4 Lecţii simple de viaţă pe care le-am învăţat de la prematuri

Uneori cele mai mari lecţii de viaţă ne sunt oferite de cei mai mici dintre noi

Aşezat pe un radiant termic, legat de aparate, cu fire şi tuburi, părul fin acoperă corpul mic şi vulnerabil. Luptă pentru fiecare respiraţie. Mă uit la el şi mă minunez de puterea sa. Puterea lui nu este măsurată de forţa fizică ci de puterea de a persevera şi de a depăşi greutăţile şi obstacolele fiecărei zile.

M-ai învăţat să nu iau respiraţia ca pe ceva firesc, natural. Tu te trudeşti, lupţi şi te zbaţi şi în final triumfi fiecare prag al vieţii din calea ta. Cerinţele terapiei intensive neonatale sunt mari şi cu toate acestea continui să mă uimeşti. Munceşti constant, foarte răbdător şi tolerant la tot ceea ce facem noi.

lectii prematuri

M-ai învăţat că nimic nu este imposibil. Tu te lupţi aşa de tare să digeri mâncarea, te lupţi pentru fiecare gram de greutate şi te lupţi să rămâi cald, văd hotărârea în ochii tăi şi rezistenţa ta mă însufleţeşte.
M-ai învăţat că luptele grele sunt răsplătite şi că nu trebuie să renunţi la scopul tău niciodată. M-ai inspirat să fiu şi să fac mai bine. Cum te cuibăreşti în braţele mamei tale, adânc lipesc de pieptul ei, văd zâmbetul mamei şi văd cum te bucuri liniştit de căldura şi de sunetul inimii mamei tale.

M-ai învăţat să apreciez lucrurile simple şi fireşti din viaţă pentru că acestea merită mai mult decât orice poate fi cumpărat cu bani. Definiţia curajului nu poate fi adevărată decât atunci când te cuprinde pe tine. M-ai învăţat recunoştinţa, acceptarea, înţelegerea, compasiunea, răbdarea şi speranţa. M-ai învăţat mult mai multe decât aş fi putut eu să te învăţ pe tine şi sunt recunoscătoare să fac parte din viaţa ta."

Traducere realizata de BABY CARE SIBIU


Sursa: http://www.peekabooicu.net/2013/08/lessons-from-little-ones/

 

Jucarii pentru copii isteti

Jocul, jucariile si copiii - 7 avantaje ale acestor activitati distractive, dar si educative
Te-ai intrebat vreodata de ce e atat de important pentru copii sa se joace? De ce au nevoie de jucarii si activitati care sa ii relaxeze, care sa ii bucure si, bineinteles, care sa le ajute dezvoltarea? In valtoarea unei vieti prea haotice uneori tindem sa uitam cat de importanta e joaca pentru copiii nostri. Ca un fel de “reminder” in acest sens, iata cateva dintre avantajele activitatilor distractive, dar si educative in care trebuie implicati ...
Mai mult...
10 activitati distractive si educative, perfecte pentru interior
S-au inmultit deja zilele cu temperaturi scazute, asa ca nu ne mai putem juca atat de des in parc sau nu mai putem planifica o iesire la munte in fiecare week-end. Asta nu inseamna, insa, ca lasam ploaia si frigul sa ne strice distractia impreuna cu copilul nostru! Mai ales ca avem la indemana o multime de variante de activitati distractive si educative, perfecte pentru interior. Esti si tu in cautarea unor astfel de solutii “pentru vreme rea”? U...
Mai mult...
Jucării care dezvoltă limbajul copilului
Există o mulțime de modalităti prin care putem ajuta copiii în dezvoltarea abilităților de comunicare. Totuși, cele mai distractive și mai eficace s-au dovedit a fi jocurile adaptate vârstei lor si care vor oferi multiple posibilități de dezvoltare a creativității. Jucăriile alese corect angajează simțurile copilului, îi declanşează imaginația și îl incurajează să comunice. Știi și tu că orice activitate care presupune învățare, poate fi realizat...
Mai mult...

Mai multe articole