Despre copilul slab acum - lent, greoi, în urmă. Și, despre eterna frică "dacă-i prost copilul meu?".
Citește greu, socotește greu, vorbește greu, gândește greu.

Și părinții, și dascălii cred că el, de fapt, dacă ar vrea, s-ar ridica la nivelul mediei. Deci, e slab pentru că nu vrea.

Voința e un centru energetic viu dacă există suficientă liniște interioară.
Uneori, copiii "slabi" sunt doar foarte apăsați sufletește. De prea multe ori răniți sau cu frici mari, centrul de comandă al intelectului: atenția și autocontrolul - nu se dezvoltă, pentru că primește doar mesajele de supraviețuire.

Alteori, copilul "greoi" are alte praguri de salt cognitiv. Are nevoie să "stea" mai mult în conceptul abstract, să îl pipăie, să îl miște, să îi găsească asocieri în lumea imediată. 
Copiii greoi sunt repede catalogați și târâți prin aceeași materie, în același ritm cu media clasei. Li se arată mereu unde NU au ajuns. Și dascălilor lor, și părinților lor le e frică să se întoarcă înapoi, exact la momentul de unde a rămas "în urmă". Sunt mereu expuși la ce NU POT face, cu iluzia oarbă a adultului opac că ei, de fapt, NU VOR.

"Nu vrea să fie atent!", "Nu vrea să stea liniștit!", " Nu vrea să finalizeze!". Atenția voluntară, ascultarea activă, perseverența vin dintr-un mușchi interior care se va fi format - în ritmul fiecăruia - dacă adulții VOR să pună mâna pe carte și să înțeleagă resorturi umane simple.

babysitter

Copilul lent nu e prost. Poate avea o extraordinară inteligență tactilă, naturalistă, socială, introspectivă, muzicală, fizică. Sau le poate avea pe toate ok, mai puțin logica secvențială, analitică. Programele noastre însă sunt scrise doar din perspectiva asta de pâlnie a minții analitice. Nu încap toți în ea, deci nu pot, deci nu vor.

Copiii care rămân în urmă față de norma artificială a programei școlare au nevoie de programe personale, cu ținte imediate și pe termen lung, în totală eliberare de restul programelor standard. Cine are curajul să apuce copilul slab de acolo de unde e el și să nu se mai cramponeze de norma cronologică pe clase, are șanse să îl ajute.

Am recuperat mulți copii rămași 3-4 ani în urmă. Numai după ce am aruncat programele și am identificat "ground zero" - momentul de unde el a fost lăsat să creadă că nu mai poate.

Articol preluat de pe pagina Oana Moraru

 

Mai multe articole