×

Eroare

[OSYouTube] Alledia framework not found

"Dar eu nu vreau ca el sa aiba un viitor!" (daca asta inseamna ca se indeparteaza de mine).

Aceasta declaratie si altele mai putin directe am auzit de nenumarate ori in cabinetul meu, venite de la parinti care se luptau sa isi mentina langa ei "copilul" ajuns adult in toata firea. Mame, insa si tati, care nu acceptau faptul ca nu pot opri timpul in loc sau sa il dea inapoi in asa fel incat puiul lor sa ramana mereu dependent si aproape de ei.

Mentalitatea in sine, in ceea ce priveste copiii, este fundamental eronata si din aceasta cauza apar atatea conflicte si probleme intre copiii ajunsi adulti si parintii lor. Multi oameni aduc pe lume copii ca sa traiasca prin ei, ca sa le dea un sens in viata, ca sa le fie alaturi la batranete. Nu isi doresc ca progeniturile lor sa devina adulti autonomi sau sa aiba o viata proprie pentru ca asta ar insemna ca cel mai important rol in viata lor a luat sfarsit. In plus, pierd sentimentul de putere si de control.

Neavand o viata proprie, interese, pasiuni, hobby-uri si, de cele mai multe ori, relatii de cuplu armonioase si satisfacatoare, traiesc si se definesc prin rolul de parinti. Iar cand acest rol ar fi normal sa se sfarseasca si relatia parinte-copil sa devina una de tip adult-adult, nu sunt nici dispusi si nici dornici sa faca aceasta tranzitie.

Astfel, unii dintre ei, prevazatori, isi programeaza de mici copiii inoculandu-le ideea ca ei, parintii, vor ramane mereu cei mai importanti. Nu sotul/sotia sau copiii progeniturii lor, ci parintii. Toata viata trebuie sa li se supuna, sa nu iasa din vorba lor (pentru ca asta inseamna de fapt respect), sa traiasca in functie de dorintele, asteptarile si capriciile lor, sa le satisfaca asteptarile si sa se lase manipulati sau santajati emotional oricat isi doresc parintii.

acasa cu bebe

Din cauza acestor credinte se destrama multe familii. Din cauza acestei mentalitati exista atat de multe conflicte si nefericire in familie, intre generatii. Mama/tata, soacra/socrul vor sa detina puterea si sa se impuna mereu. Nu au niciun fel de consideratie fata de familia nou constituita si, sub pretextul ca vor binele, nu fac altceva decat sa distruga si sa creeze o sumedenie de probleme.

Mama simte gelozie daca fiul ei iubeste o alta femeie. Tatal nu considera ca barbatul din viata fetei lui este demn de ea.

Multe s-ar schimba in relatiile dintre copiii ajunsi adulti si parintii lor daca am lucra la mentalitate. Daca nu am aduce pe lume copii ca sa ne umple golurile interioare sau ca sa avem o fiinta alaturi de noi toata viata. Daca am invata sa respectam individualitatea, autenticitatea, personalitatea, limitele si granitele copiilor nostri odata ce acestia, cum este firesc si normal, zboara din cuib.

Copilul, ajuns adult, este normal sa devina o fiinta autonoma care isi urmeaza propriile visuri si obiective. Iar parintele, daca ii doreste intr-adevar binele copilului, il sprijina pe acesta neconditionat (atat cat isi doreste), fara sa ii ceara nimic, fara sa ii dicteze, fara sa il manipuleze sau sa il santajeze emotional.

Iar parintii cu adevarat intelepti devin prietenii copiilor lor si cauta sa aiba cu acestia o relatie de tip adult-adult, bazata pe respect reciproc.

Autor Psiholog Ursula Sandner

 

Mai multe articole