Screening-ul şi intervenţiile preventive prin intermediul medicului de familie ar putea ameliora prognosticul legat de cariile precoce din copilărie. Obiectivul unui studiu recent publicat a fost evaluarea serviciilor preventive privind prevenirea cariilor la copiii mai mici de 5 ani.

Autorii au cercetat literatura publicată dar nu au identificat nici un studiu care să cerceteze efectele screening-ului prin intermediul medicilor de familie. Un singur studiu de cohortă de bună calitate a arătat că examinarea pediatrului s-a asociat cu o sensibilitate de 0,76 privind identificarea copiilor cu carii. Nici un trial nu a evaluat suplimentarea cu fluor.

3 noi studii randomizate au avut rezultate similare cu studiile anterioare arătând că fluorizarea dinţilor a fost mai eficientă versus lipsa fluorizării (reducere cu 18-59% a incidenţei cariilor). 3 studii cu xilitol nu au avut rezultate concludente în ceea ce priveşte afectul asupra cariilor.

primele cuvinte

Noi studii observaţionale au avut rezultate similare cu cele anterioare arătând o asociere între folosirea precoce a fluorului în copilărie şi fluoroza smalţului dentar. Lipsesc însă dovezile despre acurateţea predicţiei riscului la nivelul medicinei primare. Autorii acestei evaluări arată, în final, că nu există dovezi directe că screening-ul efectuat de către medicii de familie ar reduce incidenţa cariei dentare. Studii anterioare revizuite acum arată că suplimentare orală cu fluor este eficientă în ceea ce priveşte reducerea incidenţei cariilor iar dovezi noi sprijină eficienţa fluorizării dentare la copiii cu risc crescut.

Autori: Roger Chou, Amy Cantor, Bernadette Zakher, Jennifer Priest Mitchell, Miranda Pappas; Pediatrics 2013;132:332–350

Traducere realizata de BABY CARE SIBIU

 

Mai multe articole