Fetița mea are 2 ani și 9 luni, și încă o alăptez. Eram foarte pudică înainte de ea, nu concepeam să alăptez public. Când era nou-născută, mă deplasam doar pe lângă casă, ca să ajungem repede în caz de plânge. Mă chinuiam să o acopăr, să mă acopăr, nu cumva să se vadă partea rușinoasă. Mă înroșeam toată în metrou, era atât de multă lume.

Cu timpul, m- am relaxat. M- am amuzat. Tot mi se colorau obrajii , dar râdeam cu gura pân' la urechi, cum căuta, isteața de ea, sânul mamei.

Și mi-am dat seama că e masa ei, la care are dreptul oricând, oriunde!

Am dreptul sa alaptez - Laura Neagoe

Acum nu mai e alăptat de foame, sigur că nu. Acum doar ne bucurăm, acum chiar ne bucurăm.

Prima oara cand am pus-o la san, a incremenit totul in jur. Eram doar eu si ea. Ea... cat de dor mi-a fost de ea...

Un an și jumătate a fost multă oboseală, ziua nu dormea, noaptea se trezea foarte des. La fel și eu. Am vrut să renunț la un moment dat. Până când mi-a picat in mână cartea Alethei Solter, " Bebelușul meu înțelege tot". Și s- au schimbat niște lucruri in mine, definitiv.

Acum doar ne bucurăm.

Text scris de Laura Andreea Neagoe

 

MOBILE //PArenting ADS vers 2019 300x250_4

Mai multe articole