Specialistii in hipnoza sunt solicitati uneori de catre clienti pentru a fi ajutati sa isi aminteasca lucruri pe care le-au uitat, sau pentru a uita anumite lucruri pe care nu doresc sa si le mai aminteasca.

Nu este posibil sa recuperezi oricand si chiar toate amintirile prin hipnoza, dar  este verificat ca la anumite persoane functioneaza. Folosirea hipnoterapiei in vederea actualizarii  memoriei este un procedeu mult mai complex decat multa lume realizeaza.

Majoritatea subiectilor vor sa isi aminteasca unde au pus un anumit lucru pe care nu il mai gasesc; vor sa acceseze anumite momente din trecutul lor pentru a descoperi adevaratele cauze ale unor emotii si sentimente, cel mai adesea cand exista suspiciunea unor amintiri suprimate ale unor evenimente traumatizante din timpul copilariei, sau atunci cand vor sa exploreze “vietile anterioare” sau "viata dintre vieti" sau vor sa isi aminteasca ce s-a intamplat in timpul unui episod de amnezie temporara. In anchetele politiei, martorii vor sa isi aminteasca toate detaliile cu privire la o infractiune.

geanina vatamanu desen

Poate fi hipnoza de ajutor in asemenea cazuri?

Raspunsul este: cateodata da, cateodata nu. Unii psihologi spun ca mintea umana stocheaza fiecare amintire a fiecarui eveniment de pe parcursul vietii. Este mult mai logic sa afirmam faptul ca amintirile sunt pastrate in functie de cat sunt de recente, folositoare sau cat de des accesate, iar cele ce nu se incadreaza in parametrii de mai sus sunt ingropate undeva adanc in subconstient. Aceasta teorie este plauzibila prin prisma faptului ca cei mai multi dintre noi uitam mult mai multe lucruri decat ne amintim.

Alt mit este spune ca memoria poate stocat amintirile intacte si cu acuratete. Mintea umana retine fragmente de informatie pentru ca mai apoi sa umple golurile pentru a reda o amintire. Din aceasta cauza, amintirile se schimba, se erodeaza si se incetoseaza o data cu trecerea timpului. Abilitatea de a reda cu acuratete o amintire depinde de multe variabile, cum ar fi incarcatura evenimentului dar si starea mentala si emotionala din acel moment.

In unele cazuri hipnoterapia poate sau nu sa fie eficienta in regasirea unei amintiri. Unele persoane pot accesa anumite informatii chiar din prima sedinta, in timp ce altele au nevoie de cateva sedinte de hipnoza. Posibilitatea de a recupera anumite parti din memorie depinde de mai multi factori.

- hipnotizabilitatea subiectului. Aceasta abilitate de a intra in stare de transa hipnotica si de a accesa amintiri variaza de la un individ la altul, de la un moment al zilei la altul, de nivelul de oboseala, etc..

- nivelul de motivare al subiectului. Poate aparea o anumita piedica in timpul transei, daca la nivel subconstient acesta nu isi doreste recuperarea unei parti din amintirie. De exemplu, sa presupunem ca o persoana doreste sa isi aminteasca detalii si informatii cu privire la un abuz petrecut in copilarie, dar in acelasi timp se teme ca abuzatorul s-ar putea dovedi a fii un membru apropiat al familiei.

- experienta si abilitatile terapeutului. Acestia au rezultate foarte bune cand reusesc sa induca subiectului o stare de calm interior si sa adapteze procedura in functie de nevoile clientului. Nu in ultimul rand, cand vorbim despre recuperarea memoriei, terapeutul trebuie sa fie foarte atent in alegerea cuvintelor, a instructiunilor si a intrebarilor adresate subiectului aflat sub hipnoza. Sa presupunem ca in timpul unei sedinte un subiect relateaza ca se afla intr-o camera impreuna cu un adult si ca se teme. In acest moment, este inadecvat ca terapeutul sa intrebe “care este numele lui?”. Aceasta intrebare presupune ca persoana din camera este un barbat si ca subiectul ii stie numele, existand posibilitatea ca nici una din variante sa nu fie adevarata. Alta intrebare gresita poate fi “unde te-a atins?” deoarece pana in momentul respectiv nu s-a stabilit faptul ca subiectul a fost atins de catre persoana din camera. O intrebare neutra si cea mai indicata venita din partea terapeutului este “si ce s-a intamplat mai departe?”

O alegere mai putin inspirata a cuvintelor si a instructiunilor folosite de terapeut poate duce la fenomenul de falsa amintire. Aceasta se produce atunci cand subiectul, aflat sub hipnoza, creaza o amintire pe care o crede adevarata. Unii subiecti sunt foarte influentabili in timpul sedintei de hipnoza, putand scoate la suprafata amintiri inexacte sau incorecte. Cu toate acestea, chiar si atunci cand terapeutul isi alege cu grija toate intrebarile si cuvintele folosite, pot aparea amintiri false, deoarece exista subiecti ce vor atat de mult sa isi aminteasca un anumit lucru, incat mintea lor fabrica o amintire doar pentru a satisface acea dorinta.

In cazul folosirii hipnozei pentru a scoate la suprafata amintiri ce pot constitui punctul de plecare al unor tulburari de comportament, emotionale sau de gandire, trebuie luati in calcul si alti factori. In primul rand atunci cand nu iese la iveala o amintire despre un lucru, nu inseamna neaparat ca nu s-a intamplat nimic sau ca persoana in cauza nu se poate schimba. Oamenii fac schimbari importante in vietile lor fara sa inteleaga intotdeauna originea unei probleme.

In al doilea rand, problemele pot rezulta si din alti factori, nu doar evenimente trecute. Biologia, influentele culturale, chimia creierului sau genetica pot avea un rol important.

In al treilea rand, punctul de plecare al unei probleme poate fi o omisie – si nu poate exista o amintire a unui lucru care nu s-a intamplat. Lipsa afectiunii si a incurajarilor poate fi la fel de daunatoare pentru un copil ca si critica sau injosirea lui.

In ultimul rand, in cazul anumitor lipsuri ale memoriei, putem vorbi si despre un mecanism de autoaparare creat de mintea umana, pentru a bloca amintirea unei traume. Ca si exemplu putem lua cazul unui persoane care a fost atacata si agresata sever. Recuperarea fizica de lunga durata s-a finalizat cu succes, dar nu are nici o amintire cu privire la ce s-a intamplat in acea seara.

Psihologul a concluzionat ca nu este necesar pentru acea persoana sa isi aminteasca trauma.

Despre uitare

Exista terapeuti ce primesc cereri din partea clientilor care doresc sa uite anumite evenimente mai mult sau mai putin traumatizante. Acest lucru ar putea fii posibil, luand in considerare factorii discutati mai sus, cum ar fii gradul de motivare al subiectului sau cat de bine raspunde la sugestii in stare de transa hipnotica.

Hipnotizatorii, in timpul spectacolelor de scena, le induc voluntarilor o stare de amnezie temporara, de exemplu sa uite o adresa, un numar de telefon sau cifra dintre 6 si 8. Atata timp cat aceasta actiune nu prezinta o amenintare pentru subiect, acesta se va conforma in majoritatea cazurilor. La sfarsitul spectacolului, hipnotizatorul intotdeauna ii va sugera subiectului sa isi aminteasca acel lucru uitat.

In ceea ce priveste hipnoterapia, lucrurile stau cu totul alfel. Scopul nu este acela de a crea un spectacol, ci teoretic de a schimba vietile oamenilor in bine. Sa luam ca si exemplu doua cazuri des intalnite in cabinetele terapeutilor prin hipnoza. Un barbat care a suferit o despartire dureroasa de o femeie si care doreste sa uite ca aceasta a existat in viata lui, iar altul care vrea sa uite ca a fumat vreodata, pentru a putea renunta la acest obicei.

In ambele cazuri, terapeutii ar trebui sa refuze asemenea actiuni, din motive de etica profesionala. Iata de ce. Mintea noastra stocheaza informatia ca o baza de date. Multe din aceste informatii se intersecteaza si se completeaza reciproc. Daca se sterge o anumita categorie de informatii, restul devin incomplete sau neclare. Sa presupunem ca X a uitat ca a avut o relatie cu Y, cu ajutorul hipnozei. Ce se intampla in cazul in care cei doi s-ar intalni intamplator pe strada si Y ar relata amintiri din relatia lor?

Sau daca un fumator caruia i s-a sugerat sub hipnoza sa uite ca a avut acest obicei ar gasi de exemplu brichete in sertarul de la birou sau in geanta? In ambele cazuri acest lucru ar putea duce la probleme si mai mari.

Nu este niciodata un lucru bun sa stergi cu buna stiinta amintiri cu ajutorul hipnozei, chiar si in cazul unor amintiri traumatizante.

Ca si concluzie, accesarea memoriei sau modificarea amintirilor cu ajutorul hipnozei este un lucru foarte delicat si nu tot timpul exista garantia obtinerii unui rezultat pozitiv sau dorit.