Când Jason Newland, a iniţiat programul său de supraveghere, în urmă cu 3 ani, a arătat că doar 16 din 42 de spitale aveau un program formal de rotaţie a antibioticelor. De atunci însă, probabil, numărul lor a crescut. „Cu certitudine interesul a crescut acum, spune Newland. Director medical pentru siguranţa pacienţilor la Children’sMercy Hospital in Kansas City, Missouri. Dr. Newland se aşteaptă ca ordinul recent al preşedintelui Obama privind elaborarea unei strategii naţionale de combatere a bacteriilor rezistente la antibiotice va duce la dezvoltarea a şi mai multe programe de antibioterapie în pediatrie.

Un alt impuls ar putea veni de la recentele rezultate ale studiilor dr. Newland care artă că oprirea antibioticelor sau scurtarea duratei antibioterapiei nu numai că nu a făcut rău pacienţilor pediatrici dar i-a trimis mai devreme şi a prevenit reinternările.

Rezultatele nu i-au surprins pe infecţionişti de vreme ce spitalele de adulţi în care astfel de programe de antibioterapie au fost folosite de mai multă vreme au arătat reducerea ratei de infecţii cu Clostridium difficile, reducerea mortalităţii prin sepsis, creşterea numărului de consulturi de boli infecţioase şi reducerea numărului de terapii eşuate, spune David Haslam, director al ASP at Cincinnati Children’s Hospital Medical Center. „Microorganismele rezistente la mai multe antibiotice au existat în spitalele de adulţi de mai multă vreme faţă de spitalele de copii iar adulţii au avut durate mai mari de spitalizare şi tind să primească terapii antibiotice mai agresive” ceea ce a făcut ca spitalele de adulţi să încerce mai devreme să reducă utilizarea excesivă a antibioticelor, spune Haslam.

Studiul recent al lui Newland, efectuat pe o durată de 5 ani, prezentat recent specialiştilor în boli infecţioase la Infectious Disease Week în Philadelphia, a inclus 7051 copii a căror terapie antibiotică a fost revizuită de medic şi farmacist. Pacienţii pediatrici din terapia intensivă, terapia intensivă neonatală şi unităţile de hematologie/oncologie au fost excluşi din studiu.

Pentru 17% din pacienţi au fost emise recomandări de modificare a antibioterapiei. „Cea mai frecventă recomandare a fost, de departe, întreruperea terapiei cu antibiotic”, a spus Newland. Alte recomandări au inclus întreruperea a 1 sau 2 antibiotice, scurtarea duratei de tratament sau consultarea unui infecţionist.

În studiu, 18% din medicii curanţi au respins recomandările şi au continuat să dea pacienţilor terapia antibiotică prescrisă. Pacienţii medicilor care nu au urmat recomandările au avut o rată de reinternări de 3,5% în decurs de 30 de zile şi o durată de spitalizare medie de 82 de ore. Dar dacă medicii au urmat recomandările de a opri sau schimba antibioticele pacienţii lor nu au mai fost reinternaţi şi au avut o durată medie de spitalizare de 68 de ore. Utilizarea necorespunzătoare a antibioticelor a apărut mai ales în cazul pacienţilor care au primit ceftriaxonă/cefotaxim (62%), vancomicin (11%) şi meropenem (5%).

Diagnosticul pentru care s-a emis cel mai des recomandarea de schimbare a antibioticului a fost pneumonia (22%),urmată de infecţiile de tract urinar (19%) şi suspiciunea de sepsis (9%). Nu toţi copiii au beneficiat în mod egal de recomandările ghidajului antibiotic. Când Newland şi colegii săi au stratificat datele în 3 grupuri – copii internaţi în saloane de chirurgie, copii internaţi în saloane medicale şi copii cu afecţiuni cronice complexe – aceştia au aflat că ratele de reinternare au diferit semnificativ doar în cazul copiilor fără boli cronice din unităţi medicale ai căror medici au ascultat de recomandări comparativ cu cei care nu au urmat recomandările.

Programul de ghidaj al antibioterapiei nu s-a asociat cu rate de reinternare a pacienţilor chirurgicali şi a dus la ameliorări doar marginale în cazul copiilor cu afecţiuni cronice. Newland a speculat că rata reinternărilor în cazul acestor copii a fost redusă doar din cauză că studiul a inclus numai 150 de copii în acest grup. De asemenea, studiul nu a demonstrat o diferenţă semnificativă în ceea ce priveşte durata medie de spitalizare. „Noi am sperat că vom demonstra că mai mulţi copii vor pleca mai repede din spital pentru că se opreşte antibioterapia mai repede sau se schimbă antibioticul intravenos cu unul per os. Dar nu am observat acest lucru”, spune Newland.

Indiferent de mărimea efectului, orice ameliorare a prognosticului clinic printr-un astfel de program de ghidaj de antibioterapie este „un mare prim pas spre a convinge medicii”, spune Jeffrey Gerber, director ASP la Children’s Hospital of Philadelphia (CHOP). „Acest studiu va ajuta mai multă vreme clinicienii să înţeleagă că recomandarea de a reduce sau optimiza antibioterapia nu face rău pacienţilor”, spune Gerber. copii emotii

Reducerea utilizării antibioticelor poate fi, până la urmă, o decizie financiară. Un studiu pe 4 luni al ASP la CHOP în 2008 a găsit economii de 50090 dolari, adică 150.270 dolari anual, legate doar de costurile de achiziţie, chiar dacă programul exista deja de peste 15 ani. „Este o cifră minimă pentru că nu sunt luate în considerare costurile legate de administrarea antibioticelor, durata prelungită de spitalizare datorată efectelor adverse şi nici potenţialul de a dezvolta infecţii rezistente la antibiotice”, spune Gerber. Pasul următor al lui Newland este să încerce să afle de ce unii medici nu au ţinut cont de recomandări.

O revizuire a răspunsurilor primite de la spitalul său, Children’s Mercy, a arătat că cea mai des respinsă recomandare a fost cea de solicitare a unui consult de boli infecţioase care a fost făcută mai ales în cazul unei îngrijiri complexe a pacientului sau în cazuri care trebuie urmărite de infecţionist, mai ales în afecţiuni precum pneumonii complicate, osteomielită sau endocardită. „programul nostru funcţionează cel mai bine când încercăm să colaborăm şi nu să dictăm antibioticele, ceea ce înseamnă că trebuie să înţelegem de ce medicilor nu le plac recomandările noastre”, spune Newland.

În unele cazuri, lipsa unor dovezi solide pentru întreruperea unui anume antibiotic poate duce la neînţelegeri, recunoaşte Newland. Pentru alţi medici, „no” este mai degrabă o decizia fără dovezi ştiinţifice. Acum 2 ani, un chestionar ASP la Children’s Mercy a evaluat atitudinile medicilor faţă de munca dr. Newland şi a arătat că 10% din medici simţeau că recomandările sale le modifică autonomia în timp ce 3% se simţeau ameninţaţi de programul său.

În timp, numărul de medici rezistenţi la programul de ghidaj antibiotic va scădea, crede Dr. Newland. „Noile generaţii de medici nu cred că autonomia medicului este o chestie atât de importantă. Sunt obişnuiţi să folosească ghiduri şi să colaboreze.”. Cât despre cei 3%: „E un sentiment mai greu dar pot trăi cu asta”, spune Newland. Dezvoltarea de programe de ghidaj de antibioterapie poate ajuta la combaterea apariţiei de bacterii rezistente la antibiotice.


După Anita Slomski, Sursa: JAMA

 

Mai multe articole