Pentru ca viata de familie sa fie cat mai frumoasa si mai armonioasa, cu cat mai putine necazuri si suferinte, sunt necesare respectarea unor reguli de spiritualitate, reguli ce se pot regasi partial in cele 33 de Reguli de aur pentru viitorii parinti.

1. Iubiţi-L pe Domnul Dumnezeu cu toată fiinţa voastră, cu tot sufletul vostru, cu toată inima voastră şi pe aproapele vostru mai mult decât pe voi înşivă. Faceţi-vă din aceasta un ţel şi îi veţi oferi copilului vostru tot ceea ce este mai bun.

2. Iubirea pentru Dumnezeu să vă fie cea mai autentică realitate, fericirea supremă, scopul principal; viaţa dumneavoastră, naşterea copiilor, o soartă reuşită sunt doar mijloace pentru dobândirea acestei iubiri.

3. Este mai bine să iubiţi decât să aşteptaţi să fiţi iubiţi. Este mai bine să dăruiţi decât să aşteptaţi să primiţi.

4. Trebuie să învăţaţi să vă păstraţi iubirea, bucuria şi bunătatea în suflet indiferent de situaţiile extreme prin care veti trece.

5. Ţineţi posturile, mărturisiţi-vă şi luaţi Sfânta Împărtăşanie înainte de concepţie şi înainte de naştere, dar şi în timpul sarcinii (este de dorit o dată la patruzeci de zile). Purificarea sufletului şi a trupului este benefică şi necesară în luarea tuturor deciziilor (valabil pentru ambii părinţi).

6. Citiţi Sfintele Scripturi şi meditaţi asupra lor. Este manualul educaţional cel mai bun atât pentru părinte, cât şi pentru viitorul copil.

O fetita care se roaga si are aripi d einger

7. Fericiţi veţi fi dacă veţi conştientiza şi veţi pune în aplicare "Fericirile" transmise de Mântuitorul Iisus Hristos prin Sfânta Scriptură.

8. Educaţia primară spirituală - a "celor şapte ani de acasă" - este foarte importantă. Asiguraţi-vă că o aveţi ca să i-o puteţi oferi copilului vostru (nu este o ruşine să recunoşti că nu ştii, dar este o greşeală să ascunzi asta).

9. Eliberaţi-vă de frică, eliminaţi frământările şi grijile, uitaţi regretele, acceptaţi tot ceea ce s-a întâmplat şi ceea ce se va putea întâmpla.

10. Niciodată să nu vă temeţi de nou. Dacă vi s-a dat o sarcină se subînţelege deja că o puteţi îndeplini. Trebuie clarificat principiul fiecărei probleme. Aceasta trebuie rezolvată pe etape. Pe tot parcursul, în suflet trebuie să fie o senzaţie de uşurinţă, oricât de mari vi s-ar părea dimensiunile obiectivului.

11. Este bine să învăţaţi câte ceva din orice. Cu siguranţă este mai bine să trageţi învăţături din greşelile altora decât să aşteptaţi să vi se întâmple vouă. Dar, mai presus de orice, nu căutaţi vinovaţi când vi se întâmplă prima dată, ci străduiţi-vă să învăţaţi lecţia şi recunoaşteţi-vă greşelile.

12. Debarasaţi-vă de vicii înainte de a concepe un copil. Dacă ştiţi şi vedeţi că nu vă fac vouă bine, cum aţi putea avea inima să le transmiteţi cuiva nevinovat - copilului vostru? Mai ales când ştii că acesta le va prelua din iubire pentru tine!?

13. Conştientizaţi întâi cum se cuvine conceptul de familie, care vă sunt respunsabilităţile înUn inger frumos cu aripi luminoase care se roaga cadrul ei. Bărbatul trebuie să aibă în permanenţă ca exemplu de comportament pe Mântuitorul Iisus Hristos, iar femeia pe Sfânta Sa Mamă, Fecioara Maria.

14. Conştientizaţi corect şi complet importanţa sacralizării actului concepţiei, scopul acestuia (care în mod normal trebuie să fie aducerea pe lume a unor fiinţe benefice). Venirea pe lume a unui copil trebuie să fie rezultatul unui act de iubire.

15. Se recomandă ca orice mamă şi tată să se roage înainte de concepţie în felul următor: "Bunule Dumnezeu, Iisuse Christoase, Sfinte Duh! Rogu-vă, cu iubire, smerenie şi credinţă, trimiteţi-ne cea mai luminoasă şi vrednică entitate pe care nevrednicii de noi o merită, din Împărăţia Ta ! Amin ! "

16. Mulţumiţi Tatălui Ceresc pentru viitorul copil şi faceţi rugăciunile specifice pentru a primi ajutorul necesar pentru a-l aduce cu bine pe lume şi pentru a-l educa corespunzător.

17. Pe tot timpul sarcinii, faceţi rugăciunile zilnice şi pentru viitorul copil. Şi, în plus, rugaţi pe Bunul Dumnezeu să-i dea putere copilului să Îl iubească pe Tatăl Ceresc cu toată fiinţa lui.

18. Rugăciunea nu constă în a cere de la Bunul Dumnezeu sănătate, bani sau alte avantaje materiale. Rugăciunea înseamnă năzuinţa către Dumnezeu şi unirea cu El. Înseamnă păstrarea legăturii cu Dumnezeu atunci când orice altă legătură este distrusă. Înseamnă păstrarea iubirii în orice situatie de boală, sărăcire, înjosire a sentimenelor etc. Învăţaţi să vă rugaţi! Este foarte important atât pentru voi ca fiinţe singulare şi în calitate de părinţi, cât şi pentru viitorul copil.

19. Faceţi în permanenţă rugăciuni la Sfânta Treime de iertare a păcatelor personale şi ale viitorului copil.

20. Obişnuiţi-vă cu ideea că viitorul dumneavoastră copil a venit de la Bunul Dumnezeu şi că va avea propriul lui drum în viaţă. Pregătiţi-vă să-i oferiţi sprijinul necesar pentru a urma calea cea mai potrivită în Voia Domnului.

21. Nu vă deziceţi nici o secundă de viitorul copil, nici măcar la nivelul subconştientului. O astfel de atitudine va avea repercusiuni extrem de negative asupra acestuia atât în perioda sarcinii cât şi după naştere.

22. Caracterul viitorului copil se formează în biocâmpurile părinţilor încă înainte de concepţie. Orice gând negativ de ură, de separare de omul iubit, orice fixism cu privire la sexul viitorului copil, înfăţişare, orice tentativă de a-l îndepărta sau chiar simpla îndoială asupra dorinţei de a-l avea constituie o agresiune extrem de puternică asupra caracterului acestuia, ducând la schimonosire, boală, suferinţe de tot felul.

23. Pe toată perioada sarcinii, viitoarea mamă, prin gândurile şi faptele sale, în mod conştient, trebuie să creeze în jurul viitorului copil o atmosferă de puritate şi de lumină pentru a-i asigura o dezvoltare cât mai armonioasă, iar viitorul tată trebuie să o sprijine prin actele şi gândurile sale în înfăptuirea acestei lucrări dificile dar atât de frumoase.
Informaţiile şi energiile furnizate în această perioadă fătului sunt acelea care vor sta la baza personalităţii viitorului copil.

24. Nici o protecţie nu este mai perfectă, mai puternică decât cea oferită de Tatăl Ceresc. Lăsaţi-vă în grija Domnului şi încredinţaţi-i Lui şi pe viitorii voştrii copii. Principala îndatorire a părinţilor este să se ducă lângă Dumnezeu şi să îşi ia şi copiii cu ei.

25. Alegeţi pentru copilul vostru ca nume de botez numele unui sfânt. Îi va fi de mai mult folos decât un nume la modă fără nici o semnificaţie.

26. Păstraţi armonia oriunde aţi fi (la serviciu sau acasă). Căci nu vă va folosi cu nimic că aţi învins într-o dispută, dar v-aţi tulburat sufletul şi i-aţi întristat pe cei din jur.Arhanghelul Uriel - Printul Luminii

27. Când vă simţiţi încercaţi, când armonia creată este pe cale de a fi destrămată adresaţi divinităţii o rugăciune. Ea ar putea să sune în felul următor: "Doamne, vreau ca acest copil pe care Tu mi L-ai dat să fie unealta Ta pe acest pământ, dar pentru aceasta am nevoie de ajutorul Tău. Te rog din suflet, acordă-mi-l pentru a putea reuşi în această lucrare divină de aducere pe lume a unui suflet. Amin!"

28. Sădiţi un pom, creşteţi o floare. Dăruiţi-le din iubirea voastră: aceasta este numai o fărâmă din dragostea pe care trebuie să i-o daţi viitorului vostru copil şi un micron din cea pe care trebuie să i-o daţi Bunului Dumnezeu.

29. Faceţi fapte bune şi în numele copilului ce urmează să se nască. Astfel asiguraţi întregii familii un drum frumos spre îndumnezeire.

30. Ştiţi că fătul vă poate auzi pe toată perioada sarcinii? Vorbiţi-i cât mai mult: spuneţi-i poveşti, basme şi legende şi ascultaţi muzică armonioasă, invocaţi toate virtuţile pe care le cunoaşteţi şi doriţi să le manifeste; spuneţi-i cât puteţi de des cât de mult îl iubiţi şi îl aşteptaţi. Este un prim pas în formarea viitorului dumneavoastră copil.

31. În primele patru luni de sarcină viitoarea mamă va trece printr-o serie de încercări sub cele mai neaşteptate forme; de modul în care acestea vor fi trecute depinde caracterul şi viaţa viitorului copil. Orientarea către valorile spirituale trebuie să fie mai puternică decât toate celelalte tendinţe.

32. La naştere, închinaţi-vă copilul, Mântuitorului Iisus Hristos - dacă este băiat - şi Sfintei Fecioare Maria - dacă este fată. Românii sunt în primul rând un popor de creştini (ortodocşi).
Nu îl închinaţi carierei sau banului. Căci Sfânta Scriptură spune: "Viaţa este mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea. Nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca." (Luca 12:22-23) şi "Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea vi se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei" (Matei 6:33 - 34)

33. Meditaţi cât mai mult la relaţia dumneavoastră cu Bunul Dumnezeu; ea trebuie să primeze şi să fie cea mai trainică dintre toate relaţiile pe care le aveţi de orice natură.

 

Articol preluat de pe site-ul Fundaţiei de Inforenergetică "Sfântul Apostol Andrei"

 

MOBILE //PArenting ADS vers 2019 300x250_4

Mai multe articole