Una din marile temeri ale gravidelor este ca li s-ar putea face o "Epiziotomie" in timpul nasterii. Aceasta fiind o interventie chirurgicala ce constă in sectionarea muschilor superficiali ai perineului, adica muschii dintre organele genitale şi anus cu scopul de a usura nasterea fatului. Aceasta interventie chirurgicala avand ca scop evitarea ruperii perineului gravidei in timpul unei nasteri naturale mai dificile.

In Europa s-au facut eforturi si chiar s-a reusit sa se reduca frecventa cu care se apeleaza la epiziotomote, Romania ocupa locul trei conform statisticilor din 2010.

Nici in 2013 nu a  fost mai bine, astfel statisticile spun ca o mama aflata la prima nastere are 92% sanse sa i se faca o epiziotomie chiar daca totul a fost in regula in timpul nasterii.

O intrebare pe care mi-am pus-o este: "De ce medicii din Romania apelaza in exces la epiziotomie?"

In primul rand Colegiul American al Ginecologilor spune ca epiziotomia de rutina nu este indicata.  Un studiu facut de o echipa de cercetare din Târgu-Mureş facuta pe 12.000 de mame din 8 maternităţi a ajuns la concluzia ca 92% dintre gravidele aflate la prima naştere au fost supuse unei epiziotomii. Studiul fiind prezentat la Congres Naţional de Obstetrică-Ginecologie.

De 7 ori mai multe decat recomandarile OMS

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomanda ca cel mult 10% dintre gravide sa ajunga la epiziotomie, in special datorita benefiicilor nesemnificative. Cu toate acestea conform statisticilor UE in România se efectuează in cazul a 68,2% din nasteri, adica de 7 ori mai multe decat recomandarile OMS, fiind depasita doar de Portugalia cu 72,9% si Cipru cu 75%. Cel mai bine sta Danemarca cu 4,9%,, Suedia cu 6.6% si Islanda cu 8,4% (restul datelor le puteti gasi aici). 

Abuz de epiziotomie in maternitatile din Romania

In timpul nasterii naturale, daca fatul exercita o presiune prea mare pe peretului perineal al gravidei, exista posibilitatea sa apara fisuri sau rupturi in acesta. Directorul maternităţii Filantropia din Bucureşti, prof. Gheorghe Peltecu, explica ca aceste rupturi „nu trebuie privite generic drept nişte drame. Ele se suturează de obicei uşor, vindecarea este rapidă şi fără complicaţii”.  

Medicii ginecologi pentru a evita aparitia unor astfel de rupturi, aleg sa taie preventiv perineul – epiziotomia. In urma unei epiziotomii recuperarea femeii este mai dificila decat in cazul unei rupturi naturale (sunt sanse mari sa nu se produca) „complicaţiile epiziotomiei profilactice sunt foarte frecvente şi alterează mult calitatea vieţii femeii după naştere”, spune profesorul Peltecu.

Mamele cu epiziotomie pot avea parte de dureri si o recuperare mai complicata ce poate dura pana la 3 saptamani dupa nastere, conform unui studiu publicat în 2013. Probleme cu care se confrunta femeile ce au beneficiat de aceasta inteventie sunt hemoragii crescute, o refacere defectuoasă a perineului, fistule recto-vaginale si uneori chiar o perturbare a vietii sexuale.

Din pacate pe masura ce in alte state din Europa frecventa epiziotomiilor a scazut, România a urcat pe locul 1 in Europa (de pe 3). Tema este cunoscuta si discutata de comunitatea de ginecologi din România, o parte din acestia afirma ca nasterea sa transformat dintr-un act fiziologic normal intr-un proces supra-medicalizat.

Prof. Florin Stamatian, Preşedintele Societăţii Române de Obstetrică-Ginecologie recunoaste ca „se face exces de epiziotomie profilactică. A tăia nu înseamnă neapărat că totul va ieşi ultraperfect”. Profesorul Gheorghe Peltecu remarca ca a observat ca unii ginecologi din Romania „au o falsa convingere, infirmată de studii, că epiziotomia reduce incontinenţa urinară din perioada premergătoare şi ulterioară menopauzei”.

Prin epiziotomie medicii se apara de acuzele de Malpraxis

Adina Păun, vicepreşedintele Asociaţiei Moaşelor Independente spune În România, mulţi medici practică epiziotomia în orice situaţie în care fătul dă semne de stres pentru că aşa se pot proteja împotriva acuzelor de malpraxis”,  „E şi o chestiune de educaţie a mamelor şi a cadrelor medicale medii. Există un antrenament perineal recomandat, exerciţii prin care perineul este pregătit înainte de naştere pentru a preveni rupturile de gradul 3 şi 4, dar şi după naştere pentru a preîntâmpina apariţia incontinenţei urinare mai târziu”. Daca exercitiile pentru pregatirea perineului si masajul perineal nu sunt suficient de cunoscute si nu au devenit inca o rutina în România, epiziotomia putem spune ca pentru multi ginecologi din maternitati a devenit o procedura de rutina.

Citeste si: Exercitiile KEGEL pentru pregatirea perineului pentru nastere 

Masajul perineului in sarcina te pregateste pentru nastere

Cel mai important studiu internaţional ce abordeaza acest subiect a ajuns la o concluzie categorica prin care indica restricţionarea folosirii epiziotomiei. Epiziotomia are si dezavantaje economice, doar interventia in sine costa aproximativ, 12 euro, plus costurile determinate de eventualele complicatii de dupa.

Exista un studiu pe baza caruia specialistii afirma ca se poate reduce frecventa epiziotomiilor in cazurilor naşterilor fără risc, dar este in cazul nasterilor cu potentiale complicatii este indicata in continuare. 

Prof. Radu Vlădăreanu de la clinica de ginecologie a spitalului Elias,  spune Ştim cu toţii că rata epiziotomiilor ar trebui să fie mult mai mică. Dar foarte mulţi dintre cei care îi învaţă astăzi pe rezidenţi au deprins practica naşterii în acest mod şi, după foarte mulţi ani, le este foarte greu să facă altfel. În plus, în România nu există un ghid cap-coadă pentru naşteri astfel că naşterile se practică fără acest ghid”.

Epiziotomia - o forma de violenta Obstretica

Un colectiv de ginecologi din Brazilia, spune despre utilizarea excesiva a epiziotomiei ca este o formă de violenţă obstetrică. Astazi unii medici considera orice travaliu ca fiind patologic in loc sa il priveasca ca pe un act fiziologic absolut firesc, femeia este transformata intr-un pacient, iar proceduri medicale si farmacologice devin o rutina iar mamei ii este stirbit dreptul de a lua decizii cu privire la propria ei nastere.

Studiul " Rutina epiziotomiei trebuie abandonta", a constatat ca in ţarile unde a devenit o rutina, „epiziotomia nu este uşor abandonat, chiar dacă există dovezi ştiinţifice puternice care-i demonstrează inutilitatea şi nocivitatea”.

Din păcate, spune prof. Radu Vlădăreanu, „poziţia pe care Societatea Română de Ginecologie ar putea-o lua public nu are valoarea recomandărilor Colegiului American al Ginecologilor, care sunt o cutumă de conduită, au un efect mult mai puternic. Asociaţiile profesionale din România nu au puterea de a implementa anumite atitudini şi tot Ministerul Sănătăţii are în final acest drept”.

Lista cu studiile la care am facut referire in articol

European Perinatal Health Report, 2010.
Selective episiotomy vs a non episiotomy protocol, 2014, Reproductive Health.
Episiotomy for vaginal birth, 2009, Cochrane Database.
Changing associations of episiotomy, 2013, British Medical Journal.
Routine episiotomy should be abandoned, 1998, British Medical Journal.

Articol preluat de pe Hotnews.ro

 

Mai multe articole