul dintre cele mai eficiente moduri de educare a copilului este cu ajutorul jocului. Puteți folosi obiecte din casă sau diverse jucării destinate învățării numerelor - distractiv și educativ!

Atunci când decizi care este jucăria potrivită pentru copilul tău, sigur ţii cont de aspect, funcţionaliate şi siguranță. Fisher-Price îți oferă jucării perfecte pentru o educaţie cât mai bună. 

Ajută copilul să exploreze lumea cifrelor cu Laugh & Learn Mărul Vesel de la Fisher-Price. Jucăria este ideală pentru învățarea pas cu pas. Fiecare dintre cele 5 felii de măr are un număr,  împreună cu o imagine care ilustrează numărul respectiv. Atunci când cel mic apasă butonul principal, va putea asculta cântece vesele și fraze care îl vor ghida în învățarea despre fruct, culori şi numere. L&L Mărul Vesel va ajuta copilul să cunoască cifrele, dar și îi va dezvolta abilitățile de comunicare prin intermediul repetiției. 

Laugh  Learn Marul Vesel Fisher Price

Noi vrem să îți oferim cele mai bune oferte, așa că am pregătit încă o jucărie isteaţă din gama Laugh and Learn - Cățelușul Vorbitor. Prietenul la nevoie se cunoaște, așa că un animăluț de companie precum Cățelușul Vorbitor poate încuraja copilul tău să învețe cât mai ușor cifrele şi numerele. Mai mult, jucăria contribuie la pronunția corectă a cuvintelor prin cântece ritmate și fraze drăguțe. Programul de învățare este organizat în 3 nivele, în funcție de vârsta și capacitățile celui mic. 

Laugh and Learn   Catelusul Vorbitor fisher price

Acum este momentul în care copilul tău are nevoie cel mai mult de susținerea părinților. O activitate de rutină precum numărarea poate deveni un joc distractiv împreună cu Mărul Vesel și Cățelușul Vorbitor din gama Laugh and Learn. Implicaţi-vă în educația copilului și faceţi alegerea perfectă cu Fisher-Price!